Local

Ce se va întâmpla cu managementul Spitalului Județean Focșani după finalizarea misiunii conducerii militare?

Ziarul de Vrancea
4 mai 2020 7377 vizualizări

Se împlinesc trei săptămâni de când la conducerea Spitalului Județean Focșani a fost numită o echipă medicală militară și mai sunt două săptămâni până când expiră a doua lună de stare de urgență, declarată prin decret prezidențial pe teritoriul României.

Probabil tot mai mulți vrânceni se întreabă ce se va întâmpla cu magementul Spitalului Județean Focșani, după ce echipa medicală militară își încetează misiunea. Întrucât transparența oficialităților pe acest subiect a fost până acum inexistentă, nu putem decât să ne bazăm, într-o scurtă analiză, pe presupuneri.

O primă ipotează ar fi ca la finalizarea misiunii echipei medicale militare să revină Constantin Mîndrilă. Chiar dacă o asemenea variantă ar aduce din nou Vrancea, probabil, în topul știrilor naționale, reamintind că în județul nostru un condamnat penal pentru furt de conserve din rezerva de stat destinată sinistraților a ajuns să conducă unitatea sanitară cea mai reprezentativă,  această variantă nu trebuie omisă definitiv din calcule.

Sunt și indicii care sugerează că momentul stabilirii unei alte conduceri care să preia managementul Spitalului Județean Focșani de la echipa medicală militară nu este foarte departe. Unul dintre acestea este faptul că vineri, 1 mai 2020, la Spitalul Județean Focșani a ajuns într-o vizită neanunțată Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru; iar acesta a fost însoțit de Generalul maior în rezervă Ionel Oprea, medic chirurg și Secretar de stat în Ministerul Sănătății. Generalul Ionel Oprea a supervizat, în luna aprilie 2020, conducerea militară a Spitalului Județean ”Sf. Ioan” Suceava și a predat apoi conducerea unei echipe civile. Această experiență privind predarea conducerii de la o echipă militară către una civilă ar putea să explice prezența la Focșani a secretarului de stat, generalul maior în rezervă Ionel Oprea, împreună cu ministrul sănătății Nelu Tătaru, în vizita de vineri. În sensul că urmează probabil, predarea conducerii de la echipa militară la una civilă, nu peste mult timp, și la Spitalul Județean Focșani.

Că se va întâmpla curând ceva și nu tocmai pe placul suținătorilor rămânerii lui Constantin Mîndrilă în fotoliul de director general al Spitalului Județean Focșani o reprezentă semnalele incluse în manifestările de vădită nervozitate ce încep să fie transmise dinspre această direcție.

Iată un exemplu:

”Cum să spui tu, ditamai doctor colonel în armata română, că sunt elemente oculte în interiorul spitalului, care trebuiesc depistate și stârpite, că până acum a dictat elementul politic în spital și e timpul să se TREZEASCĂ domnii doctori și să-și ia spitalul înapoi etc. CUM, domnule doctor colonel??? V-ați dat de gol că, de fapt asta e menirea dvs. aici??? Să dați spitalul pe mâna unui partid politic? Credeți că sunteți pe tarlaua cu proști și nu realizăm ce urmăriți de fapt? Care Covid, că pe ăla l-ati dat uitării de mult, acum vă ocupați de interese oculte și eventual ceva exorcizări în rândul personalului medical psd-ist.”   


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.