Local

Dosare penale pentru nerespectarea carantinei, întocmite la Mărășești

Ziarul de Vrancea
19 oct 2020 2039 vizualizări
Imagine cu caracter informativ. Sursă foto: m.ebihoreanul.ro
Imagine cu caracter informativ. Sursă foto: m.ebihoreanul.ro

La finalul acestei săptămâni, polițiștii vrânceni au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid - 19 și a respectării Hotărârilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. La activități, alături de polițiști au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea împreună cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control.​

În acest context, la Mărășești, polițiștii au întocmit dosare penale zădărnicirea combaterii bolilor și au sesizat DSP Vrancea, după ce au constatat că două femei și un bărbat nu respectau măsura carantinei la domiciliu.

Ieri, în jurul orei 10.20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești, în timp ce verificau respectarea măsurii carantinei de către un bărbat de 50 de ani și o femeie de 48 de ani, au constatat că aceștia nu se aflau la locuința respectivă cu toate că în evidențele DSP Vrancea figurau ca fiind carantinați până la data de 18 octombrie a.c..

Tot în orașul Mărășești, ora 12:40, polițiștii au constatat faptul că o femeie, de 37 de ani, nu a respectat măsura carantinei la domiciliu.

În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, fiind totodată sesizată DSP Vrancea.

Informare de presă transmisă de IPJ Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.