Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Investigație Recorder: „Palatul împăratului”

Ziarul de Vrancea
26 feb 2024 1211 vizualizări

Pentru cine se renovează cu 7 milioane de euro o casă de pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală?

Pe Bulevardul Aviatorilor din București, o zonă exclusivistă a Capitalei, se află o clădire în jurul căreia se află un șantier învăluit în mister. Clădirea aparține Regiei Autonome a „Administrării Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) și lucrările de renovare și amenajare se ridică la costuri de 7 milioane de euro, scriu jurnaliștii de la Recorder. Însă numele familiei care va beneficia de pe urma acestor lucrări nu este, pentru moment, public. „Vila de 1200 mp, cu subsol, parter și etaj, garaj și cabină de pază la poartă e a statului și a fost, până nu demult, sediu de partid. De câteva luni, e transformată, în cel mai mare secret, în reședință pentru o singură familie, după cum scrie în autorizația de construire obținută de Recorder. Iar suma pe care RA-APPS intenționează să o investească aici depășește orice imaginație: 7 milioane de euro numai pentru renovare și amenajare”, conform investigației.

Pe acoperișul vilei vor fi montate și panouri fotovoltaice, pentru a reduce la maximum costurile care apar atunci când locuiești într-o astfel de casă.

Conform jurnaliștilor Recorder, toate indiciile duc către un singur nume atunci când vine vorba de beneficiarul acestei renovări de milioane de euro (n.r. – Klaus Iohannis), mai ales că, în lege, este precizat că dintre toți cei care pot beneficia de reședințe oficiale, doar foștii șefi de stat își asigură cheltuielile de întreținere.

„E legitim să ne întrebăm cui i se pregătește. Pe ce și mai ales pentru cine se cheltuiesc, în cel mai mare secret, 7 milioane de euro din bani publici? Conform legii, cercul demnitarilor care ar avea dreptul la o asemenea locuință de protocol oferită de stat este foarte restrâns. Iar majoritatea indiciilor duc către aceeași persoană”, conform investigației publicate luni de Recorder.

După renovare, vila de pe Bulevardul Aviatorilor va avea un etaj de 320 mp cu două dormitoare, două băi, două sere, două săli de sport și un dressing de aproape 67 de mp. La parter va fi un cabinet pentru protocol (prevăzut de asemenea în lege pentru foștii președinți de stat), o bibliotecă, living al familiei, living pentru oaspeți, bucătărie, cămară și încă un dressing. La subsol va fi spațiu pentru o centrala termică, cameră tehnică, spălătorie și spații de depozitare.

Deputatul Mihai Alexandru Badea, de la USR, a trimis o întrebare oficială, către primul ministru și directorul general de la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), în legătură cu situația imobilului. Parlamentarul întreabă dacă este adevărat sau nu că liberalii ar fi furnizat RAAPS exact suma necesară renovării, cumpărând trei imobile de la Regie. Potrivit lui Badea, suma este „subvenție provenită din bani publici”.

Întrebat de site-ul G4Media de unde știe că banii au provenit de la vânzarea celor trei imobile, Badea a spus că „este concluzia la care a ajuns Recorder în cadrul anchetei jurnalistice publicate ieri”. „Au calculat că ratele care trebuie plătite de PNL în acest an reprezintă exact suma necesară RAAPPS pentru a plăti lucrările la imobil”, ne-a explicat deputatul USR. Întrebările, alături de o solicitare de documente, le sunt adresate premierului Marcel Ciolacu și lui Marius Grăjdan, director general al RAAPS.

Cazul fetiței de 9 ani ucise de mamă – Un raport relevă grave deficiențe

Raportul Corpului de Control al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) în urma cazului fetiței de 9 ani din Galați ucise de propria mamă relevă grave deficiențe în modul în care specialiștii de la nivelul DAS Galați și DGASPC Galați au intervenit în cazul fetiței și al surorilor ei mai mici. Conform raportului, psihologul care a evaluat copiii nu a considerat că aceștia prezintă semnele unui abuz și a recomandat doar implicarea unchilor materni în creșterea și educarea lor, iar specialiștii DGASPC Galați nu au întreprins niciun demers în vederea evaluării medicale a copiilor. Totodată, fără a avea acces la întreg istoricul cazului, specialiștii din cadrul serviciului de asistență socială al Primăriei au constatat că fetițele erau bine îngrijite și nu se aflau într-o situație de risc. Psihologul și asistentul social care au instrumentat cazul, precum și șeful Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Galați vor fi cercetați disciplinar, iar președintele ANPDCA va solicita oficial, printr-o circulară trimisă la nivel național, tuturor Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului să revizuiască întreg cadrul procedural privind instrumentarea și monitorizarea cazurilor de abuz asupra minorilor.

Verificările au vizat modul în care a fost gestionat și instrumentat cazul fetiței și al celor două surori ale ei, din momentul în care minorele au intrat în atenția autorităților cu atribuții în protecția drepturilor copilului, în martie 2023.

Raportul consemnează ”o lipsă de coordonare și grave deficiențe în modul în care specialiștii de la nivelul DAS Galați și DGASPC Galați au intervenit în cazul celor 3 fetițe, începând din martie 2023, când situația lor a ajuns în atenția Direcției, ca urmare a unei sesizări primite de la grădinița unde era înscrisă una dintre fete”. Educatoarea a constatat atunci mai multe vânătăi pe corpul uneia dintre fetițe și, având suspiciunea unui abuz în familie, a sesizat DGASPC Galați.

”La acel moment, psihologul care a evaluat toate cele trei fete nu a considerat că acestea prezintă semnele unui abuz și a recomandat doar implicarea unchilor materni în creșterea și educarea minorelor, având în vedere că mama nu se putea ocupa singură de acestea, din cauza unei dizabilități mintale. De asemenea, psihologul a considerat că a fost vorba doar de un episod izolat, așa încât monitorizarea situației copiilor trebuie să aibă loc la domiciliul familiei pentru prevenirea unei situații de risc în dezvoltarea fizică și psihică. În plus, la acel moment, specialiștii DGASPC Galați nu au întreprins niciun demers în vederea evaluării medicale a fetiței și surorilor ei, pentru a stabili dacă în cazul vreuneia dintre ele a fost vorba despre violență, deși asistentul medical din cadrul grădiniței a recomandat consultarea minorei de către medicul de familie”, a rezultat în urma controlului.

Fetița de 9 ani din Galați a murit, la sfârșitul lunii ianuarie, în apartamentul în care locuia cu familia, fiind găsită de un echipaj SMURD cu urme de violență extremă pe corp. Potrivit procurorilor, în perioada 26-30 ianuarie 2024, în timp ce se afla în locuința din municipiului Galați, mama sa a exercitat acte de violență asupra fetiței sale "pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contontente, i-a cauzat arsuri și a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafața corpului, care și-au cumulat efectul (șoc traumatico-hemoragic), conducând în final la producerea directă și necondiționată a decesului".

Mama copilei se află în arest preventiv, sub acuzația de omor. Unchiul și mătușa fetiței, care locuiau în același imobil, au fost reținuți, fiind apoi plasați sub control judiciar, în cazul lor acuzațiile fiind de complicitate la omor și rele tratamente aplicate minorului.

Eurodeputatul Tudor Ciuhodaru nu mai face parte din grupul politic S&D

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Eurodeputatul român Tudor Ciuhodaru nu mai face parte din grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European (S&D).

Anunțul a fost făcut luni de către președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, potrivit căreia Tudor Ciuhodaru este eurodeputat neafiliat începând din 23 februarie 2024.

Grupul politic S&D are 139 de membri și este al doilea ca mărime din Parlamentul European, după grupul Partidului Popular European (PPE), ce numără 177 de membri. Celelalte grupuri politice din legislativul UE sunt Renew Europe (102 membri), grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană (72 de membri), grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR, 68 de membri), Identitate și Democrație (ID, 59 de membri) și grupul Stângii (GUE/NGL, 37 de membri).

Un număr de 49 de eurodeputați sunt neafiliați.

Un fost prefect, internat la Psihiatrie după ce a fost prins de patru ori la volan fără permis

Fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega a fost internat în secția de Psihiatrie pentru realizarea unei expertize care să stabilească dacă mai poate conduce vehicule. El a fost prins de patru ori la volan, în ultima lună, deși permisul de conducere îi fusese retras pe motive medicale.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, Ioana Nanu, a declarat pentru News.ro, că Dan Ilie Morega a fost internat luni seară, în secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Târgu Jiu. El urmează să fie supus unei expertize care să arate dacă mai poate conduce autovehicule.  Internarea fostului prefect de Gorj a fost voluntară. 

 În ultima lună, Dan Ilie Morega a fost depistat de patru ori la volan deși nu mai are permis de conducere, de trei ori în județul Gorj și o dată în județul Mehedinți.

Fostului prefect i-a fost retras permisul de conducere pe motive medicale.

Cum va fi vremea în prima lună de primăvară

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă, până aproape de sfârșitul lunii martie, conform estimărilor pentru intervalul 26 februarie - 25 martie, transmise marți de meteorologi. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în primele două săptămâni ale intervalului.

În săptămâna 26.02.2024 – 04.03.2024, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptâmână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

În săptămâna 04.03.2024 – 11.03.2024, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele nordvestice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nordul Carpaților Orientali.

În săptămâna 11.03.2024 – 18.03.2024, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

În săptămâna 18.03.2024 – 25.03.2024, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cu excepția regiunilor sud-estice, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor putea avea o tendință ușor excedentară.

Bistrița-Năsăud: Doi frați, de 28 și 32 de ani, găsiți decedați la o stână

Doi frați, în vârstă de 28, respectiv 32 de ani, au fost găsiți morți, luni seara, într-un imobil din comuna Feldru, județul Bistrița-Năsăud, cel mai probabil fiind vorba de o intoxicație cu monoxid de carbon.

Inspectoratul de Poliție Județean a precizat că vor fi dispuse necropsiile, pentru a se stabili cauza exactă a deceselor. "Astăzi, un bărbat a sesizat prin 112 faptul că într-un imobil din extravilanul localității Feldru două persoane sunt în stare de inconștiență. La fața locului au fost identificați doi bărbați, de 32 și 28 de ani. Din nefericire, cei doi erau decedați. În cauză vor fi dispuse necropsiile care vor stabili cu exactitate cauzele deceselor. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, deschis pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul", a informat IPJ.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, imobilul în care au fost găsiți cei doi bărbați este o stână, aflată într-o zonă greu accesibilă, iar decesele ar fi putut fi cauzate de o intoxicație cu monoxid de carbon.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.