Foto | In memoriam. 28 de ani de la moartea lui Doru Vârvărici, polițistul vrâncean căzut la datorie
”Era o vară atât de liniștită, într-o zi de iulie, când nimic nu prevestea să se întâmple ceva rău pe străzile liniștite ale Focșaniului și în care regele copacilor era teiul și florile sale cu miros dumnezeesc. Aroma parfumată a florilor de tei îl călăuzesc pe Doru în Lumea cea dreaptă. Nu împlinise nici 30 de ani. Tinerețea lui s-a oprit în eternitate. Dumnezeu să te ierte!”- fragment din „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii” - plutonier major în rezervă Daniel Muşat-Mureşanu.
Polițistul Doru Vărvărici a murit în urmă cu 28 de ani, în timpul unei misiuni, la vârsta de doar 29 de ani. Atunci, s-a primit o sesizare potrivit căreia o persoană cu afecțiuni psihice provoca scandal și amenința cu un cutit mai mulți cetățeni aflați în incinta unei unități medicale. Aflat în timpul serviciului, polițistul a plecat la fața locului împreună cu colegii săi și a încercat să negocieze cu agresorul. Acesta a reușit însă să scape și a fost localizat în zona intersecției străzilor Maior Gheorghe Pastia cu Republicii. Polițistul Vărvărici a încercat să-l imobilizeze pe bărbatul care se manifesta agresiv dar acesta, i-a înfipt un obiect ascuțit în zona pieptului, acțiune ce a condus la deces.
La scurt timp, colegii au ridicat în onoarea polițistului căzut la datorie, un monument, exact în locul în care a fost ucis, între brazdele de trandafiri rămase și azi. Trecătorii pot vedea pe monument, poza tânărului polițist, la vârsta de aproape 30 de ani, din care privește parcă cu resemnarea că și-a dat viața pentru a-și apăra colegii și comunitatea de furia atacatorului.
Cât privește atacatorul care l-a ucis, a fost internat într-o unitate medicală de specialitate și ulterior eliberat.
Monumentul ridicat semnifică atât expresia cinstirii pe care instituția din care a făcut parte o acordă erolui căzut la datorie, cât și recunoştinţa unei comunităţi pentru eroul său, exprimată în faţa prezentului și a viitorului.
Ceremonialul solemn şi serviciul religios oficiat de preotul Valeriu Tufaru, la care polițiștii de ieri și cei de azi s-au adunat în zona în care a avut loc fatidicul eveniment, aşează pecetea recunoştinţei şi a sfinţirii pe gravura ce va spune peste timp, numele polițistului care a slujit până la sacrificiul suprem… Patria şi Legea - Vărvărici Doru - sublocotenent de poliție post mortem-căzut la datorie în ziua de 05.07.1994.
Eroii nu mor niciodată!
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul său!
Citiți și: Cazul eroului Doru Vărvărici
Foto: Monumenul ridicat în fața fostului magazin „Favior” din centrul orașului Focșani, în memoria eroului sublocotenent post-mortem vrâncean Doru Vărvărici , ucis la datorie în acest loc în urmă cu 27 de ani, de un individ deosebit de agresiv, cu mintea rătăcită
Era o zi frumoasă de vară, iar în liniștitul Focșani nu se întrevedea a se întâmpla ceva deosebit. Era o dimineață de început de iulie a anului 1994, o zi obișnuită în care îi puteai admira pe focșăneni cum plecau spre locurile de muncă, mergeau prin oraș cu treburi personale, își plimbau copiii și nepoții prin parcuri sau pur și simplu se plimbau pe străzi anonimi, în timp și savurau aroma florilor de tei ce străjuiau străzile orașului.
Nimeni nu bănuia că în acea zi, o întâmplare cu totul ieșită din comun va zgudui urbea, va provoca o tragedie despre care se va vorbi mult timp înainte. Vă spuneam că totul se întâmpla normal, ziua se scurgea frumos, mulți dintre noi își făceau planuri unde își vor petrece vacanțele și concediile. Mirosul de tei era atât de puternic, încât la fiecare adiere de vânt, esența tare a acestui arbore eminescian pătrundea în sufletul și căminul fiecărui focșănean.
De regulă, orice cetățean din Focșani, când se trezea să meargă la serviciu, până în ora nouă sesiza dacă i-a fost mașina spartă, dacă i-a fost debaraua devastată, dacă din garaj îi lipsesc bunuri sau pur și simplu agenții comerciali sesizează spargerea vreunui magazin. Dacă se întâmpla un asemenea eveniment, omul suna la poliție, iar ofițerul de serviciu era obligat să formeze echipa operativă complexă, compusă din: sectorist, judiciarist, criminalist sau... dacă era cazul, polițist de la compartimentul economic și cercetări penale. Această echipă însă, nu se deplasa la fața locului fără polițistul care noaptea fusese de serviciu în zona în care a avut loc infracțiunea. Polițistul ce desfășura serviciul în tura de noapte, de regulă lucrător în cadrul compartimentului de ordine publică, de multe ori deținea informații valoroase care conduceau la descoperirea „autorului” infracțiunii. Agentul de poliție legitima pe timp de noapte persoane ce i se păreau suspecte, își nota cu atenție datele acestora, le verifica prin stația radio la serviciul „Evidența populației” iar la ieșirea din serviciu, întocmea un raport ce urma a fi predat șefului de schimb. În cazul în care aveau loc spargeri, primul lucru pe care îl făcea șeful echipei operative era să studieze rapid raportul agentului din zona călcată de infractori, îl chema de acasă pe polițistul din tura de noapte și trecea imediat la stabilirea de sarcini pentru fiecare lucrător. Sectoristul era cel care studia persoanele legitimate pe timp de noapte și de multe ori, pe baza acestor date, se identificau autorii furturilor. Nu de multe ori, am auzit în jurul meu expresii ca: polițistul are o muncă ușoară, uniformă frumoasă, bani mulți sau numeroase avantaje.
Trăirile unui polițist sunt aceleași, indiferent în ce parte a globului își desfășoară activitatea. Misiunea lor nobilă este să își sacrifice familiile și să fie în slujba cetățenilor la orice moment din zi și din noapte. Orice profesie are satisfacțiile și necazurile ei, riscuri și împliniri. Nimeni însă nu ne forțează să ne alegem profesia în viață și atunci când o facem, depunem un jurământ de credință ce trebuie respectat în toată cariera, acela de a apăra drepturile și libertățile omului. Așa cum un pompier pleacă în misiune și îi poate exploda o butelie în brațe, pierzându-și viața, intră prin foc salvând suflete, tot așa un polițist poate pleca în misiune știind în subconștientul său că ar putea fi pentru ultima oară când își îmbrățișează familia. Polițistul știe când pleacă de acasă, dar nu știe când se întoarce. El este în permanență în misiune. Oamenii care aleg aceste profesii riscante, dar și pline de realizări, se pot numi eroi deoarece în toată cariera lor se dedică binelui omului.
Așadar, nefiind deranjat de nimeni, i-am spus copilului meu că mă odihnesc câteva ore, după care i-am promis că voi ieși cu el în parcul de lângă Teatru, unde îi plăcea foarte mult să se joace. Pentru că era vară, m-am retras în camera mea să mă odihnesc, am tras jaluzelele să fie mai întuneric și am deschis geamul pentru a intra aerul. Oboseala acumulată, acompaniată de mireasma florilor de tei, m-a ajutat să adorm foarte repede. Chiar nu am fost deranjat de nimeni.
În jurul orelor 12 m-am trezit și țin minte că am servit prânzul alături de fiul meu, după care ne-am pregătit să mergem în parc. În timp ce ne îmbrăcam, la un moment dat a sunat telefonul. Din instinct m-am uitat la ceas, dar m-am liniștit văzând că este cu mult trecut de ora nouă. Era deja prânzul și probabilitatea ca cineva să mai reclame vreun furt pe timp de noapte era redusă. M-am gândit că s-ar putea să mă sune soția sau tatăl meu care locuia în alt oraș. Ridicând însă receptorul am recunoscut vocea colegului meu care mă anunța cu un glas stins că unul dintre colegii mei, fusese ucis la datorie. Nu mi-a venit să cred și am sperat că poate este un zvon. Din păcate, totul era confirmat și cât se poate de real. M-am uitat lung la fiul meu și acesta a înțeles că se întâmplase ceva grav. Chiar m-a întrebat :
- Tata, mai mergem în parc ?
Nu voiam ca el să simtă tragedia și am dat din cap afirmativ. Am citit în ochii săi un sentiment de liniște. De fapt, un copil nu trebuie să trăiască evenimentele neplăcute ale tatălui său polițist. El trebuie ținut departe de necazurile și trăirile părintelui său. Aflasem așadar, că unul dintre colegii mei nu mai era printre noi. M-a fulgerat prin minte imaginea lui și am realizat că trecuse doar câteva ore de când mă salutasem cu el și îi dorisem servici ușor. La rândul său, el mi-a urat odihnă plăcută. Era vorba de Doru Vărvărici, care lucra pe funcția de sectorist în cadrul Poliției Municipiului Focșani. Chiar mă întrebase dacă știu de vreo problemă din zona sa, cea a Policlinicii nr. 2 și i-am răspuns că a fost liniște. Zâmbetul său cald ce îl caracteriza pe Doru, mi-a rămas întipărit pe retină toată viața. Era un băiat calm și blând care asculta cu atenție toate problemele cetățenilor ce veneau la el să se plângă. Încerca din răsputeri să îi ajute pe toți și să le rezolve toate reclamațiile. Nu am auzit pe nimeni să spună ceva de rău despre colegul meu. De multe ori, când lucram, veneau persoane și mă întrebau dacă domnul Vărvărici este de serviciu pentru că doreau să îi relateze o problemă. Nu puțini erau cei care îi aduceau mulțumiri. De altfel și conducerea poliției municipale îl lăuda cu diferite ocazii. Eram bucuros că am un coleg care ne face cinste. Nici măcar nu împlinise 30 de ani și promitea o carieră de succes în profesia aleasă.
În acea zi fatidică... de iulie ... ofițerul de serviciu, polițistul Gică Anghelache, un lucrător foarte bine pregătit și cu multă experiență, era anunțat prin telefon că o persoană cu un comportament bizar făcea scandal în incinta Policlinicii 2. Agresa cadre medicale și spărgea tot ce îi ieșea în cale. Individul fusese adus de sora sa și câteva rude apropiate la un cabinet medical și încerca să obțină niște acte în baza cărora „FIARA” să fie internată într-o clinică de specialitate. Simțind aceste intenții, criminalul cu nume de „FIARĂ” – Gheorghe Ursu, s-a dezlănțuit, a ieșit din policlinică, s-a dus la mașina cu care venise și a luat din torpedou o șurubelniță foarte bine ascuțită. În mintea sa diabolică se născuse planul de a omorî indiferent cine îi va sta în cale.
Aflându-se în zona de competență, sectoristul Doru Vărvărici a văzut cele întâmplate și l-a surprins pe psihopat care alerga haotic îndreptându-se spre zona centrală a orașului. A pornit imediat în urmărirea sa și în dreptul părculețului, unde în acea perioadă funcționa magazinul „Favior”, astăzi o sucursală BCR, a încercat să îl imobilizeze. Din spate, la câteva secunde a apărut a doua patrula mobilă formată din polițiștii Costel Tuvenia și Daniel Vlad care au coborât rapid, încercând să îl ajute pe Doru. Patrula rămăsese cu ușile deschise și motorul pornit.
Totul s-a întâmplat atât de repede, câteva fracțiuni de secundă, moment în care polițiștii de pe patrulă au sesizat că sectoristul se albise la față și râuri de ape îi cuprinseseră corpul. L-au întrebat dacă este bine. În acest timp, fiara dezlănțuită a profitat de moment și și-a continuat fuga diabolică și animalică. Doru Vărvărici le-a spus colegilor că simte o căldură în piept, aceștia au abandonat urmărirea fiarei și l-au transportat de urgență pe colegul lor la spital. Discutând cu el, acesta le-a spus că este bine, dar fierbințeala din piept se întețește. Ajunși la spital, medicul de gardă înțelegând gravitatea stării pacientului, a hotărât transferarea sa în sala de operații. Suferise o hemoragie internă puternică. Toate gândurile se legau de speranța că Doru va fi bine. Nici colegii de pe patrula auto nu înțelegeau exact ce se întâmplase pentru că totul se desfășurase fulgerător de repede. Au raportat imediat evenimentul ofițerului de serviciu Gică Anghelache, care la rândul său a trimis urgent o echipă operativă la sediul spitalului pentru a analiza împreună cu medicii starea de sănătate a colegului internat de urgență. În acest timp, goana după nebun continua și deja cetățenii, inimoșii focșăneni, se sesizaseră de eveniment și chiar ei porniseră în prinderea „Ursului”.
Ajunși la sediul poliției, lucrătorii ce însoțeau criminalul au aflat stupefiați că îndrăgitul lor coleg, Doru Vărvărici, a fost ucis în urma unei înțepături produsă de acel psihopat cu ajutorul unei șurubelnițe ce avea un vârf foarte bine ascuțit. Era chiar obiectul ridicat din torpedoul mașinii aflată în parcarea de lângă Policlinica 2. La aflarea acestei tragedii, deja multă lume, martoră la acest eveniment tragic, ce rar se întâmplă în Focșani, se strânsese în fața poliției cu intenția de a linșa criminalul. Unele voci civile strigau: „Domnilor polițiști, deschideți ușa patrulei să fugă criminalul și împușcați-l sub pretextul că fuge de sub escortă!” Dând dovadă de multă omenie, stăpânire de sine și adevărat profesionalism, alt coleg, sectorist, Cristian Matei, a făcut scut în fața criminalului protejându-l de furia mulțimii. În scurt timp, au apărut și ceilalți specialiști judiciariști care l-au flancat pe criminal și l-au protejat ducându-l într-un birou, pentru a fi audiat. Toți sectoriștii se adunaseră la sediul Poliției Municipiului Focșani și deși fiind sub influența și tensiunea gravului eveniment, au reușit să se împartă în două grupe: una pentru a-l proteja pe criminal împotriva furiei cetățenilor și cea de-a doua s-a alăturat grupei operative constituită pentru cercetarea criminalului. Dintre polițiștii care au făcut parte din cele două grupe organizate la nivelul Poliției Municipiului Focșani, amintesc pe: Traian Țoca, Gicu Avasiloaie, Cezar Valentin Lăpădătescu, Mihăiță Nichifor, Daniel Oanele, Marian Stoica și Costică Nistor. De fapt, tot efectivul de polițiști vrânceni au trăit drama colegului dispărut prematur în misiune.
Ca o ironie a sorții, în această tragedie, protejat a fost criminalul în locul polițistului. Și ca drama să fie și mai adâncă, faptul că „autorul” era bolnav psihic, a fost internat o perioadă la un sanatoriu, după care a fost pus în libertate.
Aici se poate trage concluzia că profesia de polițist include riscuri la care poate fi expus în orice moment din zi și din noapte. Tragedia însă a continuat după producerea evenimentului. Seara, m-am prezentat la serviciu cu două ore mai devreme și cu mai mulți colegi am plecat spre comuna Garoafa, unde deja trupul lui Doru era depus la casa părintească. În acea casă se născuse, crescuse, își întemeiase o familie și luase hotărârea să se facă polițist. Privindu-l, am observat că zâmbetul lui cald nu îi dispăruse de pe chip. Parcă dorea să îl ierte pe criminal pentru abominabila faptă. Durerea cea mare a fost când mama sa plângea și ne întreba de ce i s-a întâmplat acest necaz fiului său. Cu lacrimi secate punea întrebarea deja obsedantă că: „Am dat țării un băiat tânăr și frumos și de ce mi-a fost adus acasă în patru scânduri ?”. Se mai poate oare comenta ceva ? Este bine-cunoscut faptul că este normal să îți îngropi părinții, copil fiind, dar este o tragedie ca părinte să îți îngropi propriul copil. Este de fapt ca și cum te-ai îngropa singur.
Fragment inspirat din fapte reale!
Mulți prieteni și cunoștințe mă întrebau până astăzi ce reprezintă acest monument situat aproape de centrul orașului Focșani și dacă cunosc semnificația acestuia. Le explicam verbal tragedia în urma căreia s-a ridicat monumentul din marmură albă, că acea poză îl reprezintă pe eroul sublocotenent Post-mortem Doru Vărvărici. Iar acum, cu tristețe am scris despre această nenorocire petrecută în luna lui cuptor a anului 1994, pentru ca toți cititorii mei dragi să înțeleagă despre ce este vorba.
Capitol din volumul doi al cărții „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii”
1 iulie 2021 – Focșani
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
