Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: O nouă dramă într-un spital din România: Gravidă operată de hernie

Ziarul de Vrancea
22 aug 2023 576 vizualizări

Medicii nu și-au dat seama că este însărcinată în 9 luni n până la urmă, femeia a dat naștere unei fetițe de 3,2 kilograme n spitalul, condus de un pesedist, cu patru rude aflate în subordine

Caz absolut șocant la Târgu Jiu, după ce o femeie a fost operată de medicii Spitalului Județean de Urgență de hernie, deși era de fapt însărcinată.

Medicii și-au dat seama că femeia are un copil în burtă abia când au intervenit chirurgical pentru scoaterea intestinului, potrivit antena3.ro. Femeia, din localitatea Tismana, a ajuns la spital județean de urgență din Târgu Jiu cu dureri abdominale. După ce a fost consultată de medici, aceștia i-au pus diagnosticul de hernie intestinală. Femeia nu știa că este însărcinată în luna a 9-a, dar nici medicii care au consultat-o nu și-au dat seama. Pacientei nu i s-a efectuat nicio analiză, nicio ecografie, fiind condusă direct în sala de operație a secției chirurgie. Acolo i s-a efectuat anestezia, iar chirurgul a intervenit. Abia în acel moment, medicul și-a dat seama că femeia este însărcinată, iar sarcina este la termen, durerile fiind cele ale nașterii. În final, medicul a fost nevoit să efectueze operația de cezariană. A fost chemat de urgentă medicul neonatolog pentru a prelua bebelușul. O fetiță de 3,200 kg. Femeia mai are acasă 2 fete gemene, în vârstă de 16 ani.

Mama și fetița, în stare stabilă

Conducerea Spitalului Județean Târgu Jiu a declanșat o anchetă în acest caz, a precizat purtătorul de cuvânt al unității sanitare Mihaela Țicleanu.

”În prezent încercăm să aflăm toate detaliile și pentru a afla toate detaliile, mediul chirurg și ceilalți medici prezenți în sala de operație au fost chemați în această dimineață de către conducerea unității sanitare pentru a-și exprima punctele de vedere. Menționez faptul că pacienta în vârstă de 35 de ani se află la Terapie Intensivă pentru recuperarea post-operatorie, iar nou-născutul, este vorba de o fetiță care s-a născut la greutatea de 3,2 kilograme, este internat la neonatologie. Atât starea de sănătate a mamei, cât și starea de sănătate a nou-născutei este stabilă și ambele sunt bine”, a precizat Țicleanu.

Ea a afirmat că la acest moment conducerea spitalului adună date pentru a stabili ce s-a întâmplat. ”Încă încercăm să aflăm care a fost situația. Pot să vă spun că se pare că există cazuri medicale, demonstrate, cercetate, în care femeia efectiv nu știe că este însărcinată. Ea s-a prezentat la spital pentru dureri abdominale, i s-a pus diagnosticul de eventrație, pentru care s-a și intervenit și pe care o și avea de fapt. Ea zice că nu a știut că este însărcinată, în aceste nouă luni nu a fost niciodată la medic. Din ce am putut afla până acum, nu a fost nici măcar la medicul de familie”, a declarat Mihaela Țicleanu.

Managerul spitalului județean Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, este susținut de PSD și are patru rude în subordine. Recent, mai mulți medici de la acest spital au demisionat, considerând că sunt prea prost plătiți pentru perioada în care fac gărzi.

Falsul chirurg estetician Matteo Politi a fost capturat în Italia

Falsul chirurg estetician Matteo Politi a fost condamnat în martie, de Curtea de Apel București, la trei ani și zece luni de închisoare. Pentru că nu a mai fost găsit de polițitștii români, el a fost dat în urmărire generală. Presa italiană relatează că Matteo Politi a fost prins în Italia și că acesta se ascundea în casa sa din Marghera.

„Cătușele au zăngănit pentru Matteo Politi, pe numele căruia există un mandat european de arestare emis de autoritatea judiciară română. Acesta trebuie să execute trei ani și patru luni de închisoare”, scrie repubblica.it.

În luna noiembrie a anului trecut, Matteo Politi a fost condamnat la trei ani și zece luni de închisoare de către Judecătoria Sectorului 1. Condamnarea sa a venit pentru înșelăciune și infracțiuni legate de fals, nu și pentru exercitarea fără drept a profesiei de medic, întrucât aici faptele s-au prescris. De asemenea, Matteo Politi a fost obligat de instanță să achite părților civile daune morale și materiale în valoare de aproape 30.000 de lei și peste 11.000 de euro.

Bărbatul a fost trimis în judecată în ianuarie 2020.

Conform rechizitoriului, „în perioada martie 2018 – 07.12.2018, bărbatul a exercitat acte specifice profesiei de chirurg plastician-estetician asupra a nouăsprezece paciente, în cadrul unor clinici de pe raza municipiului București”, iar în perioada martie 2018 – 07.12.2018, „a indus în eroare nouă persoane vătămate cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică-estetică și de medic cu drept de practică pe teritoriul României, folosind un numele fals și a efectuat asupra acestora acte specifice calității de chirurg plastician-estetician, obținând astfel un folos patrimonial injust constând în sumele de bani achitate de paciente pentru actele medicale exercitate asupra acestora, în valoare de aproximativ 13.880 de lei și 10.150 de Euro”.

Anchetatorii mai afirmau că, în intervalul 03.09.2018 — 04.09.2018, acesta a indus in eroare două persoane vătămate, medici – prin aceea că ”s-a prezentat ca fiind numitul M.M (n.r. – Matthew Mode)” și că „le-a prezentat ca adevărat faptul mincinos că în scurt timp, anume până in data de 17.09.2018, va fi proprietarul unei clinici, cu sediul în București, deși cunoștea că nu exista posibilitatea reală de a achiziționa clinica în acel termen, neavând resursele financiare în acest scop – și le-a determinat astfel să încheie un contract de prestări servicii cu o societate comercială, al cărei administrator era, încasând suma de 13.896 lei, reprezentând chiria pentru trei luni de utilizare a unui cabinet din cadrul clinicii, cei doi medici neputând beneficia de spațiul în cauză, întrucât nu li s-a permis accesul de către adevăratul proprietar”.

O fostă judecătoare, despre tatăl șoferul ucigaș din 2 Mai: “Dădea bani cu camătă și le lua casele datornicilor”   

Mihaela Lămâița Ciocea, fostă judecătoare la Curtea de Apel București (exclusă din magistratură) susține că în perioada în care activa la Judecătoria Sectorului 3, Mihai Pascu, tatăl tânărului care a provocat tragicul accident rutier din stațiunea 2 Mai era prezent frecvent în sălile de judecată, având procese prin care reușea să le ia casele datornicilor cărora le dădea bani cu camătă.

Fosta judecătoare a relatat că Mihai Pascu „avea zeci de litigii cu români cărora le imprumutase bani cu camătă și le luase apoi apartamentele cu care aceștia garantasera împrumutul”.

„Nu pentru că oamenii nu își platisera datoriile, ci pentru că, în momentul când aceștia restituiau împrumutul sau ratele la împrumuturi, nu le mai dădea chitanță. Apoi, îi și executa silit. Din nefericire, poziția noastră de magistrați era foarte delicată, vechiul Cod Civil interzicandu-ne să acceptăm proba cu martori pentru plăți care depășeau 250 de lei. Eram deci legați de mâini și de picioare în a îi ajuta pe acești oameni, care încercau să probeze că își platisera datoria la cămătari, dar nu își dăduseră seama cât de important era să ceară chitanță liberatorie”, susține fosta judecătoare. Ciocea mai spune că a soluționat un caz sau două în favoarea împrumutaților. „Unul dintre împrumutați, un intelectual târăt în judecată, îmi spunea: «Dna președinta, devenisem atât de buni prieteni că mă jenam să îi cer chitanțe.» Mihai Pascu avea avocați, dar era tot timpul prezent el însuși în instanță, deoarece se prevala și de aspectul lui de om serios, cu aspect de tip fin, înalt, cu plete, semănând mai mult a rocker decât a escroc”, a mai arătat judecătoarea, care a fost exclusă din magistratură după mai multe sancțiuni disciplinare. (ziare.com, antena3.ro)

Culmea angajărilor la stat. O instituție fără mașini are angajați șoferi care câștigă 4.000 de lei „în mână”      

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a descoperit că mai multe filiale județene din subordinea sa au, de doi ani, angajați șoferi chiar dacă instituția nu are mașini în acele județe, arată Libertatea.

Potrivit sursei citate, salariul unui șofer este între 3.000 și 4.000 de lei net, în funcție de vechime. „După venirea mea la conducerea AEP am constatat că unele lucruri nu erau în regulă. Am constatat că șapte direcții județene aveau încadrați șoferi, dar nu au avut, de la reorganizare, acum aproape doi ani, niciodată mașini”, a declarat Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente. Situația a fost descoperită în județele Vâlcea, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița și Galați. „Cele șapte direcții județene au avut mașini până acum un an sau doi. Fosta conducere a decis să reîmpartă mașinile și le-a luat din anumite direcții județene și le-a dat unor persoane din instituție. Au promis alte mașini, dar ele nu au mai fost cumpărate”, au explicat surse din AEP pentru Libertatea. În aceste condiții, unii șoferi au ajuns să fie „oameni buni la toate” și să circule în interes de serviciu cu mijloacele de transport în comun sau cu mașinile personale. Surse care au dorit să își păstreze anonimatul au mai declarat pentru sursa citată că descoperirile vin pe fondul unei lupte pentru putere în AEP. „Există un conflict în AEP între Toni Greblă, noul președinte, și Constantin Mitulețu-Buică, fost președinte și actual secretar general. Amândoi au fost propuși de PSD. Greblă încearcă să scape de oamenii lui Mitulețu din instituție, iar PNL vrea să preia funcția de secretar general în AEP”, au declarat surse din interiorul AEP.

Mureș: O persoană a murit după un incendiu la un depozit de carburant și material lemnos

Patru persoane au fost rănite, una decedând. în urma unui incendiu izbucnit la un depozit de carburant și material lemnos al unei firme din localitatea Eremitu, din județul Mureș. Incendiul, care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 4000mp, cu degajări mari de fum, a fost localizat. În sprijinul pompierilor din Mureș au fost trimise echipaje de intervenție din județele Alba și Cluj. ”Au rezultat 4 victime, sex masculin cu arsuri la nivelul corpului, 1 victima – cod roșu – inconștientă – i se aplica manevre de resuscitare, 3 victime – cod galben – preluate de catre cele 2 echipaje SMURD aflate la locul intervenției”, a precizat salvatorii.

Un copil din România s-a înecat în stațiunea bulgărească Elenite

Un băiat în vârstă de 8 ani din România s-a înecat în apropiere de stațiunea bulgărească Elenite, într-o zonă în care nu sunt salvamari, potrivit poliției din Burgas, transmite Rador. Băiatul a intrat în mare cu mama și fratele său mai mic. Valurile l-au târât în larg pe copilul care se afla pe o saltea, iar mama nu a reușit să-l tragă înapoi. Femeia și-a dus copilul mai mic pe mal și a cerut ajutor de la angajații unei firme de închiriat skijeturi din apropiere. Aceștia au ieșit în larg și au constatat că băiatul s-a înecat. Cadavrul său a fost adus pe plajă și va fi transportat pentru autopsie la secția de Medicină Legală din cadrul Spitalul General Universitar din Burgas.Reamintim că și în stațiunile de pe litoralul românesc s-au înregistrat în ultimele săptămâni zeci de cazuri de înec.

Mama care și-a aruncat copiii de la etajul I al unui hotel, reținută de procurori

Tânăra din Botoșani care în noaptea de duminică spre luni și-a aruncat cei doi copii de la etajul I al unui hotel din municipiul Botoșani a fost reținută, miercuri, de procurori, a declarat, pentru Agerpres, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Valeriu Chihaia.

Potrivit acestuia, femeia în vârstă de 23 de ani urmează să fie prezentată în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, sub acuzația de violență în familie sub forma de omor și violență în familie sub forma de tentativă de omor.

Un copil a murit, iar un altul a fost rănit după ce, în noaptea de duminică spre luni, au fost aruncați de mama lor de la primul etaj al unui hotel din municipiul Botoșani, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.

Potrivit sursei citate, după ce a făcut acest gest, mama celor doi copii a amenințat că se aruncă și ea de la etaj.

"Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar doi minori, de 2 și 3 ani, au fost preluați de ambulanță și transporta?i la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceștia a decedat. Totodată, mama celor doi amenința că se aruncă de la același nivel, refuzând să coboare. A fost solicitată intervenția negociatorului poliției și a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar după aproximativ două ore de discuții, s-a reușit, prin distragerea atenției, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului, în locul în care se afla aceasta", a precizat oficialul IPJ.

Femeia a fost condusă la o unitate spitalicească pentru evaluarea stării de sănătate.

În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de omor și tentativă la omor, cercetările fiind preluate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.