Local

De interes pentru vrânceni: Studiile de masterat vor fi considerate stagiu de cotizare la pensie

Ionel Sclavone
13 dec 2023 1808 vizualizări

Absolvenții studiilor de masterat își vor putea adăuga perioada în care au studiat la stagiul de cotizare pentru obținerea pensiei în sistemul public. Condiția impusă este ca în urma acestor studii, la zi sau cu frecvență să fi obținut o diplomă.

Vrâncenii care au urmat și absolvit studii de master vor putea să le adauge, așa cum se întâmplă în prezent cu studiile universitare și cele doctorale, la stafiul de cotizare pentru obținerea unei pensii de stat. Măsura va intra în vigoare începând cu luna septembrie a anului viitor, fiind prevăzută în noua lege a pensiilor. Pentru a beneficia de acest lucru, ei trebuie să fi absolvit cu o diplomă care să ateste acest lucru.

„În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul: a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz”, prevede legea pensiilor.

În prezent, stabilirea stagiului de cotizare pentru obținerea pensiei se face doar în funcție de studiile de licență și cele de doctorat. Studiile de licență sunt recunoscute potrivit Legii actuale a pensiilor (articolul 49), iar studiile doctorale sunt recunoscute potrivit Legii învățământului superior (articolul 68).

Este nevoie de o precizare, aici. Studiile vor fi luate în calcul la stabilirea pensiei doar dacă absolventul nu a fost asigurat, deja, în sistemul public de pensii. Cu alte cuvinte, dacă în perioada facultății, a studiilor de master ori a celor doctorale, o persoană a lucrat și a contribuit la sistemul de pensii, nu va beneficia și de această facilitate.

Totodată, în cazul celor care au terminat cursuri la mai multe facultăți ori mai multe cicluri de același nivel se va alege o singură perioadă de studii pentru fiecare. Perioada de școlarizare va fi asimilată stagiului de cotizare doar pentru o singură facultate, un singur masterat și un singur doctorat.

„Asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior sau, după caz, mai multe cicluri de studii universitare de același nivel (...) beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii de același nivel, la alegere. Perioadele prevăzute (...) se valorifică numai în situația în care aceste perioade nu se suprapun cu stagii de cotizare realizate în condițiile prezentei legi”, prevede noua lege.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.