Astăzi despre profesorul Gabriel Țepelea - membru de onoare al Academiei Române - apropiat de Iuliu Maniu
Gabriel Țepelea (n. 6 februarie 1916, Borod, Bihor – d. 12 aprilie 2012, București) a fost un profesor și politician român, membru PNȚCD, deputat (1990-2000), membru de onoare al Academiei Române.
Membru de onoare alAcademiei Române, filolog şi politician, profesorul Gabriel Ţepeleaa avut o viaţă demnă de un roman. S-a înscris în PNŢ în 1933,fiind apropiat de Iuliu Maniu, a stat şase ani în închisorilecomuniste, a ajuns decan al Facultăţii de Filologie de laUniversitatea din Piteşti şi ulterior deputat timp de zece ani.
Născut pe 6 februarie 1916 la Borod, în judeţul Bihor, Gabriel Ţepelea a urmat cursurile Liceului „Emanuil Gojdu” din Oradea între 1926-1933 şi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia limbi romanice, a Universităţii din Cluj între 1933 şi 1937. Timp de un an, în perioada 1937-1938, a făcut stagii de specializare în Franţa. Şi-a susţinut teza de doctorat în 1948 sub coordonarea lui George Călinescu.
Apropiat de Iuliu Maniu, s-a înscris în PNŢ în 1933, derulând o intensă activitate militantă pentru reîntregirea ţării şi rezolvarea problemelor ţărăneşti. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost redactor la ziarul „Ardealul”, patronat de Iuliu Maniu şi corespondent de presă şi redactor la „Universul” (1943-1945).
A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie (secția filologie romanică) a Universității Regele Ferdinand din Cluj, în anul 1937, fiind mai apoi promovat doctor în litere și filozofie la Universitatea București (1948)] A urmat de asemenea studii juridice la Facultatea de Drept a Universității Regele Ferdinand din Cluj.
A urmat cursuri de specializare în domeniul limbii franceze și literaturii franceze în Franța, în anii 1937-1938.(adevărul.ro)
Carieră didactică
În perioada 1938-1944 a fost profesor secundar la Lugoj și la Timișoara, iar după anul 1945 a fost profesor la București.
După ieșirea din închisoarea politică, între anii 1962-1964, a fost lector de limba franceză și istoria limbii române la Facultatea de filologie de la Timișoara, iar din 1964 lector, conferențiar și profesor la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Pitești, unde, în perioada 1971-1974, a îndeplinit și funcția de decan al facultății.
Activitatea politică
S-a înscris în PNȚ, în anul 1933. A fost apropiat de Iuliu Maniu.
Președintele Organizației de tineret a PNȚ (1945-1946)
Candidat pe lista de deputați la alegerile din 1946, arestat și condamnat la 6 ani de închisoare pentru uneltire contra ordinii sociale
Din 1989 - membru PNȚCD
1990-1996 - vicepreședintele PNȚCD
1996-2000 - prim vicepreședinte al PNȚCD
Activitate parlamentară:
1990-1992, 1992-1996, 1996-2000 - Membru al Camerei Deputaților, circumscripția electorală PNȚCD din Bihor
1992-1996 - locțiitorul liderului Grupului parlamentar al PNȚCD și al PER
1996-2000 - președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
vicepreședintele Conferinței Interparlamentare de la Santiago de Chile
1992-1996 - membru al Grupului parlamentar și al Comisiei mixte pentru Parlamentul European
1992-1996 - președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Belgia
1996-2000 - președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Franța - Adunarea Națională
Activitate publicistică
Autor a 4 cursuri publicate sub egida Ministerului Învățământului în limba română și 3 cursuri în limba franceză
25 de volume și peste 700 de studii, articole și comunicări
contribuții în redimensionarea literaturii și culturii vechi românești, în includerea scrierilor românești în limba latină în istoria literaturii și culturii române, precum și în domeniul literaturii comparate
Membru al Comitetului de redacție (1942 - 1944) al publicației Ardealul, care apărea la București, în vremea ocupației horthyste a Transilvaniei de Nord
Membru al Colectivului de redacție al revistei Tribuna Transilvaniei (1945-1946)
Redactor al revistei Argeș (1966 - 1968)
Membru al Societății de științe filologice
Lucrări
Nuvele, 1944
Țara Bihariei, 1945
Problema omului in societatea romaneasca, 1947
Plugarii condeieri din Banat, Editura "Cercului Bănățenilor", București
Argeșul, în lumina toponimiei (în colaborare), Pitești, 1969
Studii de istorie și limbă literară, 1970
Corelația limbă - literatură, Editura didactică și pedagogică, București, 1971
L'influence du latin médieval sur le roumain littéraire de Transylvanie (în colaborare), 1971
Momente din evoluția limbii române literare, Editura didactică și pedagogică, București, 1973
Ano, Ano, logojano (1974)
Opțiuni și retrospective (1989)
Iuliu Maniu în fața istoriei (1993, coordonator)
Amintiri și evocări (1994)
Ion Mihalache în fața istoriei (1994, coordonator)
Rememorări de istorie, literatură și cultură națională (1994)
Pentru o nouă istorie a literaturii și culturii române vechi (1994)
Din gândirea creștin-democrată românească (1995, coordonator)
O Europă și cealaltă (1995, traducere după Wilfried Martens)
Corneliu Coposu în fața istoriei (1996, coordonator)
Cântece de Galeră (1996)
Interpretari si restituiri (1996)
Însemnări de taină (1997)
Așteptând (1997)
Anii Nimănui (1998)
Călătorii interioare (1998)
Caius Iacob – viața și opera (1999, prefață și coordonare)
Călătorie prin veac - în dialog cu Emil Șimăndan (1999)
Dezbateri parlamentare (1999)
Secvențe din purgatoriu (1999)
Itinerar în vremi de cumpănă (2000)
Credință și speranță: pagini de publicistică radiofonică (1943-2004) / Gabriel Țepelea (2006)
Întâlniri la răscrucea unor destine (2011)
Mecenat
După 1990 a sprijinit financiar construirea grădiniței, dispensarului medical și a bisericii greco-catolice din comuna sa natală, Borod.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Distincții
Decorat cu Legiunea de Onoare
După Revoluţia din decembrie 1989, Gabriel Ţepelea a intrat în
prim-planul vieţii politice, fiind alături de Corneliu Coposu la
reînfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de
vicepreşedinte. A fost ales deputat de Bihor în 1990, 1992 şi 1996, iar
în 1993 a fost numit membru de onoare al Academiei Române. Doctor
honoris causa al universităţilor din Oradea, Arad şi Piteşti, Gabriel
Ţepelea a fost decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad
de Cavaler (2000) şi cu Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer, acordată
de Republica Franceză (2001).
A avut numeroase contribuţii importante în domeniul filologic,
adunate în volumele Studii de istorie şi limbă literară (1970),
Corelaţia limbă – literatură (1971), Opţiuni şi retrospective (1989),
Pentru o nouă istorie a literaturii şi culturii române vechi (1994),
impunându-se în special cu cercetările sale privind cultura veche
românească.
Gabriel Țepelea a fost membru de onoare al Academiei Române.(adevărul.ro)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
