Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Secretarul de stat în Sănătate, Andrei Baciu, pe coperta Times of Africa

Ziarul de Vrancea
5 iul 2021 756 vizualizări

El a vorbit despre campania de vaccinare „de succes” din România n între timp, țara noastră donează vaccinurile statelor vecine

Secretarul de Stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu a apărut pe coperta revistei Times of Africa, în interiorul căreia acesta a făcut subiectul unei „cover story” în care se vorbește despre impactul pandemiei de COVID19 în România, măsurile luate de autorități, campania de vaccinare a României ca „un exemplu direct de bune practici în regiune” și despre „conducerea puternică a președintelui țării”.

„România este un exemplu regional pozitiv al modului în care, luând măsuri cuprinzătoare, coordonate și în timp util, poate fi gestionată această urgență fără precedent. În pofida faptului că această pandemie nu este lipsită de provocări atât pentru autoritățile naționale, cât și pentru societate, România s-a descurcat foarte bine, dovedindu-și capacitatea instituțională de gestionare a crizelor, solidaritatea comunității și foarte importantă, devotamentul eroic al lucrătorilor din domeniul sănătății români și conducerea puternică a Președintelui român”, spune Baciu în interviu.

„Am reușit să depășim barierele dezinformării și ezitarea profundă și înrădăcinată față de vaccinare și să implementăm o campanie de vaccinare de succes comunicând intens și transparent despre procedurile de implementare a campaniei de vaccinare”, mai arată secretarul de stat.

Într-o postare pe Facebook în care vorbește despre articolul în cauză, Andrei Baciu vorbește în general despre campania de vaccinare și despre ajutorul care trebuie acordat continentului african.

„În Africa a ajuns până acum un procent inacceptabil de mic de doze de vaccin anti-COVID -19. Campania de vaccinare trebuie să avanseze, chiar dacă situația epidemiologică s-a îmbunătățit în unele țări. Este extrem de important să ne asigurăm că toți oamenii de pe planetă au acces în mod echitabil la vaccinuri anti-COVID-19 sigure și eficiente, indiferent de continentul unde se află sau de resursele financiare de care dispune fiecare stat în parte. La nivel mondial, campania de vaccinare împotriva COVID-19 este cel mai mare test moral din vremurile noastre”, a scris Baciu.

Afectează vaccinurile anti-COVID fertilitatea?

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a afirmat ieri că se propagă ideea că vaccinarea COVID-19 ar afecta fertilitatea atât la femei, cât și la bărbați, menționând că există studii în acest sens care arată că lucruri nu stau deloc așa.  “Sunt date cât se poate de clare, în primul rând ideea a plecat de la faptul că există o asemănare între structura proteinei Spike și o proteină Sincitina 1 care are rol în maturarea și în dezvoltarea placentei, însă studiile au arătat că există asemănări foarte mici între aceste două proteine încât probabilitatea să găsim o asemănare între proteina Spike și orice altă proteină este foarte mare dacă ne-am uitat la ele”, a transmis coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

El a precizat că lucrurile nu stau așa și sunt studii realizate în acest sens.

“Plecând de la această ipoteză s-a vehiculat ideea că anticorpii anti proteina Spike ar reacționa încrucișat și cu această proteină care are rol în maturarea placentei și că evident ar cauza aceste probleme de fertilitate. Lucrurile nu stau deloc așa. În primul rând sunt studii făcute la persoanele vaccinate și s-au determinat anticorpii anti sincitina 1, în 15 cazuri, sunt studii pe număr mic de persoane și nu s-au identificat acești anticorpi și mai mult decât atât toate datele disponibile de la acest moment arată că după infecția naturală cu Sars-Cov-2, adică după COVID-19 nu sunt semnale că scade fertilitatea pentru că aceeași anticorpi anti proteină Spike apar și după boala naturală. Cu atât mai mult, sunt studii recent publicate care au arătat că după vaccinare nu se influențează fertilitatea masculină, practic s-au uitat la anumiți parametrii din lichidul seminal și sunt nemodificați față de starea anterioră”, a mai declarat Gheorghiță.

Peste jumătate de milion de doze donate către Moldova, Serbia și Ucraina

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Andrei Baciu, a afirmat  ieri că România a donat până în prezent peste o jumătate de milion de doze de vaccin către Republica Moldova, Serbia și Ucraina și a oferit Ambasadei Argentinei 30 de doze de vaccin Johnson & Johnson pentru vaccinarea lotului de rugby al acestei țări.

“Până acum România a donat Republicii Moldova în cinci tranșe peste 400 de mii de doze de vaccin produs de AstraZeneca. La fel Serbiei 50.400 de doze și către Ucraina – 100.800 de doze, donație care este în curs de finalizare. Deci până în momentul de față România a adunat 556.800 de doze de vaccin”, a declarat Andrei Baciu.

El a precizat că a fost finalizată procedura prin care România va vinde către Danemarca peste un milion de doze de vaccin.

Proiectul “România Educată”, primele detalii

 învățământ liceal va avea trei rute - teoretic, profesional și vocațional, iar între acestea vor putea avea loc transferuri pe bază de competența n va fi posibil ca liceele pentru care cererea depășește oferta să organizeze admitere

Învățământ liceal ar urma să aibă trei rute - teoretic, profesional și vocațional, prevede o variantă de lucru a proiectului “România Educată”, pentru care președintele Klaus Iohannis a inițiat de luni trei zile de consultări. Toate cele trei linii de învățământ sunt considerate ca având un prestigiu comparabil, anual elevii putând avea loc transferuri între ele, pe baza competențelor.

În cazul rutei profesionale există varianta obținerii unei certificări profesionale de nivel 3, după clasa a Xl-a.

Bacalaureatul va urmări un profil național, pe care toți elevii trebuie să îl dețină, indiferent de linia de învățământ urmată.

O noutate este reprezentată de posibilitatea de a institui examen de admitere la liceu, înainte de desfășurarea Evaluării Naționale, pentru liceele în care cererea depășește oferta. Locurile neocupate în urma examenelor de admitere se vor ocupa în ordinea notelor de la Evaluare.

Structura învățământului preuniversitar va fi similară celei actuale: educație antepreșcolară - 0- 2/3 ani în creșe și centre de zi; educație preșcolară - 3 - 6 ani, în grădinițe; ciclul primar - clasa pregătitoare - clasa a lV-a; ciclul secundar inferior - clasele V - Vlll; ciclul secundar superior - clasele lX - Xll.

Planul Național de Redresare și Reziliență prevede alocarea a 3,6 miliarde de euro pentru România Educată, printre reforme fiind incluse dezvoltarea unui sistem de educație timpurie incluziv și de calitate, bacalaureat reformat, iar ca investiții 1.800 de microbuze verzi pentru transportul elevilor, 75.000 de săli de clasă dotate cu mobilier, 20.000 de locuri de recreere și lectură, 20.000 de locuri de cazare nou create în campusuri universitare.

Anchetă după ce un dispecer i-a spus unei femei că nimeni nu-i va căuta fiica dispărută

Departamentul pentru Situații de Urgență anunță demararea unei anchete după apariția în presă a unei convorbiri purtate între un dispecer al Serviciului de Ambulanță Galați și o persoană care anunța dispariția fiicei sale cu probleme grave de sănătate și căreia i s-a transmis că nimeni nu va porni în căutarea fetei prin tot orașul.

Potrivit unei informări a Departamentului pentru Situații de Urgență, institutția s-a sesizat după apariția în presă a acestui caz și va trimite o echipă de control a DSU la Dispeceratul Integrat de Urgență Galați.

“Totodată, asigurăm opinia publică că nu vom admite ca astfel situații să fie tolerate, fapt pentru care vom lua toate măsurile necesare în vederea sprijinirii interesului populației”, transmite DSU.

De asemenea, conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Galați a demarat o anchetă după apariția în presă a unei convorbiri purtate între o angajată a instituției si mama unei fete de 16 ani cu probleme psihice.

Femeia ar fi sunat la 112 pentru a anunța că fata ei de 16 ani pe care o avea în îngrijire, și care abia fusese externată din spitalul de psihiatrie, a dispărut în timpul unei plimbări pe faleza Dunării.

Femeia ar fi sunat de mai multe ori pentru a cere ajutorul autorităților, dat fiind că fiica sa avea un comportament imprevizibil uneori și putea deveni violentă.

La un moment dat, apelul de urgență a fost direcționat către Serviciul de Ambulanță, iar conform înregistrărilor convorbirii, persoana din dispecerat i-a spus femeii să aștepte pentru că nimeni nu va porni în căutarea fetei prin tot orașul.

“Atitudinea asistentei este la ora actuală supusă unei anchete interne și sigur că odata ce vom avea declarația dânsei si toate faptele se va lua o decizie. Evident că atitudinea nu a fost una profesionistă, dar asta o va decide comisia de ancheta disciplinară”, a declarat Mihai Polinschi, reprezentantul Serviciului de Ambulanță Județean Galați.

Președintele Senatului USAMV București, găsit mort în biroul său

Președintele Senatului Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Alexandru Șonea, în vârstă de 69 de ani, a fost găsit ieri dimineață, decedat, în biroul său.

Din primele informații există suspiciuni că Alexandru Șonea s-ar fi sinucis.

“Nu știu vreun motiv care să-l fi împins să facă un astfel de gest (...) Era un om foarte echilibrat, cu o familie absolut normală. Așteptăm să vedem ce ne spun anchetatorii (...) Avea un comportament ca oricare altul, ca și noi, cu mici probleme cu care ne confruntăm în viață, dar alte semne, nu. Ultima dată ne-am văzut vineri, la ședința Consiliului de Administrație și de atunci nu am mai discutat. L-a descoperit în biroul dumnealui, în jurul orei 7,00, una dintre femeile de serviciu, care face curat în birouri”, a declarat Răzvan Teodorescu, rector al USAMV.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz, trupul profesorului urmând a fi dus la INML în vederea efectuării necropsiei.

5000 de români vaccinați cu ambele doze și 23.800, cu prima, infectați cu COVID-19

Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță, a declarat ieri că în perioada 27 decembrie 2020 - 4 iulie 2021 un număr de 23.814 persoane, ceea ce înseamnă 0,5% din totalul persoanelor vaccinate cu cel puțin o doză, au avut un test pozitiv de infecție cu SARS-CoV-2.

Potrivit acestuia, numărul de persoane vaccinate cu schemă completă care au fost depistate cu infecție SARS-CoV-2 de la debutul campaniei de vaccinare până pe data de 4 iulie este de 4.990, ceea ce reprezintă 0,1% din totalul persoanelor vaccinate cu doza a doua.

“Trebuie să înțelegem că eficacitatea vaccinurilor, în mod deosebit dacă facem referire la vaccinurile pe bază de ARN mesager, care sunt cele mai folosite în țara noastră, au procente de peste 95%, ceea ce înseamnă, pe înțelesul tuturor, că vaccinurile scad de cel puțin 20 de ori probabilitatea să faci o boală simptomatică, să ajungi în spital și să faci complicații grave și, implicit, riscul de deces, care este estimat la un risc de 100 de ori mai redus comparativ cu situația în care omul respectiv nu ar fi fost vaccinat. Așa încât, sigur, există 5% dintre persoanele vaccinate care nu dezvoltă un nivel suficient de protector al anticorpilor din motive care țin de modalitatea de activare a răspunsului imun, țin de biologia organismului fiecărui om”, a mai arătat președintele CNCAV.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.