Local

Acțiune cu efective mărite în orașul Odobești și comunele limitrofe: legitimate 140 de persoane și controlate 121 de vehicule

Ziarul de Vrancea
2 apr 2024 776 vizualizări

În  perioada 29-30 martie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești și cei ai Secției 9 Poliție Rurală Odobești au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă cu efective mărite în orașul Odobești și în comunele arondate secției de poliție, având ca scop menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor cu violență în mediul stradal, prevenirea și combaterea delictelor silvice și diminuarea riscului rutier.

Cei 35 de polițiști angrenați în acțiune au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, dintre care 12 pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, 34 la OUG 195/2002 R  privind circulația pe drumurile publice, 3 pentru nerespectarea Legii  61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 4 la alte acte normative, valoarea totală a sancțiunilor fiind de peste 27.000 de lei

Cu  ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate peste 140 de persoane și controlate 121 de  vehicule.

3 permise de conducere au fost reținute, 2 dintre acestea pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Ca măsuri complemtare, 8 certificate de înmatriculare au fost retrase iar 7.00 mc lemn pentru foc au fost confiscați.

 

BULETIN DE PRESĂ  Nr. 137 din 2 aprilie 2024

 


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.