Național

Parlamentarii PSD, obligați să își amâne concediile

Ziarul de Vrancea
16 iun 2017 1733 vizualizări

Parlamentarii PSD au fost obligați să își amâne concediile și deplasările programate pentru săptămâna viitoare astfel încât să fie prezenți la votarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, decizia fiind luată la nivelul grupurilor parlamentare din cele două camere

O ședință a Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților programată să se desfășoare săptămâna viitoare în județul Alba și la care ar fi trebuit să participa circa 35 de deputați a fost anulată. "S-a luat decizia la nivelul grupului parlamentar ca toți parlamentarii să renunțe la deplasările interne sau externe, dar și la concediile de odihnă programate săptămâna viitoare. Este o decizie luată pentru a ne putea mobiliza pentru ceea ce este mai important - moțiunea de cenzură. Începând de luni, toți parlamentarii PSD vor fi prezenți la lucrările Parlamentului”, a spus social-democratul Ioan Dîrzu.

Dragnea s-a întâlnit cu maghiarii

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avut, în cursul zilei de vineri, discuții cu liderul UDMR Kelemen Hunor privind susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, fiind făcute "oferte" către Uniune, potrivit unor surse parlamentare. Potrivit surselor citate, PSD a invocat în discuții protocolul parlamentar semnat cu UDMR, care presupune că cele două formațiuni își vor susține proiectele în Parlament. Dragnea ar fi făcut unele "oferte" către UDMR pentru a susține moțiunea de cenzură, însă nu s-a discutat în acest punct și despre intrarea la guvernare a Uniunii în eventualitatea formării unui nou Cabinet. Până în acest moment, nu s-a luat o decizie oficială a UDMR, sursele citate precizând că liderii formațiunii vor discuta posibilitatea susținerii moțiunii de cenzură sâmbătă, în cadrul Consiliului Permanent.

De altfel, liderul deputaților UDMR, Attila Korodi, a declarat vineri că Uniunea va lua zilele următoare o decizie în legătură cu poziționarea față de moțiunea de cenzură inițiată de PSD și ALDE. El a precizat că va avea discuții cu toate forțele politice, inclusiv cu Sorin Grindeanu. ”UDMR nu are un punct de vedere până la ora actuală. Nu s-a întrunit forul de conducere, care se va întâmpla zilele următoare. Avem nevoie de un dialog în interiorul UDMR pentru a ne poziționa și a creiona discuțiile care se vor duce săptămâna viitoare”, a declarat Attila Korodi. Întrebat dacă acordul de colaborare parlamentară încheiat cu PSD și ALDE obligă UDMR să voteze alături de cele două partide din coaliție la moțiunea de cenzură, Korodi a negat.

În ceea ce privește o posibilă intrare la guvernare a UDMR alături de PSD și ALDE după eventuala demitere a lui Sorin Grindeanu, așa cum a lăsat să se înțeleagă Călin Popescu Tăriceanu, Korodi a spus că acest lucru va fi discutat în interiorul Uniunii după lămurirea situației cu moțiunea de cenzură.

Cel mai sigur “job” din lume

Secretarul general al Guvernului (SGG), Mihai Busuioc, refuză să contrasemneze ordinul premierului Sorin Grindeanu prin care este eliberat din funcție, iar fără semnătura acestuia Monitorul Oficial nu publică actul de demitere, dat fiind faptul că Regia Autonomă ”Monitorul Oficial” se află în subordinea SGG, au declarat surse oficiale. Potrivit surselor citate, șeful SGG, Mihai Busuioc, cunoscut ca un apropiat al liderului PSD, Liviu Dragnea, refuză să semneze orice document venit de la premierul Sorin Grindeanu, inclusiv revocarea sa din funcția de secretar general.

Situația este generată de un articol din legea de funcționarea a Monitorului Oficial care spune că acesta “funcționează sub autoritatea Guvernului României, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului”. Sursele menționate susțin că se caută soluții pentru revocarea lui Busuioc din funcție, pentru ca fostul premier Victor Ponta să poată prelua această funcție. Inițial, informația a fost difuzată de Hotnews, care mai scrie că Busuioc le-ar fi dat asigurări miniștrilor apropiați de Liviu Dragnea, cum ar fi Carmen Dan, că nu vor fi schimbați din funcție deoarece nu va contrasemna ordinele de demitere.

Iohannis trimite la reexaminare Legea privind reforma în sănătate

Președintele Klaus Iohannis trimite Parlamentului spre reexaminare Legea de aprobare a OUG 79 privind reforma în domeniul sănătății, arătând, printre altele, că se modifică substanțial regimul juridic al incompatibilităților, sunt abrogate prevederi privind conflictul de interese al managerilor de spitale și se limitează ocuparea funcțiilor din spitale doar la cadrele didactice universitare medicale.

În opinia președintelui, consecințele pe care le generează sub aspectul integrității și calității actului managerial din sistemul de sănătate impun reanalizarea de către Parlament a tuturor intervențiilor legislative făcute de majoritatea PSD - ALDE, cu atât mai mult cu cât Senatul și Camera Deputaților au exprimat în cursul dezbaterilor parlamentare viziuni diferite.

În document se mai menționează că, pe lângă faptul că aceste modificări legislative diminuează în mod evident cadrul de integritate aplicabil categoriilor de manageri menționate, fiind limitat excesiv scopul avut în vedere de legiuitorul delegat, noua formulare induce neclaritate în aplicarea legii. ”În plus, legea aflată la promulgare introduce compatibilitatea dintre funcția de manager și activitățile desfășurate la solicitarea autorităților centrale sau locale. În absența unor precizări legale din care să rezulte natura activităților solicitate, precum și tipul autorității publice și domeniul în care aceasta își desfășoară activitatea, textul este neclar, putând genera incertitudine juridică și aplicare discreționară”, consideră șeful statului. ”Având în vedere că spitalele clinice funcționează în subordinea Ministerului Sănătății (care aprobă organigrama și structura funcțională, statul de funcții și bugetul spitalului public prin atribuțiile sale de ordonator principal de credite) sau se află în subordinea autorităților administrației publice locale, organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere de către o altă structură (senatul instituției de învățământ medical superior public), care se află în subordinea unui alt minister, respectiv Ministerul Educației Naționale (fără atribuții de ordonator principal de credite sau în aprobarea structurii organizatorice a spitalului public/clinic universitar) este nefuncțională”, se mai menționează în cerere.

Camera Deputaților a adoptat în 23 mai proiectul de lege pentru aprobarea OUG 79/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care prevede, între altele, că postul de manager de spital nu va putea fi deținut de o persoană care are funcție de conducere într-un partid, dar poate fi ocupat de cineva care este membru într-o formațiune politică.

Norvegian înșelat cu 30.000 de euro de o româncă pe internet

Polițiștii de la Combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT au făcut, vineri, patru percheziții în județele Timiș și Vâlcea, pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în fraude informatice și înșelăciune. În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat două laptopuri, o tabletă, un aparat foto, patru telefoane mobile, carduri de memorie, cartele telefonice și dispozitive optice de stocare a datelor. ”Perchezițiile au fost făcute în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări față de trei persoane cu vârste între 23 și 32 de ani, pntru constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică și înșelăciune. În cursul anului 2015, unul dintre membrii grupării, o femeie de 23 de ani, ar fi intrat în dialog cu un cetățean norvegian, prin intermediul unui site de socializare, iar după o perioadă discuțiile ar fi luat o turnură privată și, sub diferite pretexte, bărbatul ar fi fost determinat să trimită bănuiților diferite sume de bani. Banii au fost remiși prin intermediul serviciilor de transfer rapid”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că, în urma unor mai multe discuții cu cetățeanul norvegian, tânăra din Timișoara i-a spus acestuia că a avut un accident rutier și are probleme de sănătate. Femeia s-a plâns că nu are bani de tratamente și chiar i-a trimis bărbatului, ajutată de doi prieteni, fotografii cu facturi medicale pentru a fi cât mai convingătoare.

Norvegianul i-a trimis femeii diverse sume de bani, în total 30.000 de euro, însă la un moment dat și-a dat seama că a fost înșelat și a anunțat Poliția.

Alte aproape 500 de noi cazuri de rujeolă într-o săptămână

Alte aproape 500 de noi cazuri de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână la nivel național, numărul total al îmbolnăvirlor ajungând vineri la 7.233, cu 30 de decese. În județele Timiș și Caraș Severin, numărul îmbolnăvirilor a depășit cifra de o mie pentru fiecare zonă în parte, iar în Arad s-au înregistrat 964 de cazuri de la declanșarea epidemiei, în 30 septembrie 2016 și până în prezent, anunță Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile. Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, din 30 septembrie și pâna vineri, este 7.233. În ultima săptămână, au fost înregistrate 490 de cazuri noi de rujeolă în 41 de județe. De asemenea, au fost înregistrate 30 de decese, dintre care opt în județul Timiș, cinci în județul Arad, șase în județul Dolj, patru în județul Caraș-Severin și câte unul în Capitală și în județele Bihor, Călărași, Satu Mare, Vaslui, Galati, Mureș. Un al 31-lea deces posibil din cauza rujeolei se află în curs de confirmare/infirmare în județul Cluj.

Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă care duce frecvent la complicații. Potrivit medicilor, din patru persoane care fac rujeolă una are nevoie de spitalizare, iar pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.