Local

5 ha de vegetaţie uscată arse într-un incendiu la Panciu

Ziarul de Vrancea
15 apr 2021 918 vizualizări

Anual, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny ” al judeţului Vrancea intervin pentru stingerea unui număr mare de incendii provocate de utilizarea focului deschis în spaţii deschise, fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, în scopul igienizării terenurilor prin arderea deșeurilor ori a vegetaţiei uscate.

Marți, 13 aprilie, pompierii din cadrul Stației de Pompieri Panciu au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit în cartierul Dumbrava din orașul Panciu, care se manifesta pe aproximativ 5 ha.

După circa 2 ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat, fără ca acesta să provoace pagube la gospodăriile cetăţenilor, însă întreaga suprafaţă de 5 ha a fost afectată.

În acest context, reamintim cetăţenilor că arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– condiţii meteorologice fără vânt;

– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelel eelectrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;

– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– supravegherea permanentă a arderii;

– stingerea totală a focului înainte de părăsirea loculuiarderii;

– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

 

Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

a) condiţii meteorologice fără vânt;

b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum zece hectare, prin fâşii arate;

c) izolareaz onei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricolevecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

e) asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

f) asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de cinci hectare, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

 

Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea BULETIN INFORMATIV Focşani, 14.04.2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.