Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: USR plus PLUS, egal USR ?

Ziarul de Vrancea
7 feb 2020 1168 vizualizări

Cele două partide au făcut primii pași statutari pentru fuziune n Barna condiționează “unire“ de păstrarea brandului USR

Forurile de conducere ale USR și PLUS au mandatat sâmbătă birourile naționale să demareze pregătirea procesului și condițiilor de fuziune, care vor fi aprobate în congresele reunite ale celor două partide “USR și PLUS au decis pașii spre fuziune. Comitetul Politic al USR și Consiliul Național PLUS au mandatat birourile naționale să demareze pregătirea procesului și condițiilor de fuziune, care vor fi aprobate în congresele reunite ale celor două partide”, a anunțat USR pe pagina de Facebook.

Dan Barna a precizat că prima condiție pusă de USR pentru realizarea fuziunii este preluarea brandului partidului, “deja confirmat în politica din România”. “Noi sperăm să avem alegeri anticipate și deciziile luate ieri de camerele politice de conducere și ale USR și ale Plus spun că vom avea fuziune după alegeri. Dacă vom avea anticipate în luna iunie, așa cum arată în momentul de față premisele politice, începând cu luna iulie procesul va demara, vom avea congresele celor două partide, dacă nu, vedem când vor fi alegerile propriu-zise, dar oricum în lunile următoare și după deciziile de ieri ale USR și Plus cele două birouri naționale încep pregătirea fuziunii, încep să lucrăm la statut, la tot ceea ce presupune acest nou pas”,a declarat Dan Barna. Întrebat care sunt condițiile de unificare, liderul USR a răspuns: “Sunt principiile pe care colegii mei din comitetul politic le consideră necesare a fi avute în vedere de către Biroul Național în negocierea fuziunii, efectiv brandul USR care este un brand deja confirmat în politica din România iar noua forță politică va trebui, din punctul nostru de vedere, să aibă un brand în jurul brandului USR ceea ce este un lucru firesc din orice punct de vedere de marketing politic și bineînțeles cadrul și principiile statului USR, această democrație internă care face din construcția USR și din construcția Alianței USR-Plus până la urmă, o alternativă diferită de vechea clasă politică care a eșuat în multe feluri în cei 30 de ani”.

Barna a mai precizat că proiectul de fuziune dintre USR și Plus este la jumătatea drumuului.

USR, de centru dreapta

Secțiiile virtuale de vot la referendumul intern pentru poziționarea ideologică a USR s-au închis în weekend, 91% dintre cei care au votat fiind în favoarea poziționării doctrinare ca partid de centru dreapta. “Referendumul privind poziționarea doctrinară a USR s-a încheiat astăzi cu o majoritate semnificativă a votanților în favoarea definirii partidului ca fiind unul de centru dreapta. Astfel, 11.047 membri USR (adică 91,25% din voturi) au fost în favoarea clarificării doctrinare. Referendumul a avut cea mai mare participare din istoria consultărilor electronice interne ale USR, în total exprimându-și votul 12.106 membri USR (recordul anterior era de 9.654 voturi la o consultare din noiembrie 2019). Cvorumul necesar validării votului intern a fost de 10.743 de voturi, iar prezența la finalul perioadei de votare a fost de peste 56%”, a anunțat sâmbătă USR. Referendumul a fost convocat la inițiativa președintelui USR Dan Barna și s-a desfășurat pe parcursul a șapte zile începând din 1 februarie.

 “Nu este o schimbare de poziție, ci o consolidare a ei”, a declarat Barna.

Jumătate dintre tinerii cu vârste între 16 și 34 de ani vor să plece din România

Specialiștii în migrație spun că exodul tinerilor nu se va opri prea curând dacă nu vor fi luate măsuri. Aproximativ jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani și-au făcut deja planuri să plece din România, spun sociologii, potrivit Mediafax. „Știm din sondajele realizate că aproximativ jumătate dintre tinerii între 16 și 34 de ani au planuri de plecare în străinătate, planuri structurate. Procentul celor care au intenții, de pe băncile facultății, de a pleca în străinătate este foarte apropiat de 47% – 48% pe totalul tineret. Mai mult, intențiile acestea sunt mai bine structurate în cazul celor care sunt în faza de licență, la cei de la master sau la doctorat, dat fiind faptul că cei care au avut intenții să plece, au plecat – procentul este mai mic”, a explicat Dumitru Sandu, sociolog, director Centrul de Studii pentru Migrație. Fenomenul de migrație a tinerilor români nu este însă ireversibil. Țări europene care au trecut prin același proces au reușit să se redreseze cu ajutorul investițiilor europene pentru dezvoltare sustenabilă. „Atitudinea publică actuală din România este: Migrația este o fatalitate. Nu este o fatalitate, se pot face lucruri. Pur și simplu, punctez exemple de soluții care pot duce în direcția pe care am semnalat-o anterior. Unu - și astea nu le iau din opinii personale, le iau din experiența istorică europeană. Situația noastră a avut-o Portugalia, a avut-o Spania. Ce au făcut cu ani înainte? Au știut să folosească fondurile europene. Acolo se ocupă fortă de muncă, acolo sunt o groază de oportunități”, mai explică specialistul.

Un nou studiu Eurostat arată că România este pe primul loc la nivel european ca număr de tineri care locuiesc în afara țării. Aproximativ 600.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani au plecat din România.

O organizație civică cere aviz negativ pentru Licu

 favorit să devină numărul 2 în Parchetul General, procurorul a luat nota 5 la licență la drept penal, după ce a absolvit studiile juridice la un „butic„ universitar

Grupul civic Reset Iași cere Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să avizeze negativ propunerea de numire a procurorului Bogdan Licu pentru postul de prim-adjunct al Procurorului General. Scandalul de plagiat, performanțele școlare și academice slabe și modul cum a tratat Bogdan Licu cazurile de la Caracal și adopția Sorinei sunt motivele invocate de grupul Reset, aceași organizație civică care ceruse premierului și retragerea lui Tudorel Toader din Comisia de la Veneția.

Anterior, o asociație a procurorilor a cerut Secției pentru procurori din CSM să țină cont și de performanțele școlare și academice ale procurorilor propuși la conducerea parchetelor, atunci când va formula un aviz. Solicitarea a fost făcută în contextul informațiilor privind performanțele școlare și universitare ale procurorului Bogdan Licu, propus numărul 2 în Parchetul General, dar și ale Gabrielei Scutea în ceea ce privește examenele susținute de la intrarea în magistratură.

Potrivit unui articol publicat de ziare.com, „Bogdan Licu a urmat primele doua clase liceale la Liceul de Filologie Istorie din Craiova, la profilul Chimie-Biologie, iar din clasa a XI-a s-a mutat la Liceul Sanitar din București”, pe care l-a absolvit cu profilul sanitar- laborant farmacie. Examenul de bacalaureat de la finalul clasei a XII-a l-a promovat cu media generală 7,00 - nota 5 la Limba română, 6 la Chimie, 8 la Biologie și 9 la proba practică. După liceu, Bogdan Licu a studiat Dreptul la Universitatea Spiru Haret și a susținut examenul de licență la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca deoarece „universitatea pe care a urmat-o el nu era acreditată și nu avea dreptul de a organiza, la acea dată, examene de licență”, după cum scria Emilia Șercan pe pressone.ro. Potrivit sursei citate, „Licu a obținut nota 5 la examenul de licență la Drept penal, materie fundamentală pentru un procuror”, „la examenul de Drept civil a obținut nota 6, media probelor de la examenul scris de licență fiind salvată - parțial - de Dreptul muncii, la care a luat nota 10”. „Media generală de licență obținută de Bogdan Licu, rezultată din adunarea mediei generale a anilor de studiu – 7,08 – și media examenului de licență – 8,00 – este 7,54”, arată pressone.ro.

Sute de foști parlamentari primesc pensii speciale

pensiile ajung până la 12.000 de lei pe lună

Un număr de 768 de foști senatori și deputați sunt beneficiari de pensii speciale în valoare de peste 10 milioane de euro pe an, se arată în răspunsurile furnizate de Parlament la solicitările site-ului G4media.ro. Pensia medie a unui parlamentar este de 5.843 de lei pe lună. Cuprinse între 2.000 de lei, cei mai mică, și 12.000 de lei, cea mai mare, cele 768 de pensii speciale ale parlamentarilor costă cât 3.268 de pensii medii ale românilor de rând.

De menționat că un fost parlamentar primește o pensie specială de minimum 2.000 de lei pe lună pentru patru ani de mandat, în vreme ce un român de rând primește, în medie, 1.373 de lei pe lună după 35 de ani de muncă.

Șofer care a lovit mortal un pieton, prins după patru zile

Un șofer care a lovit mortal un pieton pe un drum din județul Olt și care apoi a fugit de la locul faptei a fost prins după patru zile. Șoferul, în vârstă de 33 de ani, din județul Constanța, a fost reținut sâmbătă.

Potrivit unui comunicat de presă, polițiștii au fost sesizați pe data de 4 februarie, la ora 23, despre producerea unui accident rutier pe Drumul Comunal 85, în comuna Fălcoiu, în eveniment pierzându-și viața o persoană.  La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Caracal. În urma verificărilor, aceștia au stabilit că, în timp ce se deplasa pe lângă bicicletă, un bărbat de 54 de ani din localitate a fost lovit de o mașină care a părăsit locul accidentului. În urma impactului, bărbatul a murit.  “În urma activităților efectuate de polițiști, a fost identificat un bărbat de 33 de ani, din orașul Eforie, județul Constanța, bănuit de producere accidentului, care a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, se arată în comunicatul IPJ Olt.

Un autobuz s-a ciocnit de un tir în Bistrița: O persoană a murit, opt sunt rănite

O persoană a murit iar alte opt au fost rănite, ieri dimineața, într-un accident petrecut pe drumul național 15A, în localitatea Galații Bistriței, județul Bistrița-Năsăud, după ce un camion și un autobuz s-au ciocnit. Trei persoane au rămas încarcerate în urma impactului, transmite Mediafax. La locul accidentului s-a deplasat mai multe echipaje SMURD și de descarcerare, dar și ale Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Daniela Crudu a ajuns desfigurată la spital

Daniela Crudu a sunat la 112, ieri la 5.30 dimineața, pentru a reclama că iubitul ei o bate. Polițiștii, ajunși la fața locului, au deschis un dosar pentru lovire, iar Crudu a fost dusă la spital pentru îngrijiri. „La data de 09 februarie a.c., în jurul orei 5:30, Secția 25 Poliție a fost sesizată prin apel 112 de către o femeie, de 30 de ani, cu privire la faptul că este agresată fizic de iubitul ei. Polițistii sosiți la fața locului, au luat legătura cu persoana vătămată care și-a rezervat dreptul de a depune plângere la acel moment”, informează Poliția Capitalei, potrivit Mediafax. Este vorba despre Daniela Crudu.Aceasta a fost dusă la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și continuă cercetările pentru infracțiunile loviri și alte violențe.

Daniela Crudu, cunoscută și sub numele de Cruduța este o asistentă TV și model Playboy din România. Crudu a ajuns cunoscută publicului românesc prin intermediul matinalului 'Neatza cu Răzvan și Dani unde timp de 3 ani a avut rolul de „vecină”.

Orban, despre o posibilă tergiversare a anticipatelor de către PSD: Avem ac de cojocul lor

Prim-ministrul desemnat Ludovic Orban a declarat că PNL are soluții și în varianta în care PSD va încerca să tergiverseze procesul declanșării alegerilor anticipate, dar nu a vrut să divulge planul respectiv. “Avem ac de cojocul lor și pentru această eventualitate. Dar nu vă pot spune acum, veți afla”, a arătat liderul PNL, într-o declarație de presă susținută sâmbătă la Palatul Parlamentului. În ce privește ordonanța de urgență privind organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen, el s-a declarat convins că PSD nu va modifica prevederile referitoare la desfășurarea alegerilor pe parcursul a trei zile pentru diaspora. “Nu cred că PSD își poate permite, după ce le-a făcut românilor din diasporă - și în alegerile din 2014 și în alegerile europarlamentare din 2019 - nu cred că își pot permite să își schimbe punctul de vedere pentru că, până la urmă, inclusiv PSD a votat proiectul de lege al PNL care a permis exercitarea votului în diasporă în condiții normale, decente. Ca atare, eu nu cred că această prevedere poate fi afectată”, a spus președintele PNL.

În ce privește posibilitatea de a vota la orice secție, Orban a declarat că această prevedere le va permite să își exprime opțiunea și celor care nu se vor afla în localitatea de reședință în ziua scrutinului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.