Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: USR somează Guvernul să ofere gaz Moldovei

Ziarul de Vrancea
4 oct 2022 519 vizualizări

Autoritățile moldovene primesc doar “vorbe goale” din partea autorităților române, susține Cătălin Drulă

Președintele USR, Cătălin Drulă, pledează pentru un contract negociat pe zece ani cu Chișinăul, la o cantitate de 30-50 milioane mc lunar, menționând că Republica Moldova are nevoie de ajutor pentru a putea trece iarna cu bine. “Concret, soluția la îndemâna lui Iohannis și Ciucă este un contract negociat pe 10 ani cu Chișinăul, la o cantitate de 30-50 milioane mc lunar, la un preț mai mic decât cotațiile actuale de criză, dar mai mare decât media din 'vremuri normale'. Chișinăul nu cere Bucureștiului un cadou. Nici pe departe. Autoritățile sunt hotărâte să dezvolte R. Moldova pe termen lung și cer doar un sprijin, un ajutor de dezvoltare dacă vreți, pentru a menține ferm cursul european al țării și a se rupe de Moscova în plan energetic. Mai mult, moldovenii sunt și un exemplu de urmat în ceea ce privește reducerea consumului de energie”, a scris liderul USR, pe Facebook.

El menționează că o cantitate lunară de 50 de milioane mc de gaz lunar ar însemna 600 milioane mc anual, ceea ce ar reprezenta 5% din consumul României. “5% din consumul nostru anual de gaze ar ajuta o țară să aibă un viitor stabil și să se elibereze din ghearele unui dictator scelerat. De partea României, în sfârșit am arăta că suntem lideri regionali în materie de securitate și că asigurăm stabilitatea regiunii în acest context sensibil. Iohannis și Ciucă știu de această soluție simplă. Dar se fac că sunt surzi. Ne spun cum companiile de stat românești din sectorul energetic au caracter 'strategic'. Dar nu sunt folosite nicidecum pentru un scop strategic comun: al nostru și al R. Moldova”, adăugă Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, în luna august, impozitarea tranzacțiilor externe cu energie a fost dublată, iar în acest fel livrările alternative de gaze către Republica Moldova “devin și mai neatractive chiar și de pe piața liberă”.

Rezerve de gaze pentru 20 de zile

Drulă mai precizează că în aceste zile Gazprom a mai tăiat cu 30% livrările către Chișinău, iar autoritățile moldovene primesc doar “vorbe goale” din partea autorităților române. “În fiecare an, România consumă în general circa 12 miliarde metri cubi (mc) de gaze naturale. 9 miliarde mc este, de regulă, producția internă de gaze a României. Prin comparație, Republica Moldova are nevoie de circa 1 miliard mc anual, adică doar aproximativ 8% din ce consumă populația și industria României. În octombrie 2021, din cauza unui șantaj istoric practicat de Moscova ca mijloc de presiune, Gazprom a tăiat cu 35% livrările către R. Moldova. Sâmbătă, compania din subordinea lui Putin a mai tăiat alte 30%. Situația aprovizionării cu energie a Republicii Moldova devine una de securitate regională”, precizează Drulă.

Președintele rus, Vladimir Putin, “strânge Republica Moldova într-o menghină”, mai spune Drulă, care adaugă însă că președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă “lasă Chișinăul să fie ostaticul unui regim fascist”, deși ar fi primit mai multe cereri de ajutor. “În luna octombrie, din lipsă de fonduri și în contextul prețurilor care au explodat, Republica Moldova avea rezerve de gaze pentru 20 de zile. Estimările arată că, dacă lucrurile se mențin la fel ca acum, frații noștri de peste Prut vor avea un șoc uriaș în această iarnă. Prognozele administrației de la Chișinău spun că peste jumătate din populație va ajunge să plătească mai mult de 50% din venituri pentru cheltuieli cu energia”, mai scrie președintele USR.

Scandal de spionaj în România cu o filială Gazprom, cu ramificații în Serbia

 Aleksandar Vucic a comentat scandalul în care este implicată compania sârbă NIS

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a comentat scandalul în care este implicată compania sârbă NIS în România, afirmând că ceea ce s-a întâmplat este un lucru rău pentru Serbia și că evenimentul nu are nicio legătură cu lupta pentru energie, ci cu caz de spionaj politic, conform Euronews Serbia.

Patru angajați ai NIS Petrol din Timișoara și București sunt acuzați de procurorii DIICOT că au transmis date nedestinate publicității privind fondul de resurse din România către firma din același consorțiu din Serbia. Aceștia sunt cercetați pentru divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și transfer neautorizat de date informatice. „Va apărea acum peste tot în mass-media europeană și mondială, NIS este din Belgrad”, a spus el. Președintele sârb nu a exclus însă deloc posibilitatea unei vinovății a companiei. “În același timp, nu exclud deloc posibilitatea unei vinovății reale a NIS, dar nu știu care este cazul și nici nu m-am ocupat de el. Este important să subliniem că nu există cetățeni sârbi, nu are nicio legătură cu noi. Este vorba în majoritate de ruși, dar vom cere mai multe informații de la poliția română. Aceștia acuză una dintre filialele NIS de scurgere de date sau așa ceva”, a spus el.

De asemenea, compania NIS a transmis pentru Euronews Serbia, că principiul de bază al companiei este respectarea strictă a reglementărilor legale aplicabile. „Compania a cooperat și va coopera pe deplin cu toate autoritățile competente pentru a clarifica toate aspectele legate de activitățile companiei și ale angajaților săi din România”, a precizat NIS.

Deputatul exclus din PSD în urma unui scandal sexual și-a luat concediu cu plată

Deputatul PSD de Argeș, Aurel Bălășoiu, care a fost exlus săptămâna trecută din partid, în urma apariției unui filmuleț în care ar apărea împreună cu o persoană, în ipostaze intime, a cerut concediu cu plată de la Parlament, pentru zilele în care au loc ședințe de plen și comisii, până în data de 19 octombrie, el precizând că solicitarea o face pentru “motive personale”. În cererea adresată Biroului Permanent al Camerei Deputaților, Aurel Bălășoiu solicită aprobarea concediului cu plată pentru perioadele 03-04 octombrie, 10-12 octombrie și 17 - 19 octombrie, „din motive personale”. Zilele de concediu solicitate de deputat sunt cele în care au loc ședințe de plen sau de comisie, respectiv luni, marți și miercuri. Astfel, Aurel Bălășoiu va activa ca și parlamentar de joi până sâmbătă, când deputații au program în circumscripțiile electorale.

Imaginile cu caracter sexual în care ar apărea deputatul Aurel Bălășoiu și care au stat la baza deciziei forurilor de conducere ale PSD de excludere a acestuia din partid sunt analizate de către procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anchetatorii ar urma să decidă, luni, dacă deschid un dosar penal care să îl vizeze pe parlamentarul care neagă că el a fi unul dintre cei doi bărbați din imagini, despre celălalt circulând informații potrivit cărora ar fi minor.

 PSD a anunțat, sâmbătă seară, excluderea din partid a deputatului de Argeș Aurel Bălășoiu, oficialii partidului precizînd că se așteaptă ca acesta să își dea demisia urgent din funcția de deputat, în caz contrar, PSD urmând a vota pentru „ridicarea imediată a imunității parlamentare”. După anunțul PSD, imagini în care ar apărea deputatul în ipostaze intime alături de un tânăr au apărut în spațiul public. Aurel Bălășoiu neagă că el ar fi unul dintre bărbații care apar în imagini și afirmă că nu renunță la calitatea sa de parlamentar.

Aurel Bălășoiu este la primul mandat de parlamentar și a fost primar al comunei argeșene Rociu, funcșie câștigată, anul trecut, de către fiul său. Bălășoiu este căsătorit, soția sa fiind educatoare în comuna Rociu.

Cum va fi vremea în Moldova în următoarele două săptămâni

Regimul termic estimat de către meteorologi până pe 16 octombrie va fi asemănător cu cel care s-a înregistrat în intervalul anterior, respectiv vor fi temperaturi mai scăzute în anumite zile, urmate de perioade în care vremea se va încălzi iar temperaturile vor ajunge la 23 de grade în anumite regiuni, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), publicată luni.

În Moldova, vremea va fi rece la începutul primei săptămâni, apoi valorile termice vor crește și se vor situa ușor peste normele climatologice, cu o medie a maximelor ce va fi cuprinsă între 16 și 21 de grade, cu cele mai scăzute valori în 4 octombrie și cele mai ridicate pe 8 octombrie. La începutul celei de-a doua săptămâni, valorile termice vor scădea și se vor situa în jurul normelor climatologice, cu temperaturi maxime, în medie, de 18 - 20 de grade. Temperaturile nocturne nu vor avea variații semnificative și se vor situa, în medie, între 5 și 8 grade. Regimul pluviometric se va menține deficitar în mare parte din interval, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 4 octombrie și spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni.

După cele 600 de BMW-uri, Poliția ar putea cumpăra și 75 motociclete de viteză de la firma prietenului președintelui

Poliția Română vrea să cumpere în perioada următoare 75 de motociclete care să aibă cutie de viteze cu minim 5 trepte, motor cu o putere de minim 90 kw și o viteză maximă de minim 200 km/oră. Contractul, estimat la peste 1,8 milioane de euro, face parte dintr-o licitație mai mare a Poliției, însă pentru motociclete este o singură ofertă depusă de Automobile Bavaria, firma condusă de Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis. Și motocicletele de acum ale Poliției sunt tot BMW.

Dincolo de controversata achiziție a 600 de BMW-uri, Poliția Română mai are demarate 2 mari licitații, de zeci de milioane de euro, pentru care a primit deja câteva oferte. Cea mai recentă licitație de autovehicule a fost demarată de Poliție la sfârșitul lunii iulie 2022, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Valoarea estimată fără TVA a acordului cadru este de peste 284,8 milioane de lei (57,7 milioane euro). Contractul este împărțit în 12 loturi, dar 6 loturi de produse au fost anulate din diverse motive, precum lipsa ofertelor până la termenul limită ori faptul că ofertele nu au fost criptate sau ofertanții nu au răspuns la toți factorii de evaluare solicitați.

Femeie de 71 de ani, din Sălaj, violată de un vecin de 17 ani

O femeie de 71 de ani din comuna Someș Odorhei a sunat sâmbătă la 112 că o persoană necunoscută a pătruns în locuința sa, a agresat-o și a violat-o, după care s-a făcut nevăzut, relatează Graiul Sălajului.

Duminică, 2 octombrie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Jibou au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 17 ani, bănuit că ar fi violat femeia.

Adolescentul este și el din comuna Someș Odorhei. Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Un criminal în serie terorizează California

Un bărbat care a împușcat noaptea cinci bărbați în California, la date și în locuri diferite, este căutat de poliție. Anchetatorii califică atacurile drept crime în serie și oferă o recompensă de 95.000 de dolari oricui dă informații despre el, scrie The Guardian.

Polițiștii nu au aflat încă motivul din spatele acestor crime. În ultimele luni, începând cu 8 iulie, cinci bărbați au fost împușcați în timpul nopții, în California. Niciunul nu a fost jefuit sau bătut înainte de a fi ucis. Victimele nu au nicio legătură între ele, spun anchetatorii. Totodată, atacurile nu au legătură cu grupările de traficanți de droguri. Autoritățile au făcut publică, de asemenea, o imagine a unei „persoane căutate”, îmbrăcată cu totul în negru și purtând o șapcă neagră, care ar fi fost văzută în zonele unde au avut loc crimele. Ultimul asasinat a avut loc marți cu puțin înainte de ora 2 dimineața, când un bărbat de 54 de ani a fost împușcat într-o zonă rezidențială. Cea mai tânără victimă avea 21 de ani. Niciuna dintre crime nu a fost surprinsă de camere video și nicio armă de foc nu a fost găsită. Totuși, filmările disponibile și dovezile balistice leagă cele cinci crime, spun anchetatorii. Toți cei cinci bărbați au fost împușcați cu o armă, dar încă nu e clar dacă e vorba de aceeași armă. „Cu siguranță avem de-a face cu un criminal în serie. Este clar că atacatorul a căutat mereu o ocazie, iar în acest caz, toate victimele erau singure în zone întunecate”, potrivit polițiștilor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.