Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Sondaj: Aproape trei sferturi dintre români preferă să cumpere produse românești chiar dacă sunt mai scumpe

Ziarul de Vrancea
18 mar 2024 820 vizualizări

Votanții AUR sunt cei mai reticienți față de produsele locale

Aproape trei sferturi dintre români preferă să cumpere produse românești chiar dacă sunt mai scumpe, iar 62,7% sunt de părere că produsele agricole românești sunt mai rare în marile rețele comerciale pentru că acestea preferă produsele din străinătate, conform unui isondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

Astfel, 72.2% dintre participanții la sondajul INSCOP declară că preferă să cumpere produse românești chiar dacă sunt mai scumpe, în timp ce 26.3% spun că preferă să cumpere produsele cu prețul cel mai bun, indiferent dacă sunt românești sau străine. 1.5% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Spun că preferă să cumpere produse românești chiar dacă sunt mai scumpe mai ales votanții PSD-PNL și ai ADU, persoanele cu vârsta peste 45 de ani, cei inactivi, gulerele albastre, locuitorii din rural și cei care nu au cont pe rețelele sociale. Votanții AUR, tinerii sub 30 de ani, cei inactivi potențial activi, declară într-o proporție mai mare decât restul populației că preferă să cumpere produsele cu prețul cel mai bun, indiferent dacă sunt românești sau străine.

Produsele agricole românești în marile rețele comerciale

62.7% dintre români sunt de părere că produsele agricole românești sunt mai rare în marile rețele comerciale din cauză că acestea preferă produsele din străinătate. De cealaltă parte, 33.4% cred că produsele agricole românești sunt mai rare în marile rețele comerciale din cauză că producția locală este mică. Ponderea non-răspunsurilor este 3.9% din total eșantion.

Sunt de părere că produsele agricole românești sunt mai rare în marile rețele comerciale din cauză că acestea preferă produsele din străinătate mai ales votanții ADU, persoanele cu vârsta între 30 și 45 de ani, cei cu educație medie, cei inactivi potențial activi, gulerele albastre sau gri și locuitorii din rural. Votanții PSD-PNL, persoanele cu vârsta peste 45 de ani, cei inactivi pasivi și cei care nu au cont pe rețelele sociale cred într-o măsură mai mare decât restul populației că produsele agricole românești sunt mai rare în marile rețele comerciale din cauză că producția locală este mică.

Ajutorul statului în situații de criză

76.9% dintre români sunt de părere că în situații de criză trebuie mai întâi să se ajute singuri și abia apoi să ceară sprijinul statului. 21.5% consideră că în situații de criză trebuie mai întâi să ceară sprijinul statului și abia apoi să se ajute singuri. Ponderea non-răspunsurilor este 1.6% din total eșantion.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenției de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 22 - 29 februarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

Tudorel Toader, învins la UAIC Iași, acuză “monstruoase coaliții”

Profesorul Tudorel Toader susține, după ce a pierdut luni alegerile pentru funcția de rector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, că nu au contat realizările și faptele, ci doar calculele și aranjamentele. El a precizat că are sentimentul că s-ar fi pus la cale împotriva sa o “monstruoasă coaliție”.

“A fost o campanie electorală atipică mediului academic, plină de promisiuni, intimidări, neadevăruri, chiar și cu amenințări, totul pentru preluarea conducerii Universității de către cei care cred că li se cuvine, deși au dovedit contrariul. Regret susținerea și încrederea acordată unora, cu agende paralele, cu multe orgolii și lipsă de caracter. În condițiile în care nu au contat realizările, nu au contat faptele, contând calcule, aranjamente și angajamente, am sentimentul unei «Monstruoase coaliții»! Voi continua activitățile de profesor și de avocat!“, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

 Profesorul a pierdut alegerile pentru funcția de rector al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, el fiind învins în turul doi, la o diferență de peste 250 de voturi de Liviu Maha, profesor de economie. Liviu Maha a obținut 487 voturi, în timp ce Tudorel Toader, actualul rector al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” a fost votat de 233 de persoane. Au existat și câteva voturi anulate.

 Prezența la urne a fost de 87,7 la sută, peste cea înregistrată la primul tur. Au votat în turul al doilea de scrutin 741 de persoane dintr-un total de 844 de votanți. Turul doi al alegerilor s-a desfășurat într-un context tensionat, după ce duminică seară, Olga Andreea Urda a demisionat din funcția de președinte al Biroului Electoral, invocând că în presă ar fi apărut unele informații despre viața sa personală.

 Olga Andreea Urda este considerată o apropiată a lui Tudorel Toader, iar surse din cadrul universității au precizat că în acest fel gruparea Toader ar fi încercat să amâne desfășurarea turului doi de scrutin.

Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face și la copii

Doctorul Bogdan Dorobăț, medic primar radiologie intervențională,  coordonator al Compartimentului de Angiografie și Terapie Endovasculară la Spitalul Universitar de Urgență București, a atras atenția că accidentul vascular cerebral poate fi făcut și la vârste foarte mici. El s-a referit la cazul unui pacient cu AVC de doar 14 ani. ”Avem și pacienți tineri și pacienți în vârstă. Sigur că majoritatea pacienților sunt undeva peste 60 de ani, dar 20 la sută dintre pacienți sunt sub 60 de ani. Acum două sau trei săptămâni, am avut pacientă sub 32 de ani cu accident vascular cerebral, cu o carotidă întreagă închisă, căreia am reușit să îi reconstruim vasul de sânge cu niște proteze și care a și plecat în condiții foarte bune, zilele trecute. Cei mai tineri pacienți au avut 21- 23 de ani. Sigur, sunt niște cazuri izolate, dar există”, a declarat medicul Bogdan Dorobăț, la Medika TV, luni seară.

Bogdan Dorobăț a precizat că a tratat un adolescent de doar 14 ani de AVC. ”Acum câteva săptămâni a fost solicitați de la Giurgiu pentru un pacient tânăr de 14 ani. Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face și la copii. Sigur, este foarte rar, dar există. Pacientul de 14 ani a fost pe o disecție de vas, să considerăm ca un tub format din mai multe foițe și una din foițele interioare ale vasului se desprinde, de multe ori post traumatic sau infecțios și în momentul când se desprinde această foiță interioară, se face ca un buzunar care pur și simplu închide vasul. Este una din cauzele, mai ales la pacienții tineri de AVC ischemic”, a precizat Bogdan Dorobăț.

România va găzdui una dintre cele mai mari baze NATO

Costurile proiectului se cifrează la 2,5 miliarde euro și este de așteptat ca baza să poată găzdui peste 10.000 de soldați, scrie presa germană

O bază NATO în România ar putea scuti Germania de a fi cea mai importantă bază militară americană, arată Frankfurter Rundschau, citat de Rador. România are în plan construirea celei mai mari baze militare NATO din Europa. Costurile proiectului se cifrează la 2,5 miliarde euro și este de așteptat ca baza să poată găzdui peste 10.000 de soldați. Ținând seama de mărimea bazei de peste 3.000 ha, Kyiv Post compară proiectul bazei cu dimensiunile unui orășel.

Nicolae Crețu, comandorul bazei aeriene 57 în România, a explicat la Euronews Romania dimensiunea proiectului: „Săli de așteptare, depozite de combustibil, muniție, echipamente, material aeronautic, simulatoare, facilități de catering, locuri de cazare – tot ce este necesar pentru funcționarea și îndatoririle unei baze de asemenea mărime.”

Există posibilitatea ca România să înlocuiască baza militară cea mai importantă din Germania. Până acum Ramstein constituie cea mai importantă bază a SUA în Europa, fiind un punct de plecare pentru misiuni ale SUA în Africa, Orientul Apropiat sau Europa de Est. Deocamdată nu este sigur că noua “bază aeriană” din România constituie o concurență pentru Ramstein.

Noua bază militară urmează să întărească în primul rând capacitatea de intervenție și siguranță împotriva Rusiei. Analistul român militar și politic Dorin Popescu vede în acest proiect un pas important în contextul războiului din Ucraina și cel al amenințărilor tot mai mari ale Rusiei față de Occident. „Baza Mihail Kogălniceanu va deveni cea mai importantă structură militară permanentă NATO în imediata apropiere a Ucrainei. Este improbabil ca acest conflict să se încheie în acest an, în 2025 sau 2026. Va fi vorba probabil de un război de lungă durată.”

Prognoza meteo: Un început de aprilie mai călduros decât normalul termic

Temperaturile vor fi cele specifice acestei perioade în săptămâna 18-25 martie, apoi vor fi mai ridicate decât cele obișnuite, până la jumătatea lui aprilie, conform prognozei pe patru săptămâni anunțate marți d emeteorologi.

În, săptămâna 18.03.2024 – 25.03.2024, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi ușor mai ridicate. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în jumătatea sud-vestică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 25.03.2024 – 01.04.2024, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

În săptămâna 01.04.2024 – 08.04.2024, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință ușor deficitară în toate regiunile.

În săptămâna 08.04.2024 – 15.04.2024, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș

Senatoarea Diana Șoșoacă susține că a primit amenințări și este hărțuită, cu scopul de a-și prezenta demisia.

Ea pretinde chiar că e șantajată cu filmări compromițătoare cu ea, care vor fi făcute publice, dacă nu renunță la funcția politică. „Procentele Dianei Șoșoacă nu au scăzut în urma scandalului provocat de Serviciile Externe și Interne. Mi se spune că dacă nu-mi dau demisia din funcție de senator vor da filmări intime din casa mea când mă spăl, mă aranjez. Mi s-a cerut demisia. Am depus plângere penală împotriva individului. În fiecare zi pentru orice mizerie depun plângeri penale. La Maramureș am primit amenințări și hărțuiri din partea celor care au deținut conducerea Maramureșului. Am venit și am făcut ordine.Să vedeți urmăriri, presiuni, să nu îndrăznesc să numesc pe altcineva. Lumea nu poate înțelege, de aia mulți sunt siderați până unde pot merge eu. Eu am intrat pe un drum pe care nu mai pot ieși, drumul meu e înainte. Nu mi-am dat seama de consecințe, de nivelul la care am ajuns, nu am conștientizat la început gravitatea lucrurilor. Eu am dat direct în sistem cu un curaj nebun, cu o dorință de justiție pe care nu a mai avut-o nimeni niciodată. Mai sunt și femeie. Iau în greutate că e stres. Oricând poate să mi se întâmple orice. Mintea mea trebuie să susțină un consum, zile fără somn, nu mănânc, beau kg de cafea, stresul e atât de mare, mă lupt cu hidra asta. Numai câtă grijă trebuie să am de copiii mei. Este evident că sistemul trepidează, altfel nu ar încerca să distrugă o familie, încrederea într-o femeie care ți-a expus legile", a declarat Șoșoacă, conform romaniatv.net.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.