Local

Lovitură pentru vrâncenii care nu pot avea copii: Statul nu mai acordă vouchere de 15.000 de lei destinate procedurilor de fertilizare

Ionel Sclavone
8 ian 2024 1223 vizualizări

Autoritățile vin cu vești proaste încă de la început de an. Programul destinat finanțării procedurilor de fertilizare pentru cuplurile care nu pot avea copii a fost anulat în acest an. Autoritățile PSD – PNL au decis să nu mai acorde voucherele de 15.000 de lei destinate tratamentelor și procedurilor medicale.

Cuplurile din Vrancea care nu pot avea copii primesc o lovitură grea din partea autorităților. Programul care permitea cuplurilor fără copii să urmeze proceduri și tratamente de fertilizare a fost anulat. Anunțul a fost făcut de Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (MFTES).

Potrivit acestei surse, în 2024, statul nu va mai aloca fonduri care să permită acordarea de vouchere destinate procedurilor de fertilizare. Vor fi decontate doar procedurile care au fost deja contractate î anul precedent.

Natalia Intotero, ministrul PSD al Familiei, a declart că „pentru 2024, nu acordăm (vouchere pentru fertilizarea in vitro - n. red.)”.

Guvernanții au decis să nu mai acorde vouchere noi, cel puțin în prima parte a anului. Vor fi decontate doar procedurile începute în anul precedent pentru care nu au fost alocate sume în 2023. Mai mult, este de așteptat ca și acești bani să fie virați cu întârziere, având în vedere buna tradiție a guvernului de a nu-și achita datoriile la vreme.

Anul trecut au fost aprobate un număr de 10.000 de proceduri din care, procentul de reușită a fost de 10%. Doar 1.000 de femei au rămas însărcinate, iar alte 52 au născut. Cererea de finanțare a fost de două ori mai mare, peste 24.000 de solicitări eligibile.

Dar, cu toate că există o cerere foarte mare, așa cu recunoștea Natalia Inotero și este nevoie de acest program, guvernanții au decis să-l anuleze.

„Pentru 2023, noi am avut 10.000 de proceduri bugetate și peste 24.000 de solicitări eligibile. Deci există o solicitare foarte mare. Cetățenii acestei țări chiar au nevoie de acest program”, a transmis Natalia Intotero.

Programul de fertilizare destinat finanțării procedurilor și tratamentelor pentru cuplurile infertile este singurul care justifica, până acum, existența Ministerului Familiei. Sprijinul a fost inițiat în urmă cu doi ani, la momentul înființării ministerului, tocmai pentru a-i motiva existența.

Statul acorda ajutor financiar în valoare de 15.000 de lei sub forma a două vouchere în valoare de 5.000 lei, aferent tratamentului medicamentos, și unul în valoare de 10.000 lei, utilizabil pentru procedurile medicale specifice.

În următoarea perioadă, se dorea modificarea regulilor programului, astfel încât mai multe cupluri să primească ajutor. Sunt doar măsuri menite să dea speranțe – din motive electorale – familiilor fără copii. În condițiile în care nu există fonduri disponibile, iar guvernul are cu totul alte priorități în an electoral, este greu de crezut că programul va fi reluat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.