Local

Concluziile polițiștilor vrânceni după derularea perchezițiilor de miercuri, care vizau ilegalități în domeniul silvic

Ziarul de Vrancea
9 iul 2020 1424 vizualizări

Prin intermediul buletinului de presă nr. 231 din 9 iulie 2020, editat de compartimentul de relații publice al IPJ Vrancea sunt făcute publice concluziile după derularea în județul nostru, dar și-n Galați, Călărași și municipiul București, a perchezițiilor care vizau ilegalități în domeniul silvic. Amănunte despre acestă acțiune puteți reciti și accesând titlul alăturat al articolului publicat în Ziarul de Vrancea: Percheziții în Vrancea, la persoane fizice și juridice bănuite de ilegalități în domeniul silvic și conexe acestuia

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean  Vrancea, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.G.P.R- Direcția de Ordine Publică au efectuat 12 percheziții domiciliare în județele Vrancea, Galați, Călărași și municipiul București, la nouă persoane juridice și trei persoane fizice, precum și două controale în fondul forestier, în cadrul cărora au fost indisponibilizați  81.38 m.c. de material lemnos.

Astfel, la data de 8 iulie, acțiunea a avut loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru probarea activității infracționale a unor persoane fizice și juridice bănuite de ilegalități în domeniul silvic și conexe acestuia.

În urma activităților desfășurate, au fost ridicate documentele financiar-contabile necesare soluționării cauzei și au fost indisponibilizați 81.38 m.c. de material lemnos (cherestea și lemn foc), în valoare totală de 52.613,6 lei.

De asemenea, s-a constatat o lipsă în depozitele de profil a cantității de aproximativ 150, m.c. de material lemnos (cherestea), în valoarea de 108.576 de lei.

Totodată, au fost conduse la sediul poliției patru persoane, în vederea audierii.

La acțiune au participat polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Călărași și Galați, luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale Vrancea, Călărași, București și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.