Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Extremiștii AUR au trecut la agresiuni fizice

Ziarul de Vrancea
9 mai 2023 677 vizualizări

Doi deputați se plâng că au fost agresați și amenințați de mai mulți simpatizanți AUR, prezenți la un miting în fața Parlamentului n o membră din conducerea AUR a intrat cu gloanțe în clădirea legislativului

Liderul Forța Dreptei, deputatul Ludovic Orban, a fost atacat, miercuri, de protestarii AUR, după ce jandarmii nu i-au permis accesul în curtea Parlamentului. ”Am fost scuipat, lovit cu băț de la steag, lovit cu piciorul, să nu se vadă pe cameră, înjurat, insultat în cele mai grobiene mijloace”, a spus parlamentarul. El i-a acuzat pe cei care asigură paza Parlamentului că nu l-au lăsat să intre în curte.

”În rândul manifestanților și-a făcut apariția domnul Orban Ludovic, care a fost agresat verbal și huiduit de ceilalți participanți la adunarea publică. Jandarmeria Capitalei efectuează demersuri pentru a identifica persoanele care au încălcat legislația în vigoare în această situație și pentru a dispune măsuri legale împotriva acestora”, a transmis, ulterior, Jandarmeria București.  Instituția precizează că s-a permis accesul parlamentarului Orban Ludovic în Curtea Palatului Parlamentului și, sub protecția jandarmilor, a fost condus într-o zona de siguranță, fiind adoptată varianta conducerii persoanei în interiorul curții, printr-o altă intrare.

Și deputatul UDMR Csoma Botond a declarat ieri că a fost urmărit și amenințat de protestatarii AUR, în timp ce încerca să intre în clădirea Parlamentului. El a declarat că protestatarii au fost agresivi pentru că este de etnie maghiară. ”M-au huiduit, m-au amenințat, au zis: Luați-i gâtul!. M-am îndreptat către cealaltă intrare, m-au recunoscut că sunt ungur. Am auzit și persoane alergând în spatele meu, dar jandarmii au intervenit. Au spus afară cu UDMR-ul. E inacceptabil, acești oameni sunt induși în eroare de către un partid extremist. În Germania nazistă au fost scene similare, mie niciodată nu mi-a fost frică să merg pe jos, pe stradă, să vorbesc cu cetățenii, dar vedeți ce se întâmplă, sunt instigați și păcăliți, că nimic nu e adevărat în legătură cu legile pe care le votăm în Parlament”, a spus deputatul UDMR Csoma Botond.

O colaboratoare AUR a încercat să intre cu muniție în Parlament

O femeie, colaborator al Grupului AUR de la Camera Deputaților, a încercat să intre, miercuri, în sediul Parlamentului cu patru gloanțe, ea fiind dusă la Secția 17 de Poliție pentru verificări. Președintele AUR, George Simion, susține că erau brelocuri, iar formațiunea cere o expertiză tehnică pentru a clarifica situația muniției.

Poliția Capitalei a deschis un dosar de cercetare penală în acest caz. ”La data de 10 mai 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 17 au fost sesizați cu privire la faptul că, la punctul de acces într-o instituție publică din Sectorul 5, ar fi fost identificată o persoană care ar avea asupra sa elemente ce par a fi muniție.”, a transmis, miercuri, Poliția Capitalei. Sursa citată a precizat că persoana a fost condusă la sediul secției în vederea continuării verificărilor.

Fost deputat PSD, în plen: Eu știu că sunteți homosexuali!

Deputatul Dumitru Coarnă, fost membru al grupului PSD, s-a lansat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, într-un discurs cu jigniri la adresa parlamentarilor PSD. ”Eu știu că sunteți homosexuali și ați văzut la televizor, în grup, ce ați făcut între voi. Nu puteți avea copii, nu vă bateți joc de țara asta. O să vă vină rândul, trădătorilor!”, a spus Coarnă.

În timpul dezbaterilor din Parlament, Dumitru Coarnă a acuzat că printr-un proiect de lege se separă copiii de familii. ”La Senat este COM 695 prin care permiteți adopțiile copiilor români de cuplurile de homosexuali. Eu știu că avem în sală la PSD mulți de tipul ăsta, haideți să protejăm copiii României. Eu știu că voi nu puteți face copii între voi, că nu aveți cum, cei din PSD. Dacă vreți, pot să vă spun lista în direct”, a spus Coarnă.

Deputatul Dumitru Focșa de la AUR a intervenit și el: ”Este strigător la cer să vedem că ne comportăm ca în junglă, a ajuns Parlamentul României o junglă, doar pentru că nu mai faceți diferența între trădare și apărare de țară, între obediență și respectarea drepturilor cetățeanului român”, a spus Focșa.

Deputatul Ionel Dancă de la Forța Dreptei i-a cerut lui George Simion să oprească circul. ”Opriți circul, domnule Simion. Ce e prea mult e prea mult. Vă jucați cu fricile sociale ale oamenilor și manipulați isteric o temă falsă și nu este departe până când această manipulare poate să degenereze în acte violente. Opriți manipularea, opriți isteria, opriți circul”, a spus Dancă. El a arătat că proiectul pentru care protestează AUR a fost votat în comisia de egalitate a șanselor cu votul parlamentarilor AUR în unanimitate.

Liderul grupului PSD, Alfred Simonis a venit la tribună și a arătat că ”acest comportament de tip stadion” este pentru cu totul alt context și altă sală. ”Vă asigur că tot ceea ce s-a întâmplat în comisii zilele acestea este perfect regulamentar”, a arătat Simonis. El i-a acuzat pe parlamentarii AUR că au încercat să blocheze dezbaterile în mai multe comisii, după ce ”au scos din priză microfoane, calculatoare și împingând angajații Parlamentului și ai comisiilor să plece din sală”. ”Dacă cineva crede că prin astfel de metode, cu pumnul în gură, cu ocuparea locurilor președinților de ședință, cu introducerea de arme și de gloanțe în Parlamentul României, putem conduce ședințele Parlamentului, este aberant. Niște extremiști, niște personaje abjecte, care nu fac altceva decât să provoace, instigați de state ostile acestei țări. Dacă cedăm acum, dacă intimidăm acum, dacă îi lăsăm să aibă succes, o vor ține așa de acum înainte și poate pentru câteva săptămâni nu vom mai avea controlul atât de eficient și vor reuși să introducă și arme în Parlament”, a spus Simonis. ”Vă asigur că nimeni nu adoptă nici copii, nimeni nu vinde nici România, dimpotrivă, eficientizează companiile de stat și trebuie eficientizate și nimeni nu permite luarea copiilor românilor”, a arătat Simonis în plen. El a mărturisit că l-a sunat ieri o persoană care a început conversația înjurându-l și a încheiat-o înjurându-l pe George Simion.

Protest în Educație: Peste 10.000 de persoane s-au strâns pentru a susține revendicările

Peste 10.000 de persoane au participat, miercuri, la protestul organizat în București de sindicaliștii din Educație. "Astăzi ne putem bate pentru drepturile noastre, pentru câștigarea respectului și demnității acestei profesii, sau… putem alege să tăcem, să fim indiferenți, resemnați acasă sau în școală. Tăcerea înseamnă acceptarea actualei situații și întărirea credinței guvernanților că politicile lor sunt corecte. Astăzi prin protestul nostru putem fi modele pentru copiii noștri și pentru societate”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte al Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”.

Acțiunea a fost organizată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ”SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală ”ALMA MATER”. Potrivit organizatorilor, acțiunea urmărește să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învățământ românesc, în mod special, angajații - personalul didactic, nedidactic și didactic auxiliar.

De asemenea, este în desfășurare un referendum privind declanșarea grevei generale în educație, începând cu data de 22 mai.

O adolescentă din Sibiu și-a înscenat răpirea, din cauza unor neînțelegeri cu părinții

O adolescentă de 14 ani din județul Sibiu și-a înscenat răpirea, din cauza unor neînțelegeri cu părinții. Ea le-a trimis incusiv un bilet prin care se cerea răspumpărare, o sumă neprecizată de bani. Polițiștii au găsit-o în casa unei rude, fără să fi fost victima vreunei infracțiuni.

”În jurul orei 15,30, pe poarta de acces în curtea casei, tatăl minorei ar fi găsit un așa zis bilet de răscumpărare, scris rudimentar, prin care părinților li se cer bani în schimbul minorei, fără a preciza o anumită sumă de bani, pe bilet fiind notat și un număr de telefon. De asemenea, femeia a precizat faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 14,00, ar fi trimis-o pe minoră să scoată bani dintr-un ATM din apropierea domiciliului, banii și cardul fiind găsite în locuință de către părinți”, au transmis polițiștii. Aceștia au precizat că niciuna dintre verificări nu a susținut ipoteza răpirii.

”În urmă cu câteva minute, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au depistat-o pe minora în cauză pe raza localității Hașag, la domiciliul unei rude. Adolescenta a declarat că și-a înscenat răpirea pe fondul unor neînțelegeri cu părinții”, a mai transmis, miercuri, Poliția Sibiu. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că minora nu a fost victima niciunei infracțiuni, fiind preluată de către reprezentanții Direcției de Protecția Copilului Sibiu.

Neamț: O fată de 10 ani a fost atacată și mușcată de un câine în timp ce mergea pe stradă

O fată în vârstă de 10 ani a fost atacată și mușcată de un câine, în timp ce mergea pe o stradă din județul Neamț, ea fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț a anunțat, miercuri, că polițiștii din Roznov au fost sesizați marți, de către o femeie de 31 de ani, cu privire la faptul că fiica sa ar fi fost mușcată de un câine.  “În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat faptul că, în timp ce o minoră de 10 ani se deplasa pe o stradă din Roznov ar fi fost atacată și mușcată de un câine în zona gambei drepte, ulterior minora fiind transportată de părinți la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, se arată în comunicat.

Polițiștii au deschis un dosar penal în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.

București - Un bărbat de 85 de ani s-a aruncat de la etajul zece al unui bloc

Un bărbat de 85 de ani a murit, miercuri, după ce s-a aruncat de la etajul zece al unui bloc de la Calea Rahovei. Surse oficiale au declarat, pentru News.ro, că un bărbat de 85 de ani s-a aruncat, miercuri, de la etajul zece al unui bloc de la Calea Rahovei. Bărbatul locuia în blocul respectiv, s-a urcat pe schelă și și-a dat drumul în gol. Dată fiind înălțimea, bărbatul a murit pe loc, echipajele ISU ajunge la fața locului constatând doar decesul.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.