Local

Noi reguli pentru asistenții maternali din Vrancea: Solicitanții vor trebui să îndeplinească condiții de studii, limită de vârstă și venituri obligatorii

Ionel Sclavone
28 feb 2024 3217 vizualizări

Vrâncenii care vor să devină asistenți maternali vor trebui să îndeplinească o serie de condiții prevăzute într-un proiect de act normativ. După 21 de ani de la reglementarea sistemului de asistenți maternali, sunt introduse noi condiționalități privind vârsta și nivelul de educație pentru atestarea pe această poziție.

Noile reglementări care vizează sisgtemul de asistență maternală sunt introduse într-un proiect de act normativ aflat în dezbatere publică. Noile reglementări introduc restricții legate de vârstă, pregătire și veniturile celor care doresc să obțină o astfel de poziție, dar și sancțiuni destul de usturătoare.

După mai bine de două decenii de la prima reglementare în domeniul asistenței maternale, sunt introduse modificări legislative noi. Acestea vizează noi criterii legate de vârstă și nivel de studii pentru atestarea ca asistent maternal. De asemenea, vor fi reevaluate condițiile de obținere a atestatului și vor fi schimbate procedurilor de atestare și a statutului asistentului maternal.

Astfel, proiectul propune modificări pentru rețeaua de asistență maternală, calificată în nota de fundamentare ca fiind „înalt feminizată, îmbătrânită și cu un nivel mediu - scăzut de educație”, având experiență și calificări limitate.

Prin noul act de reglementare, sunt introduse criterii pe care trebuie să le îndeplinească persoana ce urmează să fie selectată, dar și situațiile în care un candidat nu poate fi asistent maternal. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a noului act, selectarea asistenților maternali va ține cont de două condiții:

În primul rând, aceștia nu pot primi în plasament copii cu care sunt rude până la gradul IV inclusiv. În al doilea rând nu vor putea primi în plasament un copil dacă diferența de vârstă dintre acesta și asistentul maternal este mai mică de 18 ani și mai mare de 47 de ani. Această condiție nu se aplică în cazul copilului care face parte dintr-un grup de frați ce nu pot fi despărțiți.

Noul act de reglementare propune și câteva condiționalități noi care nu apar în legislația în vigoare.

Viitorul asistent maternal trebuie să fie cel puțin absolvent de învățământ gimnazial. Adică să aibă opt clase absolvite. O altă condiție impusă este ca cel puțin unul dintre membrii familiei asistentului maternal să obțină venituri. O persoană poate defășura activitate de asistent maternal până la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Valabilitatea atestatului de asistent maternal va fi extinsă de la trei ani, cât este în prezent, la perioadă nedeterminată. În acest caz, însă, atestatul va fi avizat la fiecare doi ani.

Pe de altă parte, procesul de evaluare a persoanei care dorește să devină asistent maternal va fi realizat de o echipă formată dintr-un psiholog și un asistent social, în cadrul unui număr minim de întâlniri, care sunt expres prevăzute prin proiectul de act normativ.

Totodată, sunt prevăzute și amenzi contravenționale pentru nerespectarea prevederilor sale, a căror valoare pornește de la 2.500 lei, putând ajunge la 10.000 lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.