Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Criminalul care a evadat din Bucureşti, prins la Oradea

Ziarul de Vrancea
9 apr 2024 912 vizualizări

O persoană l-a recunoscut şi a sunat la 112 n el va fi condamnat și pentru evadare

Bărbatul care a evadat dintr-o dubă aflată în faţa unei clinici medicale din Bucureşti a fost prins, în noaptea de marţi spre miercuri, la Oradea.

”Vă comunicăm faptul că deţinutul Meszaros Zsombor, în vârstă de 34 de ani, condamnat definitiv la 18 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, clasificat în regim de maxima siguranta a fost capturat în dimineaţa zilei de azi, 10.04.2024, pe raza municipiului Oradea, de către un echipaj al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Acesta va fi reîncarcerat în sistemul penitenciar”, a transmis, miercuri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor. ”De asemenea, în ceea ce priveşte persoana condamnată, se va declanşa procedura disciplinară şi, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Reiterăm faptul că părăsirea fără autorizare a mijloacelor de transport este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, a mai precizat ANP.

Potrivit polițiștilor bihoreni, un locuitor din Oradea a alertat autoritățile.

”Menţionăm că, la depistarea persoanei urmărite, şi-a adus aportul un cetăţean, care a recunoscut-o după semnalmentele prezentate în mass-media şi a apelat 112, oferind indicii utile, care au fost exploatate cu eficienţă de poliţiştii din Bihor, bărbatul fiind identificat şi prins la scurt timp. Poliţia din Bihor îi mulţumeşte pe această cale cetăţeanului, pentru spiritul civic demonstrat", a precizat IPJ Bihor.

Până să fie prins la Oradea, Zsombor a reușit să le scape polițiștilor din București și din județele învecinate.

Zsombor a fost condamnat în anul 2017, după ce și-a ucis în bătaie amanta şi i-a abandonat cadavrul într-un portbagaj.

Imediat după evadare, au apărut informații conform cărora polițiștii au cerut suplimentarea escortei lui Zsombor înainte de a-l transporta la clinica medicală, dar ar fi fost refuzați.

Un român, printre victimele exploziei de la hidrocentrala Enel din Italia

Autorităţile italiene au confirmat decesul unui cetăţean român în urma exploziei produse marţi la hidrocentrala Bargi din Camugnano, soldată cu decesul a trei persoane, rănirea gravă a altor cinci, precum şi cu dispariţia a patru persoane, a anunţat miercuri Ministerul român de Externe. Potrivit presei italiene, românul avea 45 de ani şi era rezident în Settimo Torinese.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bologna nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident.

Peste 60 de pompieri erau angrenaţi, miercuri, în operaţiuni de căutare în condiţii foarte dificile după ce o explozie, urmată de un incendiu şi apoi de prăbuşirea infrastructurii au transformat într-un infern hidrocentrala Bargi, situată pe malul sudic al lacului de acumulare Suviana, în Munţii Apenini din Bologna, relatează presa locală. Căutările continuau pentru a găsi patru persoane dispărute, dar speranţele de a le găsi în viaţă se diminuează pe măsură ce trec orele.

Din câte se ştie până în acest moment, catastrofa a fost provocată de explozia unei turbine din subteran a centralei Enel Green Power, unde se efectuau lucrări de întreţinere. Explozia, care s-a produs la 40 de metri adâncime, a provocat apoi prăbuşirea şi inundarea etajelor inferioare.

Serviciile de urgenţă, pompierii şi ambulanţele au sosit imediat la faţa locului şi au găsit trei corpuri fără viaţă, un consultant şi doi muncitori de la companii externe, în timp ce alţi cinci muncitori, care au fost răniţi, au fost transportaţi la spital.

Cei decedaţi au vârste cuprinse între 35 şi 73 de ani.

În februarie, într-un accident de mare amploare, cinci muncitori au fost ucişi şi trei grav răniţi în timp ce construiau un supermarket în oraşul Florenţa.

Neamţ: Un bărbat de 56 de ani s-a spânzurat în faţa uşii apartamentului său

Soţia nu îl primise în locuinţă pentru că era băut şi violent, iar după câteva ore a descoperit că acesta murise

Un bărbat de 56 de ani din judeţul Neamţ s-a spânzurat în faţa uşii apartamentului său, iar poliţiştii au stabilit că el venise acasă pus pe scandal, iar soţia nu l-a primit în locuinţă deoarece se manifesta violent. După câteva ore, femeia a descoperit că bărbatul îşi pusese capăt zilelor.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anunţat că poliţiştii din Roman au fost sesizaţi, marţi seara, cu privire la faptul că, la etajul patru al unui bloc din Roman, a fost descoperită o persoană decedată. “În jurul orei 13:00, bărbatul ar fi venit la domicliu, iar pe fondul consumului de alcool, acesta ar fi lovit uşa locuinţei, adresând injurii soţiei. Urmare a stării de temere create, soţia nu i-ar fi permis accesul în imobil, iar în jurul orei 18:30 a observat, prin intermediul vizorului, că bărbatul se află într-o poziţie nefirească în dreptul uşii, alertând autorităţile. Echipajul medical prezentat la faţa locului a declarat decesul bărbatului”, au afirmat poliţiştii.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă. Anchetatorii au precizat că bărbatul era spânzurat de scara de acces din podul blocului.

Un șofer care a refuzat să oprească maşina la semnalele poliţiştilor a murit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp

Un bărbat de 50 de ani din Roşiorii de Vede, care a refuzat să oprească maşina la semnalele poliţiştilor, fugind de aceştia, a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce a intrat cu vehiculul într-un stâlp.

”În ziua de 10 aprilie, în jurul orei 02:20, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Roşiori de Vede, în timp ce se afla în serviciul de patrulare pe strada Dunării, din localitate, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, echipajul procedând la urmărire autovehiculului, autospeciala de poliţie având semnalele luminoase şi acustice în funcţiune”, a transmis, miercuri, IPJ Teleorman. Sursa citată a precizat că, într-o intersecţie, şoferul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, vehiculul intrând în coliziune frontală cu un stâlp din beton. ”În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Roşiori de Vede. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, a mai transmis sursa citată.

Arhiva Naţională de Filme reziliază contractul pentru difuzarea a două filme considerate propagandă rusă

Arhiva Naţională de Filme a reziliat contractul pentru difuzarea a două filme considerate propagandă rusă şi care urmau să fie proiectate la Cinema Eforie şi Cinema Union. "Este inacceptabil ca astfel de producţii cinematografice, vădit propagandistice, finanţate de statul rus, în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, să beneficieze de spaţii de difuzare în cinematografe publice", a scris ieri pe Facebook Raluca Turcan, ministrul Culturii.

Anunţul vine după ce filmele, „Provocarea” (2023) şi „Vremea celor dintâi” (2017) urmau să fie proiectate în cinematografele din subordinea Ministerului Culturii la 12 aprilie. „The Challenge” este despre un chirurg trimis pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) pentru a salva un cosmonaut rănit. Rusia a trimis un actor şi un regizor de film pentru o perioadă de 12 zile pe ISS în octombrie 2021 pentru a filma scene de la bordul laboratorului care orbitează. Filmul a fost un proiect comun al agenţiei spaţiale Roscosmos şi al reţelei de televiziune ruse Channel One. Filmul a costat mai puţin de un miliard de ruble (10 milioane de lire sterline), deşi bugetul întregului proiect nu a fost dezvăluit.

INS: În februarie s-au născut 11.130 copii, în scădere cu 19% faţă de ianuarie

În februarie 2024 s-au născut 11.130 copii, în scădere cu 2.613 (-19%) faţă de luna ianuarie 2024. Numărul deceselor înregistrate în luna februarie 2024 a fost de 21.073 (10.950 bărbaţi şi 10.123 femei), mai puţin cu 3.654 decese faţă de luna ianuarie 2024, ceea ce reprezintă o scădere de 14,8%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Sporul natural s-a menţinut negativ (-9.943) în luna februarie 2024, numărul persoanelor decedate fiind de 1,9 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.

În luna februarie 2024, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.371 căsătorii, în creştere cu 671 (Â18,1%) faţă de luna ianuarie 2024. Numărul divorţurilor a fost de 1.785 în luna februarie 2024, în creştere cu 1.196 (Â203,1%) faţă de luna ianuarie 2024.

Numărul deceselor în luna februarie 2024 a crescut cu 885 (Â4,4%) faţă de luna februarie 2023. Sporul natural a fost negativ atât în luna februarie 2024 (-9.943 persoane) cât şi în luna februarie 2023 (-8.872 persoane).

Românii care nu vor fi acasă în 9 Iunie 2024 pot vota la europarlamentare, nu și la locale

Deputatul PNL Gabriel Andronache a explicat, miercuri, că românii care nu vor fi acasă în 9 Iunie 2024 (în localitatea de domiciliu sau reşedinţă) pot vota pentru europarlamentare (mai puţin pentru autorităţile locale) la orice secţie de votare doresc şi vor fi înscrişi în listele electorale suplimentare. El i-a răspuns liderului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, care afirmase în urmă cu o zi că ordonanţa Guvernului nu mai permite exercitarea dreptului de vot într-un mod simplu, de către cetăţenii care nu se află în localitatea de domiciliu în ziua votului, ci îngreunează exercitarea dreptului de vot instituind obligaţia de a face o cerere pentru a putea vota şi de a vota doar cu urna specială.

”Pentru a combate dezinformarea practicată de unii politicieni care citesc legea pe diagonală, lămurim, prin publicarea dispoziţiilor legii, faptul că orice român care nu se află în localitatea de domiciliu/reşedinţă în ziua votului din 9 Iunie 2024 poate vota pentru alegerile europarlamentare pe lista suplimentară la orice secţie de votare din ţară sau din străinătate”, scrie deputatul PNL pe Facebook.

Nouă persoane, trimise în judecată într-un dosar de trafic de influenţă pentru angajări la stat

DNA Galaţi a trimis în judecată nouă persoane pentru trafic şi cumpărare de influenţă, în legătură cu intervenţii la funcţionari ai statului pentru a obţine posturi în instituţii publice, permise de conducere sau diplome de promovare a bacalaureatului.

Dintre cei nouă inculpaţi, unul este cercetat în stare de arest la domiciliu şi altul sub control judiciar, iar acuzaţiile sunt de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea.

Conform DNA, în perioada ianuarie 2022 - octombrie 2023, unul dintre inculpaţi, singur sau beneficiind de ajutorul a trei complici, a pretins de la mai multe persoane (printre care şi cele cercetate în prezenta cauză) foloase necuvenite constând în sume de bani (în total 51.800 euro şi 18.003 lei) şi alte bunuri în valoare de 1.200 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor funcţionari publici pentru angajarea acestora sau a unor rude în cadrul unor instituţii publice, pentru obţinerea permisului de conducere, pentru obţinerea unor diplome de promovare a bacalaureatului. În acest context, în perioada martie 2022 - octombrie 2023, inculpatul ar fi primit sumele totale de 33.550 euro, 14.618 lei şi alte foloase necuvenite în valoare de 1.330 lei.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.