Pe pârâul Bălanu vor fi făcute lucrări de decolmatare
La investiții sunt probleme cu firmele care trebuie să lucreze, una fiind în faliment
Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Buzău – Moldova Sud ( Vrancea) a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) derulează mai multe investiții în Vrancea și a alocat fonduri și pentru lucrări de prevenire a calamităților. Potrivit situației prezentate la ședința de joi a Colegiului Prefectural, ANIF a repartizat suma de 1 milion de lei pentru obiectivul ”Reabilitare lucrărilor de CES, în zona Vitănești”, din comuna Bolotești. ”Executantul lucrării, SC Vega 93 Galați, nu a semnat actul adițional pentru anul 2018 la contractul de execuție lucrări și a solicitat rezilierea contractului”, se arată în informarea prezentată la Prefectură. Pentru lucrările începute în zona Bolotești în anul 2018 au fost alocate fonduri de 900.000 lei, dar și aici sunt probleme, pentru că SC Sibarex SA este în procedură de faliment și nu a fost semnat actul adițional la contract pentru acest an. ANIF a aprobat fonduri pentru mai multe lucrări necesare în urma unor situații de urgență. La Tătăranu s-a stabilit, în urma procesului verbal de calamitate din 29 martie, că este necesară intervenția unui excavator pentru deblocarea secțiunii de scurgere a pârâului regularizat Bălanu și a canalului Rîmna – Bălanu. Valoarea estimată a lucrărilor este de 65.260 lei, fără TVA, iar ANIF susține că vor fi executate în perioada imediat următoare, având în vedere că au fost aprobate pe 13 iunie de către centrala ANIF. La stația de pompare de la Rîmniceni (Măicănești) s-a aprobat repararea a doua motoare stricate. O altă lucrare aprobată de conducerea ANAF este pentru decolmatarea unui canal de evacuare de pe teritoriul comunei Vînători, care face parte din Amenajarea de desecare Biliești – Slobozia Ciorăști. Suma aprobată este de 44.160 lei, fără TVA. (M. B.)
Citiți în documentul atașat Informarea cu privire la acțiunile întreprinse la nivelul ANIF -Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Buzău-Moldova -Sud pentru întreținerea și repararea lucrărilor de îmbunătățiri funciare-prezentată în ședința Consiliului Prefectural din 21.06.2018
Fisiere atasate