Național

Tudorel Toader: Numirea la DNA nu va fi făcută după un troc politic

Ziarul de Vrancea
23 iul 2018 692 vizualizări

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat luni dimineață că vor fi înscrise candidaturi în ultima zi pentru a prelua funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Pe de altă parte, el a dat asigurări că la această numire nu se vor face „trocuri politice”.

 

„Numirile precedente au fost făcute, și folosesc o numire severă, au fost realizate uneori pe baza unei înțelegeri politice. Să nu zic un troc politic. La ultima numire la DNA n-a fost procedură, n-a fost concurență, n-ați fost alarmați că n-au fost mulți înscriși. Altă dată numirea s-a făcut în detrimentul unui aviz al CSM, un aviz negativ iar acum se spune: decretul nu știu ce este nelegal pentru că are același aviz consulativ și negativ. Cred că unii dintre procurori au această părere că numirea se va face ca în precedent, pe baza unor înțelegeri. Vă asigur că nu va fi așa ceva”, a declarat ministrul Justiției.

El a afirmat că nici la DIICOT nu a fost „concurență acerbă”. „Pe de altă parte, cine vrea să devină șef la DNA, eu nu cred că nu sunt doritori, dar cei care doresc să devină procuror-șef sunt convins că știu foarte bine realitatea de acolo. Își dau seama cât de multă muncă este necesară pentru a repune DNA în parametrii lui neconstituționali, pentru a-l face să funcționeze, pentru a reda încrederea – dacă a existat – în activitatea pe care o face. Acestea sunt motivele prudenței în înscrierea la șefia DNA. Mai avem ziua de azi, când după părerea mea vom avea candidați”, a adăugat Toader. Întrebat dacă DNA funcționează „normal” acum, Toader a spus că nu are cum într-un „timp scurt”, pentru că „avem sute de achitați”.

Tudorel Toader a mai spus că procurorii ar trebui să facă anchete „în condițiile Codului de procedură penală și în condițiile legilor speciale, și nu în baza unor protocoale”. Despre posibilitatea ca Anca Jurma să-și depună candidatura, Toader a precizat că a fost în comisia ei de doctorat. „Să întrebați superiorii. Ulterior o să răspund și eu”, a subliniat el, făcând referire la procurorul general Augustin Lazăr. „Procurorul-șef trebuie să reorganizeze DNA în acord cu noile legi ale justiției. Nu poți să mai ai un procuror de la Parchetul de pe lânga judecătoria... ăla care spune să suspenzi deciziile constituționale și să-l pui procuror la DNA”, a mai spus ministrul. Tudorel Toader a vorbit și despre pensionarea magistraților, iar în opinia lui aceștia nu ar trebui să își încheie activitatea „în deplină maturitate profesională”.

Text informații+ VIDEO:CANALUL DE STIRI


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.