Local

Interdicție din 1 martie: Elevii vrânceni nu mai au voie cu produse de tutun și țigări electronice în școli

Ionel Sclavone
2 apr 2024 1126 vizualizări

Elevii vrânceni nu vor mai avea voie să fumeze sau să utilizeze țigările electronice în incinta unităților școlare. Măsura a fost introdusă din 31 martie și se aplică tuturor elevilot, chiar dacă au împlinit vârsta de 18 ani.

Legea interzice vânzarea țigaretelor electronice sau altor dispozitive similare către tinerii cu vârste sub 18 ani. În plus un act normativ apărut zilele trecute și care a intrat în vigoare de la 31 martie, stabileșt eo interdicție pentru elevii fumători în incinta unităților de învățământ. Indiferent de vârstă, aceștia nu vor avea voie își școală cu țigări electronice (cu sau fără nicotină) sau alte dispozitive care conțin tutun.

Legea modifică şi completează unele acte normative din domeniul produselor din tutun, stabilind, în primul rând că vânzarea țigărilor electronice prin automate sau către minori va fi interzisă. Apoi, instituie, pentru elevi, interdicția de a fuma în școli, indiferent dacă folosesc produse din tutun sau orice tip de țigări electronice.

Actul normativ prevede că „se interzic pentru elevii din toate unitățile de învățământ fumatul, precum și utilizarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculețelor cu nicotină pentru uz oral și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun”.

Ministerul Educației urmează să stabilească un act de reglementare care să conțină sancțiunile pentru elevii ce încalcă legea. În forma inițială, proiectul legislativ lăsa în seama școlilor stabilirea unor măsuri coercitive aplicate elevilor care nu vor respecta această interdicție. Ulterior, legea a fost modificată.

Sancțiunile urmează să fie stabilite de Ministerul Educației, „prin Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, sancțiunile aplicabile elevilor pentru nerespectarea prevederilor referitoare la vânzarea/ deținerea și utilizarea tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice și a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului în incinta unităților de învățământ”.

La rândul lor, cei din conducerea unităților școlare vor trebui să prevadă, în regulamentul intern, că încălcarea acestei interdicții reprezintă abatere disciplinară gravă. Mai mult, în toate școlile trebuie să se afișeze indicatoare prin care să se arate că fumatul e interzis şi să apară simbolul internaţional folosit în cazul acestei interdicții, respectiv țigareta barată de o linie transversală.

Noi reguli pentru vânzarea produselor de tutun

Noul act normativ vine în completare unei legi care a intrat în vigoare de la 31 martie și care prevede interzicerea la comercializare prin automate și vânzarea către minori a tuturor categoriilor de produse care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a (pouch-urilor) pliculețelor cu nicotină pentru uz oral și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun.

Noua lege introduce definiția dispozitivului electronic pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun ca dispozitiv utilizat în cazul produselor din tutun încălzit sau al produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun și cea a țigaretei electronice - produs care poate fi folosit pentru consumul de vapori care conțin sau nu conțin nicotină, prin intermediul unui muștiuc, sau orice componentă a acestui produs, inclusiv un cartuș, un rezervor și dispozitivul fără cartuș sau rezervor. Țigaretele electronice pot fi de unică folosință sau pot fi reumplute prin intermediul unui flacon de reumplere sau rezervor sau pot fi reîncărcate cu cartușe de unică folosință.

În plus se interzice vânzarea produselor enumerate mai sus prin dispozitive de tipul easybox/ locker, care reprezintă o cutie sau un spațiu securizat destinat depozitării coletelor poștale ce urmează să fie ridicate de destinatari în momentul efectuării plății ramburs la dispozitivul respectiv.

De asemenea, pentru produsele de mai sus, livrate prin curier, ambalajele trebuie să conțină următorul mesaj: „ATENȚIE! ACEST PACHET CONȚINE PRODUSE DIN TUTUN ȘI/ SAU PRODUSE CARE CONȚIN NICOTINĂ. A SE VERIFICA VÂRSTA CLIENTULUI”.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.