Local

Falimentul bugetar ameninta sanatatea vrinceana

Gabriel Sava
25 mai 2006 785 vizualizări
Unitatile sanitare cu paturi din judet au de ales intre a-si plati angajati si a-si trata bolnavii u cea mai grava situatie este la Focsani

Majoritatea directorilor de spitale care au semnat contractele cu Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Vrancea primesc sume aproape injumatatite. Managerii unitatilor spitalicesti considera ca sumele alocate de la CNAS nu le ajung nici macar pentru plata angajatilor pina la sfirsitul anului. Pe linga cheltuielile de personal, fiecare dintre spitale trebuie insa sa aloce bani in primul rind pentru medicamente si materiale sanitare, pentru utilitati si hrana celor internati. Toti spera insa intr-o rectificare bugetara, care nu va fi facuta insa mai devreme de luna septembrie. Din acest motiv, pitalele au prelungit cu mult peste termenul initial negocierile cu CAS sperind sa primeasca in acest fel sume mai mari pentru trimestrul II. "Conform dispozitiilor CNAS, bugetul trebuie sa fie echilibrat prin alocarea unor valori daca nu egale cel putin apropiate", a declarat Dana Stoica, directorul interimar al CAS Vrancea. Astfel, cele sapte spitale din judet trebuie sa imparta un total de 42.840 mii lei RON, adica 428 de miliarde lei vechi, in conditiile in care numai Spitalul Judetean avea un buget prognozat de 577 miliarde lei. Tocmai din acest motiv, toate spitalele vrincene au semnat contractul cu obiectiuni, aratind ca sumele primite sint insuficiente pentru desfasurarea in bune conditii a actului medical.


Spitalul Judetean functioneaza la nivel de avarie


Dupa cum a descris directorul Nicoale Moise situatia financiara a spitalului pe care il conduce, acesta risca sa depaseasca lunar plafonul impus prin negocierile cu banca sistemului sanitar. "Noi am semnat contractul cu CAS pentru 2006 cu anumite clauze. Proiectul nostru de buget era de 577 miliarde lei vechi si a fost avizat atit de Directia de Sanatate Publica cit si de Ministerul Sanatatii. In schimb, bugetul primit de la CNAS este de daor 319 miliarde de lei, ceea ce inseamna ca acoperim cam 55-60% din

bugetul pe anul trecut. Este o suma cu care, efectiv, spitalul nu se poate descurca", a declarat Nicolae Moise, directorul Spitalului Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani. Directorul celui mai mare spital din judet a prezentat spre comparatie suma pe care a primit-o anul trecut si care a fost de peste 500 miliarde lei, din care 414 miliarde au venit din bugetul unic de asiguari de sanatate. Doctorul Nicolae Moise a afirmat ca din bugetul alocat pentru intregul an s-au cheltuit deja 174 de miliarde in primele 4 luni. Restul ar insemna un buget de circa 25 miliarde lei pe luna, din care doar cheltuielile de personal si tichetele de masa ajung la 21 miliarde lei. "In urma unui astfel de calcul, ne-ar mai ramine un miliard de lei pentru medicamente, materiale sanitare, hrana si alte cheltuieli, in conditiile in care pe primele luni se inregistreaza o depasire de 79 miliarde de miliarde lei", sustine directorul Nicolae Moise. Fara o suplimentare, spitalul care ofera asistenta medicala pentru 50.000 de oameni anual nu va putea functiona, iar o greva generala este inerenta.


CASETA:


Cum a fost impartita saracia pentru anul in curs


Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon"- 31.956.000 RON

Spitalul Municipal Adjud- 3.899.000 RON

Spitalul Dumbraveni-1.958.000 RON

Spitalul Orasenesc Panciu- 1.527.000 RON

Spitalul Orasenesc Odobesti- 1.250.000 RON

Spitalul Comunal Vidra- 1.370.000 RON

Spitalul Orasenesc Marasesti- 890.000 RON


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.