Local

Finanțare de 70.000 de euro pentru tinerii vrânceni care fac afaceri în agricultură. Cine are prioritate la obținerea fondurilor

Ionel Sclavone
21 iun 2023 2682 vizualizări

Tinerii vrânceni care doresc să înceapă o activitate în domeniul agricol pot beneficia de un ajutor financiar de până 70.000 de euro. Banii sunt alocați prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și pot fi accesați de cei care pot demonstra că au aptitudinile necesare dezvoltării unei afaceri în ramura agricolă pentru care optează prin proiect.

 

Vrâncenii care doresc să înceapă o afacere în agricultură cu banii statului, cei 70.000 de euro, trebuie să îndeplinească o serie de condiții prevăzute de ghidurile de finanțare. Astfel, conform regulilor programului, ei trebuie să aibă până la 40 de ani, inclusiv. În al doilea rând, trebuie să demonstreze că sunt pregătiți profesional pentru a administra o afacere agricolă în domeniul pe care și l-au ales prin proiect. Demonstrația o vor face cu un document care să certifice să le certifice calificarea.

Programul de finanțare prin care statul va susține tinerii agricultori va fi derulat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și va avea la dispoziție un buget total de 250,7 milioane de euro. Banii vor fi alocați pentru finanțarea a peste 3.500 de proiecte ce vor fi selectate la nivelul întregii țări.

Cei interesați pot consulta, deja, Ghidul solicitantului pentru programul „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, până la 7 iulie, dată după care va fi deschisă sesiunea de depunere a dosarelor. Solicitările vor fi depuse online.

Cine are dreptul la cei 70.000 de euro

Programul este destinat tinerilor care doresc să-și înființeze și să dezvolte o afacere în agricultură, cu vârsta cuprinsă între 18 ani impliniti și maximum 40 de ani. În cazul acestora din urmă, cererea de finanțare poate fi depusă cel târziu cu o zi înainte de împlinirea vârstei de 41 de ani.

O altă condiție pe care trebuie să o îndeplinească solicitanții este cea legată de școlarizare. Aceștia trebuie să fie absolvenți a cel puțin opt clase primare și să dețină o formă de certificare a aptitudinilor și competențelor profesionale aferente ramurii agricole vizate în proiect. Cei care nu dețin astfel de competențe pot urma cursuri de specializare și pot aplica pentru bani, cu condiția să-și asume, prin angajament scris că vor dobândi calificările care se impun până la solicitarea celei de-a doua tranșe de plată.

Programul prevede că pot aplica, pentru cei 70.000 de euro, persoanele fizice inregistrate și autorizate în baza OUG 44/2008, ca persoane fizice autorizate (PFA), titulari de întreprinderi individuale (II) și titular de întreprinderi familiale (IF).

Mai pot aplica persoane juridice în care tinerii fermieri dețin funcția de administratori sau asociați cu putere de control efectiv în luarea deciziilor referitoare la exploatația agricolă respectivă.

În cazul tinerilor fermieri care solicită finanțări prin intermediul microîntreprinderilor sau a întreprinderilor mici care au fost înfințate cu mai mult de doi ani de la data depunerii cererii de finanțare ma trebuie îndeplinite o serie de condiții specifice:

Trebuie să nu fi înscris o exploataţie agricolă IACS cu mai mult de 24 de luni înaintea depunerii cererii de finanţare, indiferent de forma de organizare deţinută. Solicitantul trebuie să dețină în folosință o exploatație agricolă cu dimensiunea economică de minimum 8.000 SOC pentru zona montană, respectiv 12.000 SOC (standard output coefficients) și maximum 100.000 SOC, la momentul depunerii cererii de finanțare.

Pentru a obține finanțarea, solicitanții trebuie să realizeze un punctaj minim de departajare. În funcție de acesta, vor fi alocate fondurile. În principiu, vor fi favorizați absolvenții facultăților agricole care doresc să-și dezvolte o afacere. Vor fi punctați în plus cei care dezvoltă afaceri agricole în zona montană.

Tinerii care își propun să facă agricultură ecologică și cei care preiau terenuri în vederea comasării de la proprietari în vârstă de peste 60 de ani sunt și ei favorizați de sistemul de punctaj.

Activitățile finanțate prin program

Banii vor fi acordați tinerilor care doresc să înceapă o activitate agricolă, în baza unui plan de afaceri, care trebuie depus în același timp cu cererea de finanțare. Programul prevede că banii destinați tinerilor fermieri vor fi alocați în două tranșe, în baza unui contract de finanțare semnat după ce proiectul va fi declarat eligibil.

Cea mai mare parte a sumei, 75% din cuantumul sprijinului va fi disponibil imediat după semnarea Contractului de finanțare. Diferența, de 25% va fi plătită în funcție de implementarea corectă a Planului de afaceri, în trei, cel mult cinci ani pentru pentru sectorul pomicol și struguri de masă, de la semnarea contractului de finanțare.

Din cei 70.000 de euro acordați de stat pot fi făcute cheltuieli pentru aproape orice tip de activitate sau achiziție. Banii pot fi utilizați pentru constituirea capitalului de lucru, pentru servicii de cadastrare, achiziţionare de teren (maximum 10% din valoarea sprijinului), cu respectarea legislației naționale și europene în vigoare.

Din aceste fonduri mai poate fi achiziționat materialul biologic, pot fi efectuate studii, precum cele pentru proiecte care vizează reconversia şi/sau înfiinţarea de plantații în sectorul pomicol. De asemenea, pot fi făcute cheltuieli pentru activități de protecție a mediului, construire și modernizare clădiri cu destinație agricolă şi agroalimentară, achiziția de echipamente în vederea creșterii performanței economice a exploatației etc. De menționat că nu pot fi cumpărate echipamentele sau utilajele second-hand.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.