Local

Aductiune cu apa - fara apa, la Valea Sarii

Sebastian Oancea
30 iun 2005 1715 vizualizări
Primarul Ion Bordea tergiverseaza un proiect de aductiune cu apa in satul Colacu - comuna Valea Sarii, de patru ani de zile. De la demararea proiectului si pina azi, satenii au platit cu virf si indesat bani, sute de milioane de lei, pentru sistemul de alimentare, dar continua sa care apa cu bidoanele de la riu sau din fintini. Primarul o da din colt in colt cind e vorba sa explice unde sint banii si apa.

Primarul din comuna Valea Sarii este acuzat de cetateni ca a "papat" banii alocati unui proiect de alimentare cu apa a satului Colacu. Desi recunoaste ca, potrivit studiilor efectuate, comuna Valea Sarii este singura comuna care nu sta pe pinza freatica, primarul Ion Bordea a demarat un proiect de aductiune in satul Colacu, pentru care a cheltuit bani de la Obstea Colacu dar si de la Primarie, pe conducte, pe un rezervor de 40.000 de litri dar si pe foraje dupa apa, inca din anul 2001, desi proiectul a ramas la stadiul de investitii nematerializate. Dupa 4 ani de la "demararea" proiectului, satenii din Colacu continua sa care apa cu cobilita. In paralel, un grup de sateni si-a facut propriul sistem de alimentare cu apa, dar sustin ca primarul le-a pus bete in roate.


In comuna Valea Sarii, alimentarea cu apa se face cu mare dificultate. Fintinile sint putine, iar pentru nevoile casnice satenii cara apa din riul Putna. In trecut, citiva sateni s-au batut pina la singe pentru apa dintr-un izvor pe care si-l disputa de citiva ani. Obstenii din satul Colacu - comuna Valea Sarii spun ca actualul primar, Ion Bordea, in calitate de fost presedinte al Obstii Colacu, a determinat Adunarea Generala a Obstii sa acorde, din buget, sume de bani pentru plata sistemului de aductiune cu apa a satului Colacu. Oamenii au prezentat documente din care reiese ca, fara a exista un proiect, Obstea Colacu a platit furtune pentru o viitoare retea de aductiune cu apa, in valoare de 850 de milioane de lei. "Primarul ne-a spus ca nu e nevoie de proiect, ca proiectul este in capul lui, noi numai sa dam banii", ne-a spus actualul presedinte al Obstii Colacu, Vasile Bercuci. Zis si facut. Primarul, spun localnicii, a dat ordin satenilor sa-si execute santuri in fata portii, pe unde a introdus doar o parte din conductele cumparate cu banii Obstii, restul conductelor asteptind depozitate pe marginea drumului din sat. "In anul 2003, Inspectoratul in Constructii a facut un control si i-a dat termen primarului Ion Bordea ca pina in aprilie 2003 sa fie pusa in opera aductiunea cu apa. In 2004, dupa alegerile locale, primarul a platit din bugetul local suma de 234,7 milioane de lei pentru sapat, lucrare care nu apare in situatia de lucrari, executata de SC Utilaj Construct Service SRL Focsani", sustine actuala conducere a Obstii Colacu. Mai mult, primarul a achizitionat chiar un rezervor cu o capacitate de 40.000 de litri, cu 278 de milioane lei, tot din bani publici, adica din bugetul Primariei, care era de 513 milioane lei la ora aceea. Obstea comunala a mai contribuit cu 100 de milioane de lei la proiectul de alimentare fantoma, pentru ca primarul a contractat firma Foradex din Bucuresti, ca sa execute foraje pina se va gasi o sursa de apa.


Sute de milioane de lei pe foraje, apa ioc

Ulterior, firma Foradex a dat in judecata Obstea Colacu, pentru ca nu reusise sa-si recupereze toti banii in urma forajelor, mai ales din cauza faptului ca oamenii nu mai doreau sa mai plateasca pentru un proiect pe care nu-l mai vedeau materializat nici la "Pastele Cailor". Chiar Consiliul Judetean Vrancea a insistat, in anul 2003, ca Obstea Colacu sa-si plateasca restantele catre Foradex - 111 milioane lei, bani care n-au ajuns nici acum, din 2001, la firma respectiva. Aductiunea cu apa in satul Colacu a ramas de izbeliste, desi, la interventiile stricte ale primarului Ion Bordea, oamenii au dat bani din buzunar dar au si muncit la crearea infrastructurii pentru aductiunea cu apa. Intrebat de ce a cautat sa investeasca sute de milioane de lei intr-un proiect fara prea mari sorti de izbinda, primarul din Valea Sarii a recunoscut ca stia de lipsa pinzei freatice in zona. "Este adevarat ca apa nu este suficienta pentru acest proiect, la primul foraj am gasit apa putina, care nu acoperea nevoile cetatenilor, s-a facut un al doilea foraj, la care s-a gasit apa mult peste nevoile cetatenilor din Colacu", ne-a spus primarul Ion Bordea. Tot edilul ne-a declarat ca CJ - ul a ajutat comunitatea, anul trecut, cu suma de 500 de milioane de lei, pentru sustinerea proiectului de aductiune cu apa, insa seful Consiliului Judetean, Marian Oprisan, a negat acest lucru. Edilul "intreprinzator" ne-a mai spus ca ar mai fi nevoie de inca un miliard de lei pentru finalizarea investitiei care ii duce cu zaharelul pe oameni de aproape 4 ani de zile. Satenii ne-au spus ca s-au saturat de promisiunile primarului lor si ca nu mai sint dispusi sa suporte nici o cheltuiala din buzunarul propriu pentru "hachitele" edilului. "Am crezut ca nu vom mai cara apa cu galetile, de la riu si din fintini, pina ne rupem miinile. Primarul ne-a dus cu vorba, ne-a pus cu japca le treaba si tot n-a facut nimic", s-au plins oamenii din satul Colacu. Localnicii sint decisi sa se adreseze institutiilor abilitate pentru a verifica modul in care s-au cheltuit banii pentru acest proiect fara cap si fara coada. Si aceasta in conditiile in care, "in comuna, alimentarea cu apa se realizeaza cu mare dificultate, din fintini, foarte putine ca numar, sau din izvoare, mai mult sau mai putin amenajate", se arata intr-un raport intocmit in 2004.


Apa, motiv de scandal la Colacu

Din cauza ca autoritatile locale nu prea au facut mare lucru pentru a rezolva problema alimentarii cu apa, in urma cu citiva ani, mai multi localnici din Valea Sarii, tot din satul Colacu, in paralel cu aductiunea inceputa de obste, au decis sa caute singuri o solutie. In sat exista o retea de alimentare cu apa veche, construita tot de localnici in anul 1978, care s-a degradat foarte mult. In plus, unul dintre sateni, care administreaza reteaua veche, este acuzat ca limiteaza accesul coproprietarilor la apa pentru ca rezervorul de inmagazinare de la izvor se afla in curtea sa. Asa se face ca, mai multe familii din satul Colacu au decis sa faca o aductiune de apa privata, dar s-au luat la cearta din cauza izvorului, rivnit si de un alt satean. Cele 14 familii au strins bani si au intocmit proiectul de infiintare pentru o noua retea privata de alimentare cu apa prin captarea unui alt izvor. Izvorul este situat intr-o ripa, pe versantul drept al riului Putna, in locul denumit de localnici "Pe Poduri". Cum nici una din parti nu cedeaza folosinta apei din izvor, s-a ajuns ca sursa de apa sa fie disputata in instanta si chiar cu toporul si cu pumnii, anul trecut, cind combatantii au ajuns la spital. Satenii spun ca nici in aceasta situatie, primarul nu i-a ajutat sa rezolve provablema, data fiind nevoie acuta de apa in sat. Pentru clarificarea situatiei s-a ajuns si in instanta, iar magistratii le-au dat dreptate celor 14 familii, stabilind ca izvorul poate fi folosit in comun de toti satenii. Insa totul a ramas doar pe hirtie, apa nu curge, iar initiatorii au deschis un nou proces pentru a putea da drumul la aductiune.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.