Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: România, locul de antrenament pe F-16 pentru piloții ucraineni?

Ziarul de Vrancea
21 iun 2023 794 vizualizări

Țările NATO se apropie de demararea unui program de furnizare de avioane F-16 Ucrainei, peste câteva luni, iar coaliția de țări occidentale are în vedere România ca posibilă bază pentru antrenarea piloților ucraineni, potrivit a trei persoane care au cunoștință despre aceste planuri, citate de POLITICO.

"România este unul dintre locurile pe care coaliția le analizează pentru a găzdui antrenamente", a declarat un oficial occidental, care, împreună cu un actual și un fost oficial al Departamentului Apărării din SUA, a solicitat să fie citat sub protecția anonimatului. Grupul lucrează pentru a negocia un contract pentru a desfășura antrenamentul cu avioane la o bază din România, au declarat actualul și fostul oficial al Pentagonului. Este probabil ca Lockheed Martin, care construiește F-16, să conducă antrenamentul, au adăugat aceștia.

Forțele aeriene ale României operează o flotă de 17 avioane F-16 la mâna a doua, achiziționate din Portugalia, și urmează să cumpere încă 32 de avioane de la Norvegia. Cu toate acestea, Bucureștiul a aprobat recent un plan de achiziționare a mai avansatului F-35, notează POLITICO. România joacă un rol esențial în misiunea de poliție aeriană a NATO, o forță operațională internațională dedicată patrulării continue a cerului european pentru a reacționa rapid la încălcări ale spațiului aerian. Țările NATO se mobilizează în mod regulat pentru a intercepta aeronavele rusești care zboară în zonă, menționează publicația.

Bucureștiul nu confirmă, dar nici nu infirmă informația

Întrebat dacă sunt în curs negocieri pentru ca piloții ucraineni să fie instruiți în România, Ministerul Apărării de la București nu a confirmat, dar nici nu a negat că țara este luată în considerare. Dar, comentând mai pe larg, ministerul a declarat miercuri, într-un punct de vedere trimis POLITICO pe e-mail, că România "salută inițiativa de a stabili o coaliție a aliaților NATO pentru a asigura pregătirea piloților pentru avioanele F-16". "Reiterăm faptul că România lucrează îndeaproape cu aliații săi din NATO, cu partenerii săi din UE, cu partenerii săi strategici și cu conducerea Ucrainei pentru a se asigura că națiunea ucraineană are capacitatea de a rezista și de a se opune în mod eficient agresiunii ilegale rusești și ocupației teritoriului suveran al Ucrainei", se menționează în răspunsul Ministerului Apărării pentru POLITICO.

"Livrarea de F16 nu este la masa discuțiilor acum”

Piloții ucraineni vor urma mai întâi un curs de pregătire de bază și un curs de limbă, supervizat de Marea Britanie, înainte de a începe instrucția pe avioane, a anunțat guvernul britanic săptămâna trecută. Detaliile despre programul de pregătire vin după ce președintele Joe Biden și-a acordat sprijinul pentru acest efort, luna trecută. Țările de Jos și Danemarca conduc efortul multinațional de instruire, dar partenerii nu au rezolvat încă problema referitoare la țările care vor furniza aeronavele necesare pentru instruire.

Oficialii europeni nu au dorit să confirme sau să infirme faptul că propunerea de a instrui piloții ucraineni în România este în discuție. Alături de Danemarca și Olanda, coaliția de pregătire include Marea Britanie, SUA, Portugalia, Norvegia și Belgia. Un purtător de cuvânt al Ministerului olandez al Apărării a spus doar că partenerii lucrează la înființarea unui centru de antrenament F-16 în Europa de Est. Dar discuția despre ce țară va dona ulterior avioane nu a fost încă stabilită. "Livrarea de F16 nu este la masa discuțiilor acum. Ne străduim să începem antrenamentul pe F-16 (împreună cu Danemarca) cât mai curând posibil", a declarat purtătorul de cuvânt. "Livrarea necesită un proces decizional separat", a subliniat el.

Ministrul interimar al apărării din Danemarca, Troels Lund Poulsen, a declarat că speră să poată prezenta un "concept" la timp pentru summitul NATO de la Vilnius din iulie și că antrenamentul va începe mai târziu în această vară.

Șanse bune ca România și Bulgaria să intre în Schengen în 2023

n șara noastră ar urma să scape de control la granițele aeriene din octombrie, susțin surse europene n se așteaptă ca Viena să nu-și mai folosească dreptul de veto dacă va fi izolată

Instituțiile europene se pregătesc să admită Bulgaria și România în Schengen în acest an, mai întâi cu granițele aeriene, din octombrie, urmate de eliminarea controalelor la frontierele terestre până la 1 ianuarie, potrivit unor surse Euractiv.ro.

Potrivit unor surse de la Sofia, Bulgaria are șanse serioase, dacă exercită presiuni diplomatice și arată dorința de a continua reformele, de a obține aderarea la Schengen încă din octombrie anul acesta, cu frontierele aeriene, și perspectiva aderării cu drepturi depline cu frontierele terestre din ianuarie 2024. Până acum o lună, cel mai mare obstacol în calea intrării Bulgariei în Schengen a fost opoziția Olandei. Guvernul lui Mark Rutte a dat semnale informale că apreciază eforturile Parlamentului bulgar și ale ultimelor patru guverne de a iniția o reformă judiciară reală prin introducerea unui mecanism independent de investigare a procurorului șef, care a fost adoptat la sfârșitul lunii mai. Al doilea motiv major pentru înlăturarea obstacolelor din calea intrării Bulgariei în Schengen este alegerea unui guvern la Sofia, după o criză politică prelungită în timpul căreia președintele Rumen Radev a numit un guvern interimar. Guvernul este format din miniștri ai coaliției Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democratică, susținută de GERB, reprezentată de vicepremiera Mariya Gabriel, scrie Euractiv.

În iulie, Comisia Europeană va publica un raport în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, la insistențele Olandei. Raportul este de așteptat să fie în general pozitiv, recunoscând voința politică de a continua reformele.

Obiecțiile Austriei la extinderea Schengen pe fondul crizei refugiaților nu au scăzut, dar se așteaptă ca Viena să nu-și mai folosească dreptul de veto dacă va fi izolată. În decembrie anul trecut, Austria și Olanda au blocat aderarea Bulgariei la Schengen. În privința României, doar Austria s-a opus.

Noul premier al României, Marcel Ciolacu, a anunțat la începutul săptămânii trecute într-un interviu acordat EURACTIV că le-a cerut miniștrilor săi un plan pentru a convinge Austria să-și ridice vetoul asupra admiterii României la Schengen.

În timp ce Olanda le cere autorităților bulgare să demonstreze că luptă împotriva corupției și că nu au renunțat la reforma judiciară, cerințele Austriei par mult mai dificil de pus în aplicare. Cancelarul austriac Karl Nehammer a încercat din răsputeri să obțină bani europeni pentru ridicarea unui gard de-a lungul graniței dintre Bulgaria și Turcia, propunere respinsă de Comisia Europeană.

Presa maghiară: Ungaria este la ani-lumină distanță de prosperitatea românească

Consumul real al gospodăriilor din Ungaria reprezintă 72% din media UE. Aceasta este a doua cea mai rea situație din Uniunea Europeană, potrivit cifrelor Eurostat, scrie publicația maghiară de opoziție NÉPSZAVA, citată de Rador.

Anul trecut, consumul ungar a recuperat 2 puncte procentuale din decalajul față de media UE, în timp ce în 2021 a reprezentat doar 70% din media UE, urmând să ajungă la 72% în 2022, potrivit datelor Eurostat ajustate la paritatea puterii de cumpărare. Ceea ce nu s-a schimbat este faptul că aceasta este a doua cea mai rea cifră din UE. În 2021 și anul trecut, doar bulgarii au cheltuit mai puțin pentru consum decât ungurii, consumul individual fiind de 67% din media UE. În termeni simpli, acest lucru înseamnă că gospodăriile ungare sunt pe locul al doilea în topul celor mai sărace din UE – dar, bineînțeles, aceasta este doar o medie, existând o variație uriașă în cadrul unei țări.

Consumul ungar este la egalitate cu cel din Slovacia, unde statisticienii au măsurat 73% din media UE, deși trebuie remarcat faptul că, de ani de zile, există o dezbatere între experți cu privire la calitatea datelor slovace. Alte dovezi nu susțin performanța slabă a Slovaciei, nici în ceea ce privește consumul pe cap de locuitor, nici în ceea ce privește produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor. În clasament urmează, de jos în sus, Croația (75 la sută) și Grecia (78 la sută).

Dintre foștii concurenți regionali, cehii au cele mai slabe performanțe, dar chiar și acolo, achiziționarea bunurilor de consum pe cap de locuitor reprezintă 83% din media UE, urmați de polonezi, cu 86%, și de români, cu 88%.

În ultimii ani, România a depășit deja Ungaria în ceea ce privește consumul pe cap de locuitor, dar recuperarea decalajului față de celelalte țări V4 (Grupul de la Visegrad) reprezintă o realizare majoră.

Consumul românesc este susținut în mod semnificativ de banii trimiși în țară de românii care muncesc în străinătate.

Luxemburg se află de ani de zile în fruntea listei, cu un consum cu 38% (138%) peste media UE, urmat de Germania (119%) și de Austria, care se află în urmă cu un consum pe cap de locuitor de 118% din media UE. În acest an, indicatorul ungar s-a îmbunătățit cu două puncte procentuale, ceea ce, dacă se va menține și în anii următori, ar însemna că va fi nevoie de 14 ani pentru a atinge media UE și de încă 9 ani pentru a ajunge din urmă Austria. Adică, în ritmul actual de dezvoltare, Ungaria este cu 25 de ani în urma Austriei, similar cu ceea ce era la momentul schimbării de regim din 1990. Problema este în mod clar cu modelul economic ungar, deoarece fostele state baltice, care au optat pentru o modernizare rapidă, au ajuns deja la 80% din consumul UE, în timp ce Lituania a ajuns practic la nivelul UE, cu un consum pe cap de locuitor care a atins 95% din media UE, ceea ce este o performanță strălucită pentru o economie ex-sovietică.

Patru persoane reținute, după ce au bătut un bărbat pe care l-au lăsat abandonat inconștient pe stradă

Un bărbat de 32 de ani, inconștient, a fost găsit căzut la pământ pe o stradă în localitatea Cerneteaz din județul Timiș. Agresorii au fost imediat găsiți de polițiști și au fost reținuți 24 de ore. "La data de 21.06.2023, polițiștii timișeni au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zilei, în jurul orei 00:30, un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost găsit în stare de inconștiență, căzut la pământ, în localitatea Cerneteaz din județul Timiș", a transmis joi IPJ Timiș.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că bărbatul a fost bătut. "Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilindu-se faptul că barbatul, în timp ce se afla în localitatea Cerneteaz, din județul Timiș, ar fi fost agresat fizic de către alți 4 bărbați, fiind lovit în mod repetat în zona capului și a corpului cu pumnii, cu picioarele și cu mai multe obiecte contondente", a precuzat IPJ Timiș. Agresorii, cu vârste între 17 și 43 de ani, au fost depistați și reținuți 24 de ore.

Caniculă în weekend în toată țara

Meteorologii au emis joi o atenționare meteorologică cod galben de la ANM vizând instabilitate atmosferică în zona de munte.

Începând de vineri seară, instabilitatea atmosferică se va accentua dinspre regiunile vestice și va cuprinde toată țara. De asemenea, pentru joi, vineri și sâmbătă, în toată țara sunt anunțate disconfort termic ridicat și caniculă

 ”Disconfortul termic va fi ridicat, joi (22 iunie) în regiunile vestice și sud-vestice, vineri în toate zonele de câmpie și pe arii restrânse în cele deluroase, iar sâmbătă cu precădere în sud și est, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 36 de grade, iar la câmpie va fi caniculă”, transmite ANM.

Tavanul unui imobil s-a prăbușit peste mai mulți muncitori, la Apahida

Mai multe ambulanțe SMURD și autospeciale de la ISU Cluj au intervenit joi dimineață, în localitatea Apahida, după ce tavanul unui imobil s-a prăbușit peste mai mulți muncitori. Toți cei patru bărbați surprinși de prăbușirea tavanului au fost duși la spital. Potrivit ISU, primele evaluări arată că doi dintre ei au suferit traumatisme mai grave și au fost scoși de către pompieri de sub dărâmături.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.