Local

Campanie a polițiștilor vrânceni privind siguranța în unitățile de învățământ ,,Tu ești viitorul tău!’’ ,,Tu ești viitorul tău”

Ziarul de Vrancea
22 oct 2021 1443 vizualizări

Siguranța elevilor reprezintă o permanentă preocupare a Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, iar parteneriatul poliţie-şcoală-comunitate, dezvoltat prin Biroul Siguranță Școlară, are scopul realizării unui proces educaţional antiinfracţional şi antivictimal.

În acest sens, în perioada 21 octombrie 2021 – 30 iunie 2022, pentru creșterea gradului de siguranță în unitățile de învățământ, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, prin Biroul Siguranță Școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Direcția de Sport și Tineret Vrancea și Centrul Județean de Resurse Educaționale Vrancea vor desfășura activități în cadrul Campaniei ,,TU EȘTI VIITORUL TĂU!’’.

Campania a debutat cu o activitate de informare a părinților în zona adiacentă a unei unități de învățământ din municipiul Focșani, unde polițiștii de la Siguranță Școlară și partenerii campaniei au discutat cu părinții și elevii aflați la ieșirea de la orele de curs, acestora fiindu-le distribuite materiale pe linie de siguranță sub formă de scrisori deschise, pentru a fi informați cu privire la ce li se poate întâmpla copiilor în viața reală sau virtuală.

De asemenea, la debutul campaniei, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a avut loc o dezbatere în cadrul unei mese rotunde, la care au fost prezenți partenerii campaniei, ocazie cu care s-au stabilit demersurile educative, în special cele de informare a publicului larg. 

Campania se va desfășura prin:

-informarea publicului larg (elevi, părinți și cadre didactice) cu privire la normele de comportament în societate, măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării, cyberbullying-ul și consecințele asociate faptelor antisociale;

-transmiterea periodică a unor mesaje online printr-o rețea de socializare (mesajele pe linie de siguranță școlară sunt destinate grupurilor de părinți și cadrelor didactice de la clase);

-dezbateri cu membrii comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței și cu grupul de acțiune antibullying, din cadrul unităților de învățământ;

-activități pe linie de siguranță, în cadrul orelor de dirigenție organizate online și la clase.

 

Următoarele activități în cadrul campaniei vor continua în funcție de situația pandemică, la clase sau în mediul online, pe parcusul întregului an școlar.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.