Local

Replica profesorului de istorie focșănean Mihai Momanu la discursul istoricului Florian Bichir, despre domnitorul Al.I Cuza

Ziarul de Vrancea
13 feb 2019 5736 vizualizări

Reamintim că la simpozionul "Întâlnire cu istoria", organizat în ianuarie 2019 de Primăria Focşani şi Muzeul Unirii, istoricul Florian Bichir a făcut mai multe remarci  surprinzătoare despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Iată pe scurt câteva dintre acestea: ”Hai să-l alegem pe Cuza, e cartofor, beţiv, fumător, pe acesta îl punem, îl manevrăm noi. Şi l-au ales."

”Ce a făcut Cuza, dincolo că a intrat în mitologie că a dat pământ ţăranilor? E greu să vorbeşti, mai ales aici, la Focşani, de Cuza. Păi ce a făcut Cuza? Sub Cuza începe corupţia în România. Cezar Librecht, un escroc, pus director la Poştă, face şi primul serviciu secret. Sub Cuza începe o dictatură (...) El încalcă primele decizii ale Parlamentului, el dă primele lovituri de stat. Cuza rămâne în mentalul colectiv ca omul care a făcut Unirea, dar el a fost propulsat de o elită”

Vizionați în video de mai jos aceste remarci

VIDEO:Stefan Borcea

Replica profesorului de istorie focșănean Mihai Momanu, în legătură cu aceste remarci despre domnitoul Alexandru Ioan Cuza, ale istoricului Florian Bichir:

Motto: ”Sine ira et studio”

                  Fără ură și părtinire

 

            Organizarea unui simpozion în Focșani la Muzeul Unirii, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, a fost o inițiativă lăudabilă a Muzeului Vrancei, la care din motive obiective nu am putut participa.

Din relatările ”Ziarului de Vrancea”, am aflat despre comunicările și discursurile unor istorici despre Unirea Principatelor și despre personalitatea lui Al. I. Cuza, domnitorul Unirii. Ceea ce m-a surprins neplăcut și m-a șocat profund au fost afirmațiile dr. Florian Bichir. Într-un moment aniversar, când sărbătorim 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, eveniment epocal în istoria românilor, distinsul nostru invitat găsește de cuviință să-l caracterizeze pe Al. I. Cuza, domnitorul unirii, ca fiind un cartofor, fumător și bețiv, ignorând cu nonșalanță marele sale reforme, prin care a pus bazele statului român modern. Mai mult, îl acuză de corupție și de instaurarea dictaturii.

Nu găsesc explicații plauzibile pentru aceste afirmații din partea unui istoric pe care-l consideram bine documentat. O posibilă explicație ar putea fi lipsa unei concepții istorice de ansamblu, a unei gândiri holistice, care să-i permită o evaluare și o analiză corectă a evenimentelor și a personalităților istorice și o ierarhizare justă a acestora. Sau, mai grav, nu este foarte bine documentat despe Unirea din 1859 și despre personalitatea lui Al. I. Cuza. Pentru că nu-mi pot imagina că a lecturat cu seriozitate studiile și monografiile marilor istorici A.D. Xenopol, N. Iorga și Constantin C. Giurescu, despre personalitatea și reformele lui Cuza, și apoi a putut face asemenea afirmații.

Astfel, dacă este adevărat că în tinerețe îi plăcea jocul de carte, să nu omitem faptul că jocul de carte era o pasiune a tinerilor școlii din epocă. Ajuns domnitor, a renunțat tot mai mult la această plăcere din prima tinerețe. De asemenea este adevărat că în jurul domnitorului s-a format o camarilă, condusă de Cezar Librecht, care a acumulat averi importante, dar Cuza a rămas integru și, după detronatrea sa din 11 februarie 1866, a plecat sărac și a murit sărac în străinătate. Uitând de marea corupție din vremea domnilor fanarioți, d-nul Bichir susține că bazele corupției au fost puse în timpul domniei lui Cuza, ceea ce este o exagerare și o mare nedreptate făcută domnitorului. Iată în acest sens ce scria Zoe Sturdza, sora lui Costache Negri, într-o scrisoare adresată în 1881 lui Baligot de Beyne, fostul șef de cabinet a lui Cuza: ”Principele Cuza va avea întotdeauna o pagină strălucitoare în istoria țării sale. Căci dacă omul a avut slăbiciuni inerente sărmanei noastre naturi umane, suveranul a fost întotdeauna integru și pătruns de cel mai mare patriotism”. Textul este atât de edificator încât nu mai necesită nici un comentariu.

            Afirmația privind instaurarea dictaturii nu se poate susține cu argumente temeinice. De ce? Pentru că lovitura de stat din mai 1864, prin care s-a dizolvat Parlamentul, a fost necesară, deoarece acesta era format în majoritate de mari proprietari de pământ, care se opuneau împroprietăririi țăranilor. Ca urmare s-a adoptat ”Statul Dezvoltator al Convenției de la Paris” de fapt o nouă Constituție care menține separarea puterilor în stat, dar acordă domnitorului puteri sporite. Acest lucru i-a permis lui Cuza să înfăptuiască marile sale reforme: reforma agrară prin care a desființat claca, iar țăranii au fost împroprietăriți cu pământ; reforma învățământului, prin care învățământul primar devenea obligatoriu și gratuit; extinderea dreptului de vot, introducerea codului civil și a codului penal și alte reforme care au scos România din epoca medievală și au transformat-o într-un stat modern.

            Ca argument în favoarea afirmațiilor sale privind dictatura lui Cuza, d-nul Bichir invocă nemulțumirea conservatorilor și a liberalilor radicali care au format ”monstruoasa coaliție” care l-a înlăturat de la domnie. Dar nemulțumirea conservatorilor, a marilor proprietari de pământ era firească, în condițiile înfăptuirii reformei, când Cuza a luat din pământurile acestora și le-a împărțit țăranilor. Explicabilă este și nemulțumirea liberalilor radicali care îi cereau lui Cuza reforme mai radicale, imposibile în epocă. Este aproape imposibil de explicat cum ”dictatorul” Cuza, care aflase chiar și amănunte despre planul complotiștilor, nu a luat nici o măsură pentru a împiedica lovitura de stat. Dacă ne amintim că însuși Cuza votase rezoluția Adunării Ad-hoc din 1857, care prevedea aducerea prințului străin, atunci vom înțelege că atitudinea sa era în concordanță cu convingerile sale politice.

Ceea ce nu pot explica detractorii lui Cuza Vodă, este uriașa sa popularitate, chiar și după părăsirea țării. Astfel, în anul 1870, este ales deputat de Mehedinți și apoi senator de Turnu Severin, în același an, fără să candideze și fără să fie prezent în țară. A refuzat să vină în țară pentru a nu aduce prejudicii intereselor României. Asta, după ce în anul 1868, pe când era în Austria, l-a refuzat pe Ducele de Grammont, ambasadorul Franței la Viena, care i-a propus să revină pe tronul României, cu sprijinul Împăratului Napoleon al III-lea, cel mai puternic om din lume în acea epocă, când Franța era o mare putere mondială.

După moartea sa, survenită la 15 mai 1873, la Heidelberg în Germania, trupul său îmbălsămat a fost adus cu un tren mortuar la Ruginoasa, pentru a fi înmormântat. De-a lungul căii ferate, de la intrarea în țară s-au strâns zeci de mii de țărani, care l-au însoțit până la Ruginoasa, vărsând lacrimi de durere pentru cel care le dăduse pământ, făcându-i să se simtă oameni liberi și cetățeni.

În discursul de despărțire a lui Mihail Kogălniceanu, colaboratorul său cel mai apropiat și care-l cunoștea foarte bine, arăta că Al. I. Cuza a simbolizat ”renașterea României” și conștiința națională ”gata a-și sacrifica tronul, persoana sa, numai să-și apere țara”. În continuare, el a afirmat că nu ”greșelile lui l-au răsturnat” ci ”faptele lui cele mari”. Și în atmosfera de jale a unei mulțimi uriașe își încheie discursul cu celebrele cuvinte ”și cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan Cuza”. Aceste cuvinte le spune o personalitate proeminentă ca M. Kogălniceanu, care spre sfârșitul domniei lui Cuza, nu se afla în relații prea amicale cu acesta. 

Prin urmare, este firesc ca numele său să rămână veșnic înscris cu litere de aur în cartea istoriei poporului roman, alături de numele marilor voievozi și domnitori ai acestui popor.

În concluzie, menționez că mă surprinde lipsa de reacție a profesorilor de istorie prezenți la simpozion față de afirmațiile d-lui Florian Bichir, referitoare la personalitatea  lui Al.I.Cuza. Mai mult, chiar și-a permis să afirme că cei prezenți, profesorii de istorie, au fost de acord cu aberațiile sale, cu excepția unor jurnaliști lipsiți de cultură istorică.

Prof. de istorie, MIHAI MOMANU

Bibliografie:

1. C.C. Giurescu: ”Viața și opera lui Cuza Vodă” – Ed. ST. Buc. 1966

2. A.D. Xenopol: ”Istoria Românilor din Dacia Traiana” Vol. VII-VIII.

3. N. Iorga: ”Istoria Românilor” vol. IX.

           


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.