Local

Doi pusti si-au gasit familie cu Ziarul de Vrancea

Gabriel Sava
23 dec 2005 626 vizualizări
Andreea si sora ei au fost abandonate in leagan si, din cauza birocratiei, nu au putut fi adoptate. In urma campaniei initiate de Ziarul de Vrancea, doi pusti isi petrec Craciunul intr-o familie adevarata.

Apropierea Craciunului ar putea aduce un pic de bucurie pentru copiii aflati in grija institutiilor statului. Peste 300 de copii orfani ar putea fi facuti fericiti cu un simplu gest de omenie. Campania initiata de "Ziarul de Vrancea" in colaborare cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului a facut ca doi pusti de 8 si 10 ani sa plece de Craciun intr-o familie adevarata din Focsani, care a dorit insa anonimatul. Mihaela, doamna care i-a luat pe cei doi copii din leagan, ne-a spus ca ieri a impodobit bradul impreuna cu ei si i-a scos in oras. Vor petrece impreuna pina pe 27 decembrie. Astazi va spunem povestea unui copil infectat cu HIV, internat in Centrul "Sfinta Maria" din Golesti. Povestea Andreei, o adolescenta de 16 ani, este trista, ca a tuturor celor care au ajuns sa spuna "acasa" centrului rezidential.


Andreea nu si-a cunoscut parintii, insa a auzit vorbindu-se despre ei. Nici nu isi doreste prea mult sa ii vada pe cei care i-au dat viata, de vreme ce acestia nu s-au interesat niciodata de ea. "As vrea sa-

i vad mai mult asa, de curiozitate", a marturisit Andreea intr-un moment de sinceritate. Din motive pe care nu le stie, Andreea si sora ei geamana au fost lasate intr-un orfelinat, unde au locuit pina la 4 ani. "Nu-mi mai aduc minte cum era la leagan", ne-a spus Andreea. Isi aduce insa aminte de momentele cind a ajuns in Anglia, la o familie care dorea foazrte mult sa o adopte. Chiar daca celor doua surori li s-a explicat ca ar putea sa nu fie adoptate, ele au substituit familia adoptiva cu cea naturala. Pentru 6 ani, parintii Andreei au devenit doi englezi care isi doreau cu adevarat copii si carora le spunea mama si tata. Isi dorea ca familia pe care o cunoscuse sa fie definitiv a ei. Nu a fost sa fie asa, pentru ca

diferendele legislative au impiedicat adoptia internationala, iar Andreea si sora ei au fost nevoite sa se intoarca in tara, unde au fost reinternate in centre de ingrijire a copiilor. "Era tot de Craciun si parintii erau suparati si nu ne-au spus noua. Noi am stiut insa adevarul, ca trebuie sa ne intoarcem in Romania si ei ne-au spus ca este adevarat. Am suferit mult", povesteste Andreea. Cind s-au intors in tara si au fost gazduite intr-un centru din Brasov, Andreea a aflat ca este seropozitiva. Nu a inteles atunci prea multe, ci doar ca este bolnava si ca va trebui sa se desparta de sora ei, care nu contactase virusul. "Parintii din Anglia sperau sa ma poata adopta. Cind au aflat de boala mea, Denisse, mama mea din Anglia, a plins si a suferit mult mult. Avea cancer si pina la urma a murit", ne-a mai spus Andreea. Cea mai mare dorinta a Andreei este sa stea de Craciun impreuna cu sora ei, aflata intr-un alt centru

rezidential din judet, pe care o vede foarte rar. Urmatoarea dorinta a Andreei este sa ajunga din nou in Marea Britanie si spera din tot sufletul ca guvernantii sa faca din nou posibile adoptiile internationale. A aflat intre timp ca are un frate si alte doua surori pe care nu i-a cunoscut pina acum. Cu toate acestea, Andreea si sora ei au ramas tot in centru, dar spera ca va veni momentul cind ceea ce li s-a intimplat pina acum sa devina doar niste amintiri urite. Poate ca o familie din vrinceni va face posibila reintilnirea

gemenelor de Craciun dupa citirea acestui articol.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.