Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Alexandru Rafila: Vom depăși 40.000 de cazuri în această săptămână

Ziarul de Vrancea
29 ian 2022 588 vizualizări

În România sunt multe cazuri grave pentru că tulpina Delta încă circulă, susține ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, crede că în 10 zile România va intra pe un trend descrescător al acestui val pandemie, estimând că în această săptămână vom depăși 40.000 de cazuri zilnic. „Ați văzut că am avut miercuri cel mai mare număr de cazuri înregistrate – 34.000. Ceea ce am spus și eu și colegii mei de la Direcția de Sănătate Publică s-a adeverit, s-a stabilizat în jur de 30.000 de cazuri zilnic în această săptămână și astăzi avem puțin peste 30.000 de cazuri. Sunt două lucruri care ne preocupă în momentul de față: procentul mare de teste pozitive din totalul testelor, aproape o treime sunt pozitive -  e adevărat și testele pe care le facem sunt mult mai numeroase decât cele care se făceau în perioada anterioară și e bine că am reușit să depășim sensibil cifra de 100.000 de teste care se fac zilnic, dar în momentul în care vom asista și la scăderea proporției de teste pozitive putem să ne gândim că lucrurile o să ia o turnură favorabilă. Deocamdată, ne aflăm în perioada de creștere, care va mai dura cel puțin 10 zile după părerea mea și cu siguranță vom depăși 40.000 de cazuri săptămâna viitoare”, a afirmat Rafila. El crede că în zece zile vom intra pe un trend descrescător al pandemiei. „Ce se întâmplă în România, particularitățile situației din România sunt următoarele. Ca și în celelalte țări din Europa, ați văzut că se înregistrează cifre enorme, în Franța au ajuns la 500.000 de cazuri, proporția de persoane internate este mai mică, la noi încă sunt cazuri grave pentru că circulă încă tulpina Delta, cam unul din cinci cazuri sunt produse de tulpină Delta. Pe măsură ce aceasta tulpină va dispărea din circulație datorită transmisibilității mai mari a tulpinii Omicron, probabil că și cazurile grave vor diminua. Cred că în circa zece zile vom intra pe un trend descrescător al acestui val pandemic”, a explicat ministrul.

Nunțile ar putea fi reluate din luna mai

Ministrul Sănătății crede că din luna mai nunțile și alte tipuri de evenimente se pot relua, precizând că este posibil să fie păstrate anumite măsuri de siguranță. „Am avut discuții nu numai cu cei din industria nunților, am avut foarte multe discuții în ultima perioadă cu reprezentanți ai diversele industrii, fie că discutăm de Horeca, de organizatorii de evenimente, mă gândesc că nu sunt doar nunți evenimentele la care asistăm, din Horeca, din marii retaileri, din industria alimentară și cred că luna martie putem avea o discuție aplicată despre un calendar pe termen mediu măcar, încât să existe predictibilitate, toată lumea își dorește predictibilitate, nu își dorește o măsură pe care o luăm de azi pe mâine și cred că în luna martie, când vom avea elemente concrete în ceea ce privește evoluția pandemiei, putem să stabilim împreună programul încât, e o opinie personală acum luați-o ca atare, cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua, probabil cu anumite limitări, nu știu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elemente de siguranță care înseamnă o oarecare distanțare sau în cazul unor evenimente publice, nu neapărat nunți, utilizarea măștii la tulpina Omicron este cel mai important element pentru că este o barieră mecanică care previne transmiterea”, a declarat ministrul Sănătății.

Aproape 20.000 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat ieri că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 19.668 de cazuri noi de COVID-19, dintr-un total de 59.234 teste RT-PCR și antigen efectuate, gradul de pozitivare fiind de 33,2%. La ATI erau internate 861 de persoane, cu 37 mai mult decât în ziua anterioară. Au fost raportate 52 de decese, 1 deces fiind anterior, astfel că bilanțul pandemiei se apropie de 60.000 de decese.

Partidul Likud respinge comunicarea cu „partidul antisemit” AUR

„Te implor: nu o face”, a scris un lider al partidului din Israel privitor la o întâlnire între conducerea AUR și formațiunea lui Benjamin Netanyahu

Deputații partidului Likud al fostului premier israelian Benjamin Netanyahu au fost instruiți să nu aibă nimic de-a face cu partidul AUR pe motiv că este antisemit, scrie The Jerusalem Post. Directorul pentru afaceri externe și purtătorul de cuvânt al Likud, Eli Hazan, le-a scris tuturor parlamentarilor partidului sâmbătă seara: „AUR a fost ales în parlament și este în creștere în popularitate, în parte pentru că este anti-establishment și se opune vaccinurilor și restricțiilor”. „Acest partid este antisemit”, a avertizat el.

Hazan a transmis mesajul după ce liderul AUR a susținut cu mândrie într-un interviu din România că plănuiește să se întâlnească cu reprezentanții Likud în aprilie. Oficialul Likud a spus că nu știe ca vreun deputat al Likud să fi fost de fapt de acord să se întâlnească cu AUR. „Te implor: nu o face”, a scris Hazan. „Este rău pentru statul Israel, rău pentru Likud, iar comunitatea evreiască din România este foarte îngrijorată de acest anunț”.

Dîncu: AUR are o creștere conjuncturală

Președintele Consiliului Național al PSD, ministrul Apărării, Vasile Dîncu a fost întrebat, ieri, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă ne întoarcem la o finală prezidențială ca în anul 2000, PSD versus un candidat extremist, având în vedere că AUR a depășit 20 la sută în sondaje. “Nu cred. Spuneam înainte, istoria nu face pași înapoi. AUR-ul are o creștere conjuncturală și AUR-ul va crește numai dacă PSD și PNL fac greșeala de a face un război continuu între ele sau războaie interne. Atunci cu siguranță că vom servi pe tavă, să zicem așa, o finală pentru AUR. În acest moment nu este cazul”, a afirmat Dîncu.

Potrivit datelor unui sondaj INSCOP făcut public joi, PSD deține 34,3% din intențiile de vot la parlamentare, în condițiile în care la precedentul sondaj avea 36%, AUR trece pe locul al doilea cu 20,6%, PNL coborând pe locul al treilea cu 16,6%, urmat de USR cu 12,5%. Potrivit aceleiași surse, UDMR, cu 4,2%, nu ar atinge pragul necesar intrării în Parlament.

Ministrul Apărării: Rusia vrea să șteargă urmele înfrângerii din Războiul Rece

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, crede că Rusia, în situația pe care o desfășoară la granița cu Ucraina, urmărește să șteargă urmele înfrângerii din Războiul Rece și că se încearcă și reconstruirea memoriei glorioase a URSS. “Rusia urmărește, în primul rând, pentru că sunt și alegeri, să nu uităm, e o situație și electorală, urmărește, de fapt, să șteargă urmele înfrângerii din Războiul Rece, când s-a dezintegrat URSS-ul și am văzut în 30 decembrie anul trecut s-au comemorat 30 de ani, cu mare jale în Federația Rusă. (...) S-a încercat și un pan-ortodoxism prin discursurile ortodoxe legate de un anumit imperiu, care există creștin și așa mai departe. Evident, se încearcă reconstrucția memoriei glorioase a URSS-ului. Poate fi aici și un câștig electoral pentru că este nevoie și de asta, Rusia nu o duce foarte bine economic și știm bine că populația poate fi amorsată și prin aceste metode”, a transmis Vasile Dîncu.

El a precizat că nici pentru Rusia nu ar fi simplu un război. “Pe de altă parte, însă, este clar pentru cea mai mare parte a lumii că nu ar fi nici pentru regimul politic de la Kremlin, nu ar fi foarte simplu un război în care să fie pierderi, în care să cheltui foarte multe resurse materiale și umane în acest sens. Deci, nu va fi simplu. Este însă o încercare de a reconstrui sau să zicem așa, de a reface onoarea vechi dorinței imperiale a Rusiei și aici Vladimir Putin este expert în încercarea de a reface ideea de țarat, de aceea Rusie kieveană, nucleul Rusiei a devenit cumva un fel de pilon al comunicării și de aici poate și revendicările față de Ucraina. Este o încercare de a veni în urmă, inacceptabilă, istoria nu face pași înapoi chiar dacă uneori se repetă în spirală, dar nu face pași înapoi și a recontrui o cortină de fier, este imposibil. Este cererea maximală cred a Rusiei”, a explicat Vasile Dîncu.

Șoferul unei mașini a murit la volan și a accidentat o copilă care se afla pe trotuar

Un șofer de 29 de ani a decedat la volan, iar mașina în care se afla a ajuns pe trotuar și a accidentat o fată de sase care se afla pe stradă alături de mama sa. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Accidentul a avut loc în municipiul Petroșani, din județul Hunedoara. “În data de 29 ianuarie 2022, Poliția Municipiului Petroșani, a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroșani, a avut loc un eveniment rutier. Polițiștii ajunși la fața locului, au constatat că, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiul Petroșani, în timp ce conducea un autoturism, din motive medicale, a pătruns pe trotuarul din fața unui imobil, moment în care a acroșat o fetiță în vârstă de 6 ani care se afla împreună cu mama sa”, transmite IPJ Hunedoara. În urma acestui eveniment rutier, a fost declarat decesul conducătorului auto, fata de șase ani fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.  În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că și-a omorât vecinul

Un bărbat din județul Dâmbovița a sunat la 112, sâmbătă după amiază, anunțând că l-a ucis pe vecinul său, cu un cuțit. Verificările făcute de polițiști arată că cele reclamate se confirmă, bărbatul fiind reținut. Apelul la numărul unic de urgență a fost primit sâmbătă, în jurul orei 14.20. Persoana care a sunat, un bărbat în vârstă de 60 de ani din localitatea Ghinești, a anunțat că l-a omorât pe vecinul său în urma unui conflict. Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit cadavrul victimei, un bărbat în vârstă de 64 de ani. Primele date din anchetă arată că între cei doi a avut loc un conflict spontan, și de acolo s-a ajuns la crimă.

Omul de afaceri Ioan Neculaie, prins în Grecia

Omul de afaceri Ioan Neculaie, dat în urmărire după ce a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, a fost prins în Grecia.

Neculaie a fost dat în urmărire în urmă cu o săptămână, după ce Curtea de Apel Brașov l-a condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, iar condamnatul nu a fost găsit pentru punerea în executare a sentinței. Curtea de Apel Brașov l-a condamnat, în 21 ianuarie, pe Neculaie după ce acesta a folosit arma pentru a trage în cauciucurile autoturismului său.

Un polițist drogat a furat o mașină

Un polițist din Alexandria, aflat sub influența alcoolului și a drogurilor, a fost depistat după ce a furat mașina unui angajat al unei societăți comerciale, a anunțat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman. Precizările au fost făcute după ce în presa locală din Teleorman a apărut informația conform căreia polițistul ar fi furat mașina unei persoane care livra mâncare. Autoturismul a fost depistat în localitatea Nanov. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că persoana care ar fi sustras autoturismul este un bărbat de 27 de ani, polițist în cadrul Poliției municipiului Alexandria. “În urma testării, acesta avea o alcoolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat și a ieșit pozitiv la substanțe psihoactive. Bărbatul fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice. Având în vedere calitatea celui cercetat, a fost dispusă declanșarea cercetării prealabile. Până în prezent, reprezentantul societății comerciale nu a depus plângere la unitatea de poliție cu privire la furtul autoturismului, după ce acesta i-a fost restituit, polițiștii sesizându-se din oficiu”, mai informează IPJ Teleorman. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducerea sub influența unor substanțe interzise și furt calificat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.