Prin pădurile Sovejei au ieșit bunătățile pământului!
Copii fiind, de primăvara până toamna, când dădea primul frig, băteam pădurile dimprejurul satului cu părinții, cu prietenii sau, pur și simplu, pentru că școala ne educase să adunăm pentru „planul clasei” felurite: ferigă, cimbrișor, ciuperci, muguri de brad, măceșe, jir sau ghindă...
Pe vremea fânului alergam după fluturi și scormoneam după gândaci, într-o competiție nemăsurată pentru a avea cel mai frumos și mai elaborat insectar la ora de biologie. La fel cum pentru ierbarul în care adunam, pe timpul verii, toate florile și frunzele posibile, puse cu grijă la uscat între voile cărților iar mai apoi aranjate într-un caiet special.
Erau activități care ne făceau să cunoaștem natura, să știm ce-i brusturele sau la ce-i bună coaja de mesteacăn. Pentru că părinții, bunicii sau profesorii erau cei ce ne spuneau mereu de una și de alta, lăsându-ne în minte lucruri pe care ulterior, de-a lungul vieții, ne-au fost de folos.
În anii trecuți sau astăzi am mers și merg după ciuperci cu siguranța celui care le cunoaște din copilărie, spre neîncrederea sau uimirea celor crescuți la bloc și care n-au avut parte de această fericire. Între timp am mai cunoscut și alte specii, am bătut pădurile Italiei și chiar ale Angliei în căutarea lor. Dar cele de acasă, cele din copilărie, rămân undeva aparte, învăluite în parfumul pădurilor Sovejei, cel pe care nu l-am mai întâlnit niciodată și nicăieri.
Text informații:Cristi Merchea
