Local

Program cu vădit caracter electoral destinat elevilor de clasa a XII-a. Cum se îngrijesc politicienii de viitorii alegători vrânceni

Ionel Sclavone
12 iul 2023 1619 vizualizări

Elevii vrânceni de clasa a XII-a vor primi, începând cu anul viitor, bani de la stat pentru a acoperi costurile cu participarea la concerte, intrări în muzee, achiziția de cărţi sau pentru plata unor excursii cu teme culturale sau istorice. Măsura are un caracter evident electoral, dat fiind că se aplică doar elevilor din ultimul an de liceu, care au drept de vot, nu și celor din clasele inferioare, așa cum ar fi normal.

Programul prin care elevii cu drept de vot vor beneficia de sprijin financiar se numește „Vouchere culturale pentru elevi” și este reglementat prin noile legi ale educației. Beneficiarii vor primi vouchere culturale în valoare de 250 de lei, pe an, pentru a-și plăti intrarea la concerte, la muzee, pentru achiziția de cărţi sau pentru plata unor excursii.

Oficial, obiectivul urmărit este de a promova cultura naţională şi universală în rândul comunităţii şcolare. Dincolo de scopul declarat, măsura are un vădit caracter electoral, dat fiind că se aplică în etape, prima, cea care va fi inițiată anul viitor fiind destinată elevilor cu drept de vot, din ultimul an de liceu.

Actuala lege ce reglementează învățământul, Legea 1/2011 a educației naționale, va fi înlocuită din luna seprembrie de noile legi promulgate cu fast, în prezența mai multor miniștri și politicieni, de președintele Klaus Iohannis. Este vorba despre actele de reglementare ce vor stabili cadrul legislativ pentru învățământul preuniversitar și pentru cel universitar.

Contestate și criticate de specialiștii în educație, adoptate cu mare întârziere, la opt ani după lansarea programului prezidențial „România Educată”, cele două acte normative ar trebui să reprezinte moștenirea – singura - pe care Iohannis o lasă la finalul celor două mandate prezidențiale.

În acest context, prin Legea învăţământului preuniversitar, nr. 198/2023, se înfiinţează programul naţional „Vouchere culturale pentru elevi”. Regulile de desfășurare pentru acest program nu au fost elaborate și vor fi stabilite, în următoarea perioadă, printr-o hotărâre de Guvern.

Cum se va derula programul destinat elevilor

Legea prevede, însă, etapele implementării noului program, progresiv, începând cu anul şcolar 2024-2025. După cum se poate observa, nu toți elevii vor beneficia de asemenea vouchere, culturale, ci doar o parte.

În prima etapă, anul şcolar 2024-2025, care coincide cu anul electoral, beneficiari vor fi doar elevii din clasa a XII-a, cei care au și drept de vot. De unde și caracterul electoral, vădit al acestei măsuri. În anul şcolar următor, 2025-2026, beneficiari vor fi elevii din clasele a IX-a şi a XII-a, iar în cea de-a treia etapă, anul şcolar 2026-2027, voucherele vor ajunge la elevii de clasele a V-a, a IX-a şi a XII-a.

După cum se vede, politicienii au o mare grijă, în special, de elevii din anii terminali, cei care sunt la vârsta exercitării drepturilor electorale.

De altfel, la finalul anului școlar 2026-2027, Ministerul Educației ar putea renunța la acordarea de vouchere pentru elevi. Acest lucru se va întâmpla după ce se va stabili impactul programului. În baza analizei, Ministerul Educaţiei va decide în legătură cu continuarea şi dezvoltarea programului începând cu anul şcolar 2028-2029.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.