Național

Iohannis: Unele propuneri pentru modificarea Codurilor penale sunt inacceptabile

Ziarul de Vrancea
19 apr 2018 701 vizualizări

"Este inadmisibil ca unele modificări să fie făcute cu destinație pentru unele persoane care acum ocupă poziții de decizie chiar în Parlament", a precizat șeful statului n mai multe prevederi propuse de PSD și ALDE par a fi făcute cu dedicație pentru Dragnea și Tăriceanu

Unele dintre propunerile pentru modificarea Codurilor penale sunt absolut inacceptabile, a declarat, ieri, președintele Klaus Iohannis. Președintele Klaus Iohannis a făcut aceste declarații la finalul întâlnirii avute la Palatul Cotroceni cu premierul Italiei, Paolo Gentiloni. Iohannis a spus că unele modificări la Codurile penale erau necesare și sunt bune, dar altele sunt inacceptabile.“Unele dintre aceste modificări sunt necesare, fiindcă e nevoie de o oarecare modificare a legislației, punere în acord cu decizii ale CCR și în unele puncte chiar cu legislația europeană. Aceste propuneri sunt bune și cred că Parlamentul le va prelucra și va introduce aceste chestiuni. Alte propuneri care au fost făcute, nu vreau să detaliez acum în acest cadru, sunt total inacceptabile și cred că discuția parlamentară va revela care trebuie să rămână în discuție și care trebuie să iasă din discuție. Un principiu, însă, cred că trebuie să îl înțeleagă toată lumea - este inadmisibil ca unele modificări să fie făcute cu destinație pentru unele persoane care vremelnic ocupă poziții de decizie chiar în Parlament”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Iordache: "Normalizarea vieții în România”

Comisia parlamentară specială pentru legile justiției a decis ieri ca dezbaterile generale privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală să înceapă în 2 mai. Opoziția a acuzat că modificările Codurilor penale sunt "cu dedicație" pentru Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Președintele comisiei, fostul ministru al Justiției Florin Iordache, a susținut însă că prin aceste modificări se vrea "normalizarea vieții în România".Proiectul de modificare a Codului Penal prevede că emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative nu constituie infracțiunea de ajutor dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate. Declarațiile publice făcute de autoritățile publice sau funcționari publici prin care, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, o persoană este considerată vinovată se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Pentru a scăpa de pedeapsă, mituitorul sau făptuitorul trebuie să denunțe fapta în cel mult 6 luni de la data săvârșirii acesteia și înainte de a începe urmărirea penală. Se abrogă articolul privind neglijența în serviciu.Conform proiectului de modificare a Codului de Procedură Penală, în cursul urmăririi penale sau al judecății pot fi comunicate public informații doar dacă acestea justifică un interes public, iar suspecții nu pot fi prezentați cu cătușe sau alte mijloace de imobilizare de natură a induce în percepția publică faptul că ar fi vinovați de săvârșirea unor infracțiuni. Suspectul sau inculpatul poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere, la solicitarea acestuia. Audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore. Datele obținute dintr-un sistem informatic sau dintr-un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legătură cu infracțiunea pentru care se efectuează urmărirea penală și pentru care a fost autorizată percheziția în acea cauză se șterg definitiv din copiile efectuate și nu pot fi folosite în alte cauze penale și pentru dovedirea altor fapte, pentru care nu există mandat de percheziție.Dispozițiile legii ar urma să se aplice și hotărârilor pronunțate până la intrarea acesteia în vigoare.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.