Local

Protestul grefierilor ar putea capata amploare

Cristi Irimia
25 sep 2006 940 vizualizări
Nu este exclus ca si judecatorii sa protesteze prin intirzierea sedintelor Nu este exclus ca si judecatorii sa protesteze prin intirzierea sedintelor

Grefierii, arhivarii, aprozii si agentii procedurali din cadrul instantelor de judecata din Vrancea asteapta in aceasta dimineata o decizie a Federatiei Nationale Justitia, care ia in calcul declansarea grevei generale la nivelul intregii tari. Dupa o saptamina de proteste care au presupus inceperea proceselor cu doua ore intirziere, in fiecare zi, FNJ ar putea decide o miscare de amploare privind blocarea actului de justitie. Numai ca acest lucru ar constitui infractiune conform codului penal, astfel ca sefii sindicatului grefierilor ezita daca sa declanseze o greva in adevaratul sens al cuvintului. In Vrancea, cel mai probabil se va continua cu o greva in intervalul orar 9.00 - 11.00, desi Cristi Duna, seful Sindicatului "Dreptatea" Vrancea, nu exclude o alta forma de protest: "Miine dimineata (n. r. - azi) vom avea un raspuns de la sindicatul national si vom sti cum vom protesta. In principiu, de la 9.00 pina la 11.00 nu vom intra in salile de judecata, dar este posibil ca protestul sa capete o alta forma si o alta dimensiune", ne-a declarat grefierul Cristi Duna. In alta ordine de idei, astazi in Capitala va exista un protest al judecatorilor de la instantele bucurestene. Acestia vor intrerupe judecarea proceselor pentru o durata de 30 de minute. Magistratii contesta faptul ca noul proiect de lege care-i vizeaza presupune sa fie trasi la raspundere disciplinar si material atunci cind vor da decizii eronate in spetele pe care le au pe rol. Totodata, ei doresc sa anuleze decizia prin care ar urma sa fie controlati de o comisie a Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece, sustin ei, s-ar incalca principiul separatiei puterilor in stat. La finele unei sedinte a Asociatiei Magistratilor din Romania, care a avut loc saptamina trecuta, conducerea AMR a decis sa someze autoritatile ca in maximum patru zile sa aborge dispozitiile din Legea 356/2006, care reglementeaza raspunderea judecatorilor pentru erorile judiciare comise cu intentie. Se considera la nivelul AMR ca actuala legislatie permite sanctionarea magistratilor care gresesc si ca noile reglementari sint neconstitutionale. Legea in cauza, aparuta la 7 august 2006, a stat mai multe luni in parlament, timp in care nu a fost contestata de nici un judecator in mod public. S-ar parea ca magistratii folosesc acum protestul personalului auxiliar pentru a-si uni, intr-un fel, "strigatul" fata de nemultumirile existente in sistem.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.