De știut pentru vrânceni. Dacă dezbaterea moștenirii nu se încheie în doi ani, se plătește impozit
Succesiunea reprezintă procedura prin care bunurile unei persoane care a încetat din viață intră în posesia unuia sau mai multor moștenitori. Există două căi prin care se realizează succesiunea: fie la notar, fie, în cazul în care moștenitorii nu cad de acord, la judecător. Un proces în instanță poate dura și implică mai multe costuri, drept care mulți preferă ca împărțirea averii să se facă la notariat.
Succesiunea trebuie să se facă într-un anumit termen, stabilit prin lege, în caz contrar, statul urmând să perceapă un impozit. În cazul în care procedura nu se finalizează în cel mult doi ani de la decesul persoanei a cărei moștenire se împarte, urmașii trebuie să achite, nu doar taxele notariale, ci și un impozit. Valoarea acestuia este stabilită, prin Codul Civil, la 1% din valoarea bunurilor lăsate moștenire.
Reglementările în vigoare stabilesc faptul că moștenirea se deschide în momentul decesului. Moștenitorii trebuie să apeleze la serviciile unui notar ori, după caz, ale unui judecător pentru a împărți bunurile rămase de pe urma celui decedat.
Cei care dezbat succesiunea în termen de doi ani se bucură de scutire de impozit. Potrivit Codului fiscal, „pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1) (pentru transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal – n. red.), dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii”.
Pe de altă parte, dacă procedura nu este finalizată în termenul de doi ani de la data decesului, „moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale”, precizează Codul fiscal.
Despre moștenitori
Moștenitorul este cel, care conform Codului civil, acceptă moștenirea și participă la dezbaterea sa. Codul civil prevede că „cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea”. El are la dispoziție un an, de la deschiderea moștenirii, ca să decidă dacă acceptă sau nu moștenirea.
Acceptarea moștenirii poate fi expresă sau tacită. Acceptarea este expresă când succesibilul își însușește explicit titlul sau calitatea de moștenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată. De regulă acest lucru se întâmplă la notariat, printr-o declarație în care acceptă succesiunea.
Acceptarea este tacită când „succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moștenitor”.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
