Local

Intram cu CD-ul in raportul de tara al SUA?

Iulia Crețu
12 dec 2006 820 vizualizări
Scandalul CD-ului cu informatii militare secrete din Afganistan ar putea intra in atentia ofiterului american care face raportul de tara u in acest dosar sint inca cercetati doi jurnalisti

Cazul jurnalistilor invinuiti de detinere si transmitere de informatii militare secrete ar putea constitui un capitol important in raportul de tara facut de SUA Romaniei pentru anul in curs. Conform lui Razvan Martin, reprezentantul Agentiei de Monitorizare a Presei, cel care a facut aceasta propunere americanilor, situatia creata de scurgerea de informatii din interiorul MApN, precum si anchetele la care jurnalistii au fost supusi ulterior reprezinta o grava incalcare a legislatiei si a drepturilor omului. La aproape un an de la declansarea isteriei CD-ului cu informatii clasificate, dosarul jurnalistilor Marian Girleanu si Sebastian Oancea nu s-a clarificat. Reprezentantul AMP chiar acuza procurorii de incompetenta in solutionarea acestei probleme. "Se implineste un an de la izbucnirea scandalului. Eu l-am informat pe ofiterul din cadrul Ambasadei Americii despre acest caz, pentru raportul de tara.

Acesta va iesi la inceputul primaverii. I-am prezentat cazul jurnalistilor pentru ca este unul foarte grav. La izbucnirea lui si la aflarea faptului ca jurnalistii sint invinuiti pentru scurgeri de informatii au reactionat toate organizatiile media, care i-au sprijinit. Pina acum nu s-au vazut rezultatele, pentru ca dosarul este inca la Procuratura. Noi nu putem cere decit sa fie lasati in pace, nu am auzit sa se fi intimplat asa ceva cu alti jurnalisti in alte tari. Ei inca mai ancheteaza cazul, nu stiu sa fi ajuns la vreo solutie. Poate ca

este vorba si de incompetenta procurorilor, poate mai cauta dovezi. In mod normal ar fi trebuit sa se rezolve cazul. I-am informat pe cei care se ocupa de raportul de tara si depinde de ei daca il vor prezenta. Oricum a fost un abuz faptul ca ei au fost supusi la anchete, in modul in care au fost supusi, iar unul dintre ei chiar a fost arestat pentru doua zile, ceea ce este grav", ne-a

declarat Razvan Martin, de la Agentia de Monitorizare a Presei.


Noi audieri ale jurnalistilor


Zilele acestea, printre cei care au fost audiati s-a numarat si ziaristul de la Romania Libera, Ovidiu Ohanesian, al carui nume a fost legat atit de CD-ul de la armata, cit si de rapirea jurnalistilor in Irak. Jurnalistii vrinceni Marian Girleanu si Sebastian Oancea, alaturi de alte citeva persoane, sint in continuare anchetati de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), dupa aproape un an de la izbucnirea scandalului legat de scurgerea unor informatii secrete despre operatiunile militare din Afganistan. Scandalul a izbucnit in luna februarie a acestui an, atunci cind cotidienele Ziua si Romania Libera au relatat despre caz. In timpul anchetei au fost sanctionate mai multe cadre militare implicate iin "pierderea" de informatii considerate de interes national. Dupa declaratiile jurnalistilor locali invinuiti, datele despre operatiunile militare din Afganistan circulau inca din vara anului trecut. Procurorii DIICOT din cadrul Parchetului General au declansat urmarirea penala impotriva plutonierului (r) Ionel Popa, care a participat la o misiune cu militarii Brigazii 282 Mecanizate "Unirea Principatelor" in Afganistan, in 2004. Apoi, au fost pusi sub invinuire Marian

Girleanu si Sebastian Oancea, iar in calitate de martor a mai fost audiat corespondentul Realitatea TV, Marius Grigorescu, dar si nume precum senatorul Jan Vraciu sau viceprimarul PD al

capitalei, Razvan Murgeanu. De curind, la audieri a fost chemat si directorul Directiei pentru Cultura Vrancea, Paraschiv Usturoiu. (Iulia CRETU, Dana LEPADAT)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.