Local

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Aproximativ 5.000 de foști condamnați, grațiați după ce au luptat pentru Wagner

Ziarul de Vrancea
25 mar 2023 324 vizualizări

Grupul nu mai recrutează condamnați și caută 30.000 de combatanți în cluburi sportive și săli de sport, spune Prigojin

Peste 5.000 de foști condamnați au fost grațiați după ce și-au încheiat contractele de luptă ca mercenari împotriva Ucrainei, în cadrul grupului paramilitar rus Wagner, a anunțat sâmbătă șeful acestuia Evghheni Prigojin, relatează Reuters.

Grupul Wagner, alcătuit inițial din veterani cu experiență din armata rusă, a jucat un rol extrem de important în Războiul rus din Ucraina, în urma unor înfrângeri umilioare ale armatei ruse, anul trecut. Prigojin a ieșit din umbră și a recrutat mii de bărbați din închisori, cărora le-a oferit șansa eliberării în schimbul luptei în unele dintre cele mai periculoase bătălii în Ucraina.

“În prezent, peste 5.000 de persoane au fost eliberate prin grațiere, după ce și-au încheiat contractele cu Wagner”, spune într-o înregistrare audio, postată pe Telegram, “bucătarul” lui Putin. Numai 0,31% dintre mercenarii grațiați în urma serviciului în Wagner au continuat să comită infracțiuni, de 20-30 de ori mai puțin decât arată indicatori standard, subliniază Prigojin. El este cel mai puternic membru al unui grup de apropiați ai lui Vladimir Putin care controlează armate private, în care recrutează ofițeri superiori, foști spioni și condamnați. Statele Unite îl prezintă pe Evgheni Prigojin drept un oligarh și l-au sancționat cu privire la încercări de amestec în alegerile americane și răspândirea dezinormării rusești în întreaga lume.

Evgheni Prigojin, care a ispășit nouă ani de închisoatre în perioada sovietică, după ce a fost găsit vinovat și condamnat de jaf și alte infracțiuni, înainte de a intra în afaceri, în anii '90, a recunoscut că s-a amestecat în alegerile din Statele Unite și că este fondatorul Wagner. Wagner, care a luptat în Libia, Siria, Republica Centrafricană și Mali, se prezintă drept cel mai experimentat grup de mercenari din lume.

Grupul respinge acuzații din Occident cu privire la metode dure și o disciplină strictă și arată cu degetul folosirea de contractori privați de către Statele Unite și aliați ai acestora în întreaga lume.

Grupul Wagner nu mai recrutează condamnați în prezent, iar săptămâna trecută a anunțat că vrea să recruteze 30.000 de combatanți și că vizează cluburi sportive și săli de sport, potrivit CNN.

Ucraina acuză Rusia că “ia Belarusul ostatic nuclear”

Rusia a luat Belarusul drept “ostatic nuclear”, a acuzat Ucraina duminică, după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat sâmbătă, într-un interviu difuzat de televiziunea rusă, să urmează să desfășoare armament nuclear “tactic” pe teritoriul aliatului său Belarus.

“Kremlinul a luat Belarusul ostatic nuclear”, denunță într-un mesaj postat pe Twitter secretarul Consiliului de Securitate ucrainean Oleksii Danilov. Această decizie a lui Putin este “un pas către destabilizarea internă” a Belarusului, avertizează el.

Anunțul liderului de la Kremlin “maximizează nivelul percepției negative și a respingerii publice a Rusiei și a domnului Putin în societatea belarusă”, declară Danilov.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat sâmbătă că a încheiat un acord cu Minskul în vederea desfășurării unor arme nucleare “tactice” în Belarus, o țară care se învecinează cu Uniunea Europeană (UE), condusă din 1994 de către Aleksandr Lukașenko, aliatul său apropiat. Belarusul nu ia parte în mod direct la Războiul rus din Ucraina, însă Moscova s-a folosit de teritoriul belarus în ofensiva de la Kiev, în 2022, și pentru a efectua lovituri aeriene, acuză Kievul.

Oficiali ruși au amenințat în mai multe rânduri, abia voalat, cu recurgerea la arma nucleară în Ucraina, în cazul unei escaladări semnificative a conflictului.

Vladimir Putin și-a motivat decizia de sâmbătă prin voința Regatului Unit de a trimite muniție cu uraniu sărăcit Ucrainei.

Cel puțin 23 de morți în Mississippi, într-o tornadă și furtuni

Cel puțin 23 de persoane au murit într-o tornadă și în furtuni în statul american Mississippi (sud), anunță guvernatorul acestui stat, Tate Reeves, fenomene care au lăsat în urmă o dâră de pagube pe o distanță de peste 160 de kilometri. Știm că multe (persoane) sunt rănite, Echipe de căutare și salvare sunt active”, a anunțat într-o postare pe Twitter guvernatorul Tate Reeves. “Am pus în acțiune sistemul medical de susținere, crescând numărul de ambulanțe și alte dispozitive de urgență pentru (a ajuta) persoanele afectate”, a anunțat el.

Serviciile de Urgență ale statului Mississippi (MSEMA) au anunțat tot pe Twitter că, “din nefericire, așteptăm ca aceste cifre să se schimbe” în creștere. “Statul a desfășurat mijloace de salvare în comitatele Sharkey și Humphreys”, la aproximativ 110 kilometri nord de Jackson, capitala statului, anunță la postul de telviziune Malary White de la MSEMA.

Aceste morți au fost semnalate în comitatele Sharkey, Carroll, Monroe și Humphreys, potrivit ABC News.

Furtuni s-au abătut asupra statului Mississippi vineri seara, iar o tornadă a fost semnalată sâmbătă către ora locală 20.50 (duminică, 4.50, ora României), în regiunea Silver City și Rolling Fork,a anunțat Serviciul Meteorologic Național american (NWS). Imagini de televiziune surprind case complet distruse și moloz pe drumuri, iar MSEMA încerca să ajungă la persoanele care au nevoie de ajutor.

Rolling Fork a fost “practic devastat”, declară ABC News președintele United Cajun Navy, Todd Terrell.

“Orașul meu nu m-ai există”, a declarat la CNN primarul Rolling Fork, o localitate cu aproximativ 2.000 de locuitori, situată în partea central-vestică a Mississippi, extrem de afectată de tormadă. Potrivit postului ABC News, cel puțin 13 persoane au murit în comitatul Sharkey, trei în comitatul vecin Carroll și două în comitatul Monroe.

Un polițist rutier din Silver City, în comitatul Humphreys, a semnalat ABC News moartea unei persoane. “În privința amplorii pagubelor, nu vom dispune de ea înainte de sfârșitul zilei”, a anunțat Malary White.

“Prioritatea noastră în acest stadiu, mai ales a serviciilor de urgență, este (asigurarea) siguranței vieților și localizarea oamenilor, pentru a ne asigura că sunt în siguranță”, a declarat ea la postul local WJTV, afiliat CBS News.

Alerte de tornadă au fost emise vineri, în mai multe comitate, în acest stat, însă sâmbătă, la ora locală 2.48 (9.48, ora României), filiala NWS din Jackson a anunțat că “supravegherea tornadelor a fost ridicată în întreaga zonă vizată”. “Noi averse și alte furtuni sunt așteptate în zona noastră”, a anunțat filiala NWS pe Twitter, precizând că acestea “nu ar urma să fie puternice, potrivit previziunilor”.

Poliția columbiană a luptat împotriva infractorilor apelând la exorcism și rugăciuni

Șeful poliției columbiene, cunoscut pentru declarațiile provocatoare, a declarat sâmbătă că a recurs, alături de alți polițiști, la exorcizare și rugăciuni în lupta împotriva criminalității și a celor mai puternici reprezentanți ai acesteia precum Pablo Escobar.

Din biroul său plin cu crucifixe, efigii ale Fecioarei Maria și alte simboluri catolice, generalul Henry Sanabria a asigurat că aceste practici religioase au ajutat poliția pe parcursul a peste cincizeci de ani de conflict armat.

El a amintit în special de operațiunile în care au fost uciși baronul cocainei Pablo Escobar (1993), liderul militar al FARC poreclit „Mono Jojoy” (2010) și liderul de gherilă Alfonso Cano (2011). „Existența diavolului este sigură. Am văzut, am simțit”, a spus Henry Sanabria, într-un interviu acordat revistei Semana, făcându-și semnul crucii la fiecare pomenire a demonului.

El a susținut că infractorii s-au folosit de „vrăjitorie” și a povestit mai multe întâmplări, inclusiv una despre un ofițer care ar fi „tras în timp ce se ruga” și a ucis astfel unul dintre acești presupuși „vrăjitori”.

Declarațiile sale cu citate Biblie au aprins rețelele sociale din Columbia, țară cu tradiție catolică. Actualul președinte columbian Gustavo Petro a reacționat din Republica Dominicană, unde participă la Summitul Ibero-American. „Cunoaștem convingerile generalului, dar încercăm să ne asigurăm că acele convingeri nu afectează regulile. Cred că le-a respectat, din câte știm”, a spus el.

Henry Sanabria s-a poziționat și împotriva avortului, legal în Columbia până în a 24-a săptămână de sarcină, și a folosirii prezervativelor, o „metodă avortivă”, potrivit acestuia.

Alte declarații ale sale au stârnit controverse: el a numit Halloween-ul o sărbătoare „satanică” în octombrie și a scris un tweet considerat misogin despre Ziua Femeii pe 8 martie. „Farmecul unei femei îl face pe soțul ei fericit și, dacă este rezonabilă, îl face să reziste. O femeie discretă este un dar de la Dumnezeu”, a spus el.

UE vrea să evite să fie dependentă de China așa cum a fost de Rusia

Uniunea Europeană (UE) vrea să evite să fie dependentă de China, așa cum a fost de gazele naturale rusești, subliniază Înaltul Reprezentant UE însărcinat cu Politica Externă și de Securitate Josep Borrell, care îndeamnă la o consolidare a comerțului cu America Latină. “Am descoperit să dependențele, care erau elemente constitutive ale păcii, sunt totodată arme care se pot întoarce împotriva noastră”, a avertizat sâmbătă Josep Borrell, subliniind asupra “dependenței excesive a UE de gazele naturale rusești”.

Această dependență a fost relevată de invazia rusă a Ucrainei, Moscova restrângându-și livrările de gaze naturale în UE și obligând Europa să găsească alte surse de aprovizionare. În opinia sa, această dependență “l-a făcut pe (președintele rus Vladimir) Putin să creadă că poate invada Ucraina în deplină impunitate, pentru că UE, prizoniera consumului nostru de gaze naturale provenind în proporție de 40% din Rusia, nu va reacționa”.

“Vrem să evităm ca relația noastră cu China să ne facă dependenți, așa cum am fost de Rusia”, a subliniat Borrell într-o intervenție la un summit ibero-american, la Saint-Domingue, în Republica Dominicană. Șeful diplomației europene a estimat că 2023 este un “an-cheie” în încheirea de acorduri în alte părți, cu America Latină, în vederea unui summit UE-Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibe (CELAC), la jumătatea lui iulie.

“UE și America Latină au ocazia să arate că relația lor comercială este în continuare o sursă de progres”, a subliniat Josep Borrell, Investițiile UE în America Latină sunt mai mari decât în Rusia, în China, în India și în Japonia “la un loc”, a subliniat el.

Potrivit unui raport al Comisiei Economice a Amerciii Latine și Caraibilor a ONU (CEPAL), 36% dintre investițiile străine în valoare de 142 de miliarde de dolari în această regiune proveneau, în 2021, din UE.

2.000 de capete de berbeci mumificate, datând din perioada Egiptului Antic, dezgropate la Abydos

Cel puțin 2.000 de capete mumificate de berbeci datând din timpul dinastiei Ptolemeice, precum și o structură somptuoasă din timpul Vechiului Regat au fost dezgropate la templul lui Ramses al II-lea, situat în orașul antic Abydos, din sudul Egiptului, au precizat sâmbătă oficiali din domeniul antichităților, potrivit Reuters.

Alături de capetele de berbec au mai fost descoperite oi, câini, țapi sălbatici, vaci, gazele și manguste mumificate, despre care se crede că sunt ofrande ce dovedesc venerarea neîntreruptă a lui Ramses al II-lea în acest loc la circa 1.000 de ani după moartea sa, a precizat Ministerul pentru turism și antichități.

Instituția a mai spus că descoperirile vor extinde cunoștințele despre acest sit pe o perioadă de peste două milenii, până la perioada Ptolemeică. Regatul Ptolemeic a durat circa trei secole până la cucerirea romană, în anul 30 î.e.n.

Abydos, oraș situat în guvernoratul egiptean Sohag, la circa 435 de kilometri sud de Cairo, este unul dintre marile situri arheologice egiptene, deși mai puțin vizitat.

A fost o necropolă a familiilor regale din Egiptul Antic timpuriu, precum și un centru de pelerinaj pentru venerarea zeului Osiris.

Excavările au fost realizate în cadrul unei misiuni a Institutului pentru studiul lumii antice a Universității New York. Alături de rămășițele mumificate de animale, echipa de cercetători a dezgropat o structură somptuoasă cu ziduri de circa cinci metri lățime, datând din timpul celei de-a șasea dinastii a Vechiului Regat, alături de alte statui, papirusuri, fragmente de arbori antici, obiecte vestimentare și pantofi din piele. Structura ar putea contribui la “reconstituirea atmosferei peisajului antic din Abydos înainte de construirea templului dedicat lui Ramses al II-lea”, a precizat Sameh Iskander, liderul misiunii, citat în comunicatul ministerului.

Doi morți la Hamburg, în al doilea atac armat în martie

Două persoane au fost ucise într-un atac armat, în cartierul Langenhorn, la Hamburg, în Germania, al doilea atac armat la Hamburg în martie, a anunțat duminică poliția.

Autoritățile au precizat că au încheiat o operațiune și că o anchetă este în curs. Poliția a refuzat să facă vreun comentariu despre autorul atacului.

Potrivit cotidianului Bild, poliția a fost chemată cu puțin înainte de miezul nopții de sâmbătă spre duminică, iar 28 de vehicule s-au dus la fața locului. Potrivit postului NTV, care-l citează pe procurorul Hamburgului, unul dintre bărbații care au murit este autorul atacului.

Atacatorul l-ar fi ucis pe celălalt bărbat cu mai multe focuri de armă și apoi s-ar fi sinucis, potrivit unei purtătoare de cuvânt a parchetului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.