Local

În atenția vrâncenilor cu venituri reduse Suplimentele pentru energie se vor plăti cumulat o singură dată pe an

Ionel Sclavone
4 apr 2024 1567 vizualizări

Vrâncenii cu venituri reduse care au dreptul la suplimente pentru energie ar putea să-și primească toate drepturile o singură dată pe an, iar nu în fiecare lună.

Măsura este prevăzută într-un proiect legislativ care va modifica Legea 226/2021, ce stabilește măsurile de protecție socială destinate consumatorilor vulnerabili. Astfel, beneficiarii acestui ajutor vor primi întreaga sumă, cumulat, la începutul iernii.

Legea 226/2021 obligă primăriile să acorde această formă de ajutor social persoanelor defavorizate, sub sancțiunea unor amenzi contravenționale sau chiar penale.

Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcție de necesitățile energetice ale gospodăriei: pentru iluminat, pentru prepararea hranei, pentru apa caldă menajeră, unele gospodării putând cumula și 3 astfel de suplimente diferite.

În prezent, conform reglementărilor în vigoare, familiile și persoanele singure vulnerabile primesc în fiecare lună o sumă de bani, fixă, reprezentând un supliment destinat susținerii cheltuielilor cu energia consumată. Banii sunt alocați indiferent de sursele de energie utilizate.

Actul normativ prevede că venitul mediu net lunar până la care se acordă suplimentele pentru energie este de 1.386 lei de persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Valoarea suplimentului este de 30 lei pe lună pentru consumul de energie electrică; de 10 lei pe lună pentru consumul de gaze naturale; de 10 lei pe lună pentru consumul de energie termică; 20 lei pe lină pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri.

Autorii inițiativei susțin că autoritățile locale s-au confruntat deseori cu situația în care beneficiarii nu se deplasează lunar pentru ridicarea ajutoarelor la care au dreptul. Drept urmare, autoritățile locale sunt nevoite să întreprindă demersuri suplimentare pentru a distribui sumele respective, fapt ce antrenează și costuri suplimentare. Or, pentru a evita astfel de situații, actul normativ prevede ca toți banii să fie acordați o singură dată.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.