Local

În atenția vrâncenilor dornici de răzbunare pe fostele iubite. Difuzarea imaginilor intime ale partenerei se pedepsește cu pușcărie!

Ionel Sclavone
23 iun 2023 1837 vizualizări

Vrâncenii care postează pe internet imagini intime cu partenera sau cu partenerul, ca să se răzbune, riscă pedepse mai drastice: cu închisoarea.

În lumea multimedia în care oricine are acces la un telefon mobil cu cameră video, filmarea partenerei sau a partenerului în ipostaze intime a devenit ceva aproape obișnuit. Sunt numeroase cazurile în care, ulterior, după despărțire, polilia a înregistrat plângeri din partea unor persoane șantajate, cu astfel de imagini. De asemenea, există și numeroase alte cazuri în care imaginile sau clipurile ajung pe internet sau pe grupurile Whatsapp, unde sunt vizualizate de mai multe persoane.

Pentru a evita astfel de situații care au drept consecință umilirea victimelor, autoritățile au decis să sancționeze mai drastic ceea ce se numește „pornografie din răzbunare” (revenge porn, în limba engleză). Această acțiune presupune divulgarea de materiale pornografice pentru a provoca suferință psihică unei persoane.

Iar fapta va fi incriminată, ca o faptă penală independentă, în baza unui act de reglementare care a intrat în vigoare zilele acestea. Legea 171/2023 se aplică din 18 iunie și prevede incriminarea sancționarea celor care divulgă, difuzează, prezintă sau transmit, în orice mod, „imagini intime ale unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să provoace acesteia o suferință psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale”.

Pedeapsa pe care o riscă, conform Codului penal, cei care comit astfel de fapte este închisoarea de la șase luni la trei ani sau amenda penală.

Urmărirea penală se pune în mişcare imediat ce persoana care se consideră vătămate depune o plângere penală.

În acest context, legea definește „imaginea intima” ca fiind cea a unor persoane surprinse fără haine, astfel încât să-i fie vizibile zonele intime (inclusiv sânii, în cazul femeilor), ori care sunt implicate într-un act sexual.

Legea are în vedere și o excepție. Faptele reclamate nu vor fi considerate infracțiuni în cazul în care făptuitorul surprinde săvârșirea unei alte infracțiuni sau contribuie la dovedirea săvârșirii unei infracțiuni.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.