Local

Accident cu patru politisti la Golesti

Alex Smeu
7 apr 2007 1277 vizualizări
Un politist din Iasi s-a ales cu bratul fracturat, iar un altul a fost ranit usor

Patru politisti din judetul Iasi au fost implicati aseara intr-un accident care a avut loc pe soseua E 85, in apropiere de comuna Golesti. Autoturismul Cielo condus de agentul Costel Pricopie, 21 de ani, de la IPJ Iasi, a iesit de pe sosea dupa ce a sters cu partea dreapta o autoutilitara parcata pe marginea soselei. "Din primele cercetari, a rezultat ca soferul autoturismului Cielo, pe fondul

neatentiei in conducere, a pierdut controlul volanului si a intrat cu partea dreapta intr-o utilitara parcata pe partea dreapta", a declarat subinspectorul Sorin Porojnicu de la Politia Rutiera. Atit soferul, cit si pasagerul din dreapta purtau centura de siguranta, altfel consecintele ar fi fost mai grave. In urma impactului, agentul Catalin Nistor, aflat pe locul din dreapta, s-a ales cu o fractura la bratul drept, pe care il ridicase in dreptul capului pentru a se apara. Tinarul politist a fost transportat la Spitalul Judetean, impreuna cu agentul Liviu Ieniceru, aflat pe locul din spate, care insa a refuzat internarea deoarece a fost ranit doar usor. "Tirul din fata a frinat brusc si am tras de volan dreapta ca sa evit accidentul si atunci am intrat in remorca", a declarat Catalin Pricopie. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, din care a rezultat ca nu consumase bauturi alcoolice. Un aport destul de important la

accident a avut un loc un alt incident, produs ieri dimineata, cind un tir cu materiale textile a iesit de pe sosea. Autoturismul politistilor ieseni a intrat intr-un din remorcile masinilor venite sa incarce marfa din tirul oprit. Tinerii agenti de politie erau in afara programului de lucru si se intorceau de la Bucuresti. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.