Local

Babele colindatoare de la Vintileasca

Silvia Vrînceanu Nichita
28 dec 2006 2251 vizualizări
Din repertoriul colindatoarelor de pe Valea Rimnicului face parte si colindul femeilor maritate u bunicutele artiste s-au reunit pe linga ansamblul "Dorul Ciobanasului" de la Scoala din comuna

Incaltate cu opinci, imbracate cu catrinte, sumane si camesi tesute in casa pe vremea cind erau fete mari, 15 batrine imbrobodite cu basmale negre fac deliciul sarbatorilor de iarna in satele comunei Vintileasca de pe Valea Rimnicului. Desi traditia colindatului se pierduse aproape de tot pe vremea comunismului, de citiva ani grupul babelor colindatoare, cum se autointituleaza femeile cu mindrie, s-a reunit la Vintileasca, sub coordonarea profesoarei Stana Georgescu, fiica a satului si sotia primarului din localitate. "Sint «Babele colindatoare», asa vor ele sa se numeasca. Eu

stiam ca le sint dragi traditiile si le-am propus sa colinde intr-un cadru organizat. Cele mai multe au copii sau nepoti in Ansamblul Scolii, «Dorul Ciobanasului», si am zis sa fie o legatura de suflet si de generatie chiar intre scoala si familiile copiilor. Grupul de batrine este special pentru ca exista", ne-a spus profesoara Stana Georgescu. De la cele mai batrine membre ale grupului, Culina Baietelu, Miti Colniceanu si Stanica Apostu, de peste 70 de ani, s- au invatat si cele mai vechi cintece, strigaturi, jocuri, dar si colinde ale zonei, unul dintre acestea fiind colinda femeilor maritate. "Ce am invatat de la dinsele, am introdus in repertoriu, sa nu se piarda. Si, de ce sa nu fiu sincera, am fost prin tara si mi-a placut mult sa vad oameni in virsta in ansamblurile artistice, pentru ca sint un exemplu pentru cei tineri", ne-a mai spus Stana Georgescu. In afara de opinci, tarancile din Vintileasca au afisat la Focsani, zilele trecute, si stravechii caltuni din cioareci, o pinza groasa de casa. Originalele si, totodata, comodele incaltari erau purtate cu mindrie de Ioana Noaptes din satul Neculele, una din membrele grupului. De altfel, incaltarile colindatoarelor sint asortate cu ciorapi din lina alba de oaie, cu model pe jambiere.


Flori dalbe, de femeie maritata


Colindatoarele din comuna Vintileasca sint incintate ca oamenii apreciaza ceea ce fac, mai ales ca anul acesta au debutat si la Focsani, unde au participat la parada datinilor si obiceiurilor de iarna si chiar au colindat pentru sinistratii vrinceni, in cadrul unui spectacol organizat in Ajunul Craciunului de Ansamblul Folcloric Profesionist "Tara Vrancei ". Piesa de rezistenta din repertoriul babelor este colindul femeilor maritate, ale carui versuri elogiaza prin cuvinte simple familia si rolul femeii in cuplu. "Acest colind il

stim de cind lumea ... Cind ne-am dat seama despre ce este vorba cu adevarat in versurile sale l-am bagat in repertoriul nostru.Este vorba despre femeia casei, care mentine echilibrul familiei. De fapt, colindul este o chemare la unitate, la unirea familiei ", ne- a spus profesoara Stana Georgescu.


Colindul femeilor maritate


"Nascut-au, crescut-au, de-un verde artar

Sus ii frunza deasa, jos e racoroasa;

Mai la radacina, la vedea-i tulpina

Este un leagan verde

Verde de matasa,

Cu vita impletita,

Impletita in sase.

Si in el cine-mi sade,

Leana, doi ochi negri.

- Ce ti-i Leano-n poala:

Ori ti-i fratior, ori ti-i nepotel?

- Nu mi-i fratior, nu mi-i nepotel

Asta-i Voinea-al meu.

Aseara a sosit, aseara a venit,

De la toti strainii, de la toti vecinii

Cu scul de bumbac

Curtea sa mi-o imbrac,

Curtea si curtenii si toti megienii.

Gazduta frumoasa, ramii sanatoasa,

Cu ai tai frati, surori, noi, colindatori."


Colind popular cules de pe Valea Rimnicului


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.