Național

Bărbat cu gâtul tăiat, găsit într-o casă cuprinsă de flăcări

Ziarul de Vrancea
11 ian 2018 1561 vizualizări

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, care ieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu în localitatea Mioarele, au descoperit în casa în flăcări, în timpul intervenției, un bărbat cu gâtul tăiat.

Surse judiciare susțin că cel mai probabil este vorba despre o sinucidere, în condițiile în  care bărbatul era în proces de divorț.  Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure, focul a cuprins o casă din comuna Mioarele, satul Mățău Cogenești. În timpul intervenției, în casa cuprinsă de flăcări, pompierii l-au găsit pe proprietar, un bărbat în vârstă de 47 de ani, care era mort și părea a avea gâtul tăiat, au declarat surse judiciare. Potrivit acestora, prima ipoteză luată în calcul în acest caz este aceea unei sinucideri, în condițiile în care toate ușile imobilului erau încuiate din interior. Bărbatul era în proces de divorț iar joi avea termen în instanță în acest proces. Soția bărbatului, care a fost anunțată despre incendiu, a făcut un atac de panică și a suferit arsuri în zona urechilor atunci când a vrut să intre în casă pentru a recupera niște acte. Femeia a fost transportată la spital de către un echipaj SMURD.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, iar specialiștii de la ISU urmează a stabili cauza producerii incendiului care a distrus casa și anexele acesteia.


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.