Local

Proces câștigat la CEDO de un avocat vrâncean, în cazul unei încălcări a dreptului la un proces echitabil

Ziarul de Vrancea
31 iul 2019 2293 vizualizări
Avocatul vrâncean Valentin Amăriuței
Avocatul vrâncean Valentin Amăriuței

În 2015, CEDO a soluționat favorabil cererea prin care avocatul vrâncean Valentin Amăriuței cerea să se constate încălcarea  art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în cazul omului de afaceri focșănean Victor Coniac. Acesta a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. După ce a fost eliberat din închisoare, omul de afaceri a depus plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a constatat că statul român i-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Despăgibirile care i-au fost acordate reclamantului prin hotărârea CEDO sunt: 2 400 EUR (două mii patru sute de euro) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit și 3 000 EUR (trei mii de euro) pentru cheltuielile de judecată. 

Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a publicat motivarea în cazul unui proces câștigat de un om de afaceri din Vrancea cu ajutorul unui avocat din cadrul Baroului Vrancea, Valentin Amăriuței. Este vorba despre cauza Coniac vs România, în care ”reclamantul a susținut, în special, că procesul penal îndreptat împotriva sa nu a fost echitabil deoarece a fost condamnat în lipsa ascultării sale nemijlocite și în lipsa ascultării nemijlocite a martorilor în prezența sa”, așa cum se arată în documentul CEDO.   

Astfel, instanța europeană ”declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere referitor la caracterul echitabil al procesului penal, întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenție, și inadmisibilă în ceea ce privește celelalte capete de cerere; hotărăște că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție; hotărăște că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății: 2 400 EUR (două mii patru sute de euro) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit și 3 000 EUR (trei mii de euro) pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit.

Cum s-au petrecut lucrurile

Omul de afaceri Victor Coniac era condamnat definitiv în 2006 de ÎCCJ, care a menținut sentința pronunțată de Curtea de Apel Galați cu privire la dosarul penal în care acesta a fost acuzat de înșelăciune. ”În calitate de administrator al patru societăţi comerciale, reclamantul a încheiat contracte cu diferite societăţi comerciale pentru furnizarea de marfă. Pentru plata mărfii, reclamantul a emis câteva cecuri.  La o dată neprecizată, s-a dispus începerea urmăririi penale față de reclamant pentru înșelăciune în legătură cu cecurile emise pentru plata mărfii.  La 24 iunie 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea l-a informat pe reclamant, în calitatea sa de administrator al uneia dintre cele patru societăți comerciale, cu privire la încetarea urmăririi penale față de acesta pe motivul lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune”, se arată în documentele CEDO.

După acest moment, omul de afaceri a plecat din țară, în Italia, de unde urma să se întoarcă doi ani mai târziu.  La 3 iulie 2003, unul dintre comercianți a depus o plângere penală împotriva lui Victor Coniac, învinuindu-l de înșelăciune, în conformitate cu art. 215 din Codul penal (în vigoare la data faptelor) pentru emiterea unor cecuri și bilete la ordin fără a deține fondurile necesare în conturile societăților și după ce conturile societăților au fost poprite. La 8 septembrie 2003, procurorul a dispus începerea urmăririi penale față de acesta sub învinuirea de înșelăciune. Urmărirea s-a desfășurat în absența lui Victor Coniac care a părăsit țara pe 25 iunie 2003. Între timp, soția omului de afaceri a introdus o cerere de divorț iar prin hotărârea definitivă din 20 octombrie 2003, Judecătoria Focșani a admis cererea soției și a pronunțat divorțul.

Cercetat și judecat pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave

La 13 noiembrie 2003, procurorul a întocmit un rechizitoriu pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în temeiul art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea., După cum a reținut și CrEDO, procesul în fața instanței de fond a avut loc în lipsa reclamantului pe motiv că domiciliul reclamantului în străinătate era necunoscut. Acesta a fost reprezentat de I.B., un avocat desemnat de instanță. În pledoariile sale finale în fața instanței, avocatul a susținut că rechizitoriul conținea multe erori deoarece urmărirea penală s-a efectuat în lipsa reclamantului. Argumentul său principal a fost acela că reclamantul nu a săvârșit faptele cu intenția de a-i înșela pe partenerii săi de afaceri. În acest sens, avocatul a adăugat că reclamantul a continuat să-și plătească datoriile. Acesta a contestat afirmația că respectivele cecuri au fost emise după ce conturile societăților au fost poprite. Mai mult decât atât, unele cecuri au fost emise în timp ce reclamantul se afla în străinătate. De asemenea, avocatul a contestat presupusele sume pe care reclamantul ar fi trebuit să le ramburseze creditorilor.

Condamnat inițial cu suspendare apoi cu executare

Deși au fost mai multe discuții cu privire la competența instanței care urma să judece cazul, pe 13 mai 2005, Tribunalul Vrancea l-a declarat pe omul de afaceri vinovat de înșelăciune și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani cu suspendare condiționată. Instanța a constatat că reclamantul, în calitate de administrator al patru societăți comerciale, a emis cecuri după ce conturile societăților au fost poprite și fără a deține fondurile necesare în conturile societăților. CEDO mai reține și faptul că ”atât reclamantul, cât şi parchetul au atacat hotărârea. Reclamantul a susţinut, printre altele, că dreptul său la apărare nu a fost respectat deoarece nu i s-au adus la cunoştinţă învinuirile şi nu a fost citat de organele de urmărire penală pentru a lua parte la şedinţă. În această privinţă, reclamantul a susţinut că nu a avut cunoştinţă de procesul penal împotriva sa aflat în curs de judecată. Acesta a recunoscut că dosarul său penal conţinea mai multe procese-verbale conform cărora agenţii de poliţie au încercat să îl localizeze; acesta a susţinut totodată că nu a fost niciodată citat oficial sau informat oficial despre învinuirile aduse. De asemenea, acesta a subliniat că nu a intenţionat să-şi înşele partenerii de afaceri şi că situaţia sa financiară dificilă a fost rezultatul anulării unui contract de achiziţii publice încheiat cu Ministerul Apărării. De altfel, el a continuat să efectueze plăţi către creditorii săi după plecarea din ţară”.

În cursul procedurii în apel, reclamantul a fost reprezentat de un avocat ales, respectiv I.B., același avocat care i-a fost desemnat de instanța de fond. Ultima ședință în fața instanței de apel a avut loc la 30 noiembrie 2005. Întrucât reclamantul s-a întors din Italia abia la 5 decembrie 2005, acesta nu a participat lanicio ședință a instanței de apel. Prin decizia din 23 decembrie 2005, Curtea de Apel Galați a admis în parte apelul declarat de parchet și a mărit pedeapsa reclamantului la 4 ani de închisoare. Instanța a respins apelul reclamantului ca nefondat. Instanța de apel a admis că reclamantului nu i s-au comunicat oficial învinuirile aduse și că acesta nu a fost audiat de organele de urmărire penală și nici ascultat de instanța de fond. De asemenea, instanța a reținut că situația a fost din vina reclamantului, care a părăsit țara la 25 iunie 2003 cu intenția de a se sustrage de la judecată. Curtea a constatat că organele de cercetare penală au făcut vizite repetate la domiciliul său cunoscut din România și au informat-o pe soția sa cu privire la plângerea penală depusă împotriva sa.

În acest sens, s-au întocmit procese-verbale scrise în zilele de 2 și 4 august; 9, 15 și 16 septembrie; și 14 octombrie 2003. La 28 decembrie 2005, reclamantul a declarat recurs, argumentând că dreptul său la apărare a fost încălcat ca urmare a absenței sale în cursul urmăririi penale și în cursul procedurilor desfășurate în primele două grade de jurisdicție. Acesta a susținut că nu a avut cunoștință de proces deoarece a plecat în Italia înainte de introducerea plângerii penale îndreptate împotriva sa. Reclamantul a susținut că toate actele procedurale ale organelor de urmărire penală și ale instanțelor au fost nule deoarece au fost efectuate în absența sa și, prin urmare, a cerut retrimiterea cauzei la organele de urmărire penală pentru redeschiderea urmăririi penale în prezența sa.

De asemenea, a susținut că 14 din cele 27 de cecuri despre care se consideră că le-a emis fără a avea fondurile necesare în conturilesocietăților au fost emise după 25 iunie 2003, când se afla în străinătate. Acesta a mai susținut că a emis cecurile și biletele la ordin anterior popririi conturilor societăților și a contestat alte elemente faptice luate în considerare de curtea de apel în decizia sa din 23 decembrie 2005, ca de exemplu data la care a fost anulat contractul de achiziții publice. Potrivit afirmațiilor acestuia, concluziile incorecte formulate de curtea de apel s-au bazat pe constatările expertului care a întocmit un raport de expertiză tehnică, atașat la dosar. Reclamantul a fost prezent și a fost asistat de un avocat ales în cursul procesului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acesta a participat la toate ședințele, dar nu a fost ascultat de instanță.

ÎCCJ a menținut condamnarea cu toate că reclamantul „nu a fost ascultat”

 În ultima ședință a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost ascultate pledoariile avocatului apărării și ale procurorului. Instanța a admis reclamantului să aibă ultimul cuvânt al inculpatului. La 18 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul reclamantului ca nefondat. Instanța a recunoscut că reclamantul „nu a fost ascultat, nu a fost informat cu privire la învinuirile aduse și nu i s-a înmânat materialul de urmărire penală”. Instanța a hotărât că reclamantul nu putea invoca, în apărarea sa, absența sa din cursul procesului deoarece a părăsit țara la 25 iunie 2003 pentru a se sustrage urmăririi și judecății îndreptate împotriva sa. Reclamantul a executat pedeapsa închisorii între 25 octombrie 2006 și 3 decembrie 2008, când a fost eliberat sub control judiciar.  

Într-un alt proces penal îndreptat împotriva reclamantului pentru înşelăciune în legătură cu fapte similare – şi anume emiterea de cecuri de către reclamant, după ce conturile societăţilor au fost poprite – Curtea de Apel Bacău l-a achitat. Instanța a reținut că intenția directă este un element esențial al infracțiunii de înșelăciune conform art. 215 alin. (4) C. pen. și, din probele aflate la dosar, reieșea că reclamantul nu a acționat cu intenția directă pentru a obține un folos necuvenit de la societatea pentru care a emis cecul în data de 17 iunie 2003. Instanța a mai reținut că incapacitatea de plată pentru marfa pe care a cumpărat-o de la societate a fost cauzată în principal de circumstanțe apărute după ce a fost emis cecul, și anume anularea contractului de achiziții publice încheiat cu Ministerul Apărării pentru furnizarea de produse alimentare către o unitate militară. În decizia sa din 11 mai 2006,

Curtea de apel a reținut, printre altele, următoarele: „Faptul că reclamantul a părăsit țara în data de 25 iunie 2003 nu este suficient pentru a susține concluzia că acesta încerca să se sustragă de la urmărirea penală sau de la judecată. Dimpotrivă, faptul că reclamantul a acționat rapid pentru a acoperi prejudiciul cauzat de faptele sale și că a venit înapoi înainte de încheierea procesului penal și a solicitat curții de apel să încuviințeze ascultarea sa, susține argumentul apărării sale că a plecat în Italia ca să găsească un loc muncă pentru a putea plăti datoriile societății”, după cum se arată în decizia Curții de Apel Bacău.  

Acesta nu este singurul proces în care statul român a fost condamnat pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil și este, în opinia avocatului Valentin Amăriuței, ”o minimă reparație morală și materială care s-a putut face unei persoane condamnate în condițiile în care nu a putut beneficia de un proces echitabil și a epuizat în România orice cale de atac”. (Z. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.