Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Blestem liberal la Transporturi: Încă un loz necaştigător

Ziarul de Vrancea
19 aug 2013 437 vizualizări
Ovidiu Silaghi, posibilul înlocuitor a lui Relu Fenechiu la Transporturi, este cercetat de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă n în schimbul a 200.000 de euro şi a unui "moft" personal privind curse aeriene directe din Satu Mare spre Europa, liberalul i-ar fi promis lui Nelu Iordache derularea în continuare a contractelor dintre compania de stat din subordine şi firma omului de afaceri

Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut, ieri, procurorului general să sesizeze Parlamentul cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă. Potrivit procurorilor, există indicii temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian controlată de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi ca plăţile intermediare să fie făcute în termen rezonabil. "Totodată, Silaghi Ovidiu Ioan a primit de la aceeaşi persoană suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu proceda la rezilierea altor contracte", au precizat procurorii DNA.

Silaghi ar fi folosit un aparat de bruiaj

Nelu Iordache le-a declarat procurorilor DNA ca Ovidiu Silaghi folosea un aparat de bruiaj atunci cand s-au întalnit la Satu Mare pentru a-i înmana suma de 200.000 de euro, potrivit referatului DNA citat de Agerpres. Astfel, Iordache susţine că, în dimineaţa zilei de 23 noiembrie 2012, s-a deplasat cu un avion la Baia Mare, după care a mers cu o maşină la locuinţa lui Ovidiu Silaghi din Satu Mare, unde i-a înmanat acestuia 200.000 euro. "Cand am ajuns la Silaghi Ovidiu acasă, i-am spus acestuia motivul pentru care am venit. Din ce am observat, ştia că urmează să vin la el şi ştia şi de problema rezilierii. Încă înainte de a începe discuţia, Silaghi Ovidiu a pornit un aparat de bruiaj. După ce i-am spus pentru ce am venit şi i-am zis că am banii la mine, precizandu-i şi cuantumul sumei, mi-a zis că este ok şi m-a pus să pun banii pe o masă din cameră. În continuare, ne-am mutat în altă cameră, unde era şi S.R., unde Silaghi Ovidiu mi-a spus că va lua legătura cu P.M. a doua zi dimineaţă pentru anularea rezilierii şi am băut un pahar de vin. Întalnirea a durat aproximativ 40 minute", a declarat Nelu Iordache. Procurorii mai arată că, după ce i-a dat banii lui Silaghi, Iordache l-a contactat telefonic pe un apropiat, Stan Madalin, şi i-a confirmat că "i-a dat ce avea de dat" lui Silaghi. De altfel, Iordache susţine că mai avusese o întalnire cu Silaghi pe 12 noiembrie 2012 la biroul acestuia de la Ministerul Transporturilor, în urma căreia "a înţeles ce se aştepta de la el".
Potrivit unor stenograme publicate de evz.ro, Iordache l-a contactat telefonic un apropiat şi şi-a exprimat nemulţumirea, din discuţiile purtate rezultand că Silaghi şi-a încălcat promisiunile. "Al tău m-a vandut, să ştii", apare în stenograme, procurorii arătand că "al tău" ar fi Silaghi.
Liberalul a declarat ieri că este nevinovat deoarece nu a cerut şi nu a primit niciodată foloase necuvenite de la Iordache şi nu a influenţat în niciun fel în executarea plăţilor din contractul Arad-Nădlac.

Ponta: PNL va face o altă propunere

Liberalul Ovidiu Silaghi a fost nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, în locul lui Relu Fenechiu, condamnat într-un dosar de corupţie. Premierul Ponta spunea atunci că a discutat cu Silaghi, iar în cazul în care nominalizarea este respinsă, coaliţia va face imediat o nouă nominalizare, care, conform Constituţiei, nu mai poate fi respinsă de preşedinte. Întrebat dacă ştie că preşedintele Băsescu ar deţine anumite informaţii cu privire la Silaghi, Ponta a replicat: "Probabil că îi face vreun dosar". Întrebat dacă ştie că Silaghi ar fi primit o citaţie la DNA, Ponta a spus că nu are cunoştinţă de acest lucru, dar că, dacă s-a întâmplat acest lucru, probabil Silaghi va fi chemat la parchet înainte de 23 august. Surse judiciare au declarat că Silaghi ar fi trebuit să fie citat în 21 august să se prezinte la DNA. Ponta a declarat aseară că Silaghi şi-a retras candidatura pentru funcţia de ministru al Transporturilor, el menţionând că PNL va face o alţă propunere. Traian Băsescu a anunţat, în 23 iulie, că va lua în 23 august o decizie privind numirea lui Silaghi la Transporturi. 
Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii aprilie, în dosarul privind deturnarea fondurilor pentru primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.

Noua listă cu propuneri a PNL

Surse din PNL au declarat ieri pentru Hotnews.ro că liberalii aveau informaţii că DNA va începe un dosar împotriva lui Silaghi. Acelaşi surse susţin că în ultima săptămană au circulat în interiorul PNL diverse propuneri pentru minister venite din partea liderilor locali ai PNL. "Teodor Atanasiu, Marius Nicoară şi Cristian Buican au fost propuşi de diverşi lideri din teritoriu ca posibili înlocuitori ai lui Silaghi, dar nu s-a discutat la nivelul conducerii şi nu au girul lui Crin Antonescu", au explicat sursele citate.
Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării în guvernul Tariceanu, este în prezent preşedinte PNL Alba. În urmă cu un an, DNA Cluj a dispus urmărirea penală a acestuia pentru infracţiuni comis la legea referendumului. Marius Nicoară este senator de Cluj, fost preşedinte de Consiliu Judeţean. În 2010 a fost surprins de jurnalişti în timpul unei şedinţe de plen la Senat cand viziona un film indecent în timpul dezbaterilor la legea pensiilor. Cristian Buican este preşedintele PNL Valcea.

Exploatarea aurului de la Roşia Montană începe în 2016

acordul dintre Guvern şi compania canadiană prinde contur

Exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an. Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, se arată într-un draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Coropration pentru începerea exploatării, document aflat încă în lucru.
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a declarat ieri că negocierile dintre Guvern şi investitor nu au fost încheiate, ci sunt încă în derulare.
Societatea Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,69% din acţiuni. În spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan. Compania deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Din opoziţie, Ponta striga "hoţii"

Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul. Pe cand era în opoziţie, Victor Ponta se declara împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană.
Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest. La finele lunii aprilie, Guvernul a decis, prin hotărâre, înfiinţarea unei noi companii care se va ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană şi care va funcţiona doar în subordinea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine. În actul normativ, Guvernul invoca potenţialul financiar ridicat al proiectului, care justifică un transfer al beneficiilor aferente cotei deţinute de stat direct către bugetul de stat, şi arăta că realizarea proiectului de exploatare a minereului aurifer din zona Roşia Montană poate genera venituri din exploatare şi contribuţii directe la bugetul de stat estimate la mai multe miliarde dolari, poate avea o contribuţie majoră la relansarea industriei miniere din România şi la crearea unui număr semnificativ de locuri de muncă într-o zonă puternic afectată de şomaj.

Cat a costat operaţia lui Cioabă şi cine plăteşte

Spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya ar fi cerut 22.000 de euro pentru tratamentele şi operaţia la care a fost supus Florin Cioabă pe durata internării, au declarat, ieri, apropiaţi ai familiei. "Ne-au cerut 22.000 de euro numai pentru acest spital", au spus sursele citate.
Familia lui Florin Cioabă anunţa, ieri dimineaţa, că a cerut sprijin autorităţilor române pentru verificarea facturii de spitalizare în Antalya şi a asigurării medicale, nu pentru plata tratamentului şi operaţiei, precizând că aşteaptă să fie finalizate formalităţile pentru a aduce în ţară trupul neînsufleţit. Familia lui Cioabă dorea ca sicriul cu trupul neînsufleţit să fie adus mai întâi în Bucureşti, iar de aici să fie preluat de o firmă specializată, care să "monteze aer condiţionat la sicriu" şi să îl transporte la Sibiu, cu o altă aeronavă sau cu o maşină funerară. "Familia Cioabă nu a cerut bani statului român, ci doar ajutor pentru lămurirea situaţiei cu asigurarea medicală, pentru că tatăl meu avea asigurare medicală. Eu am cerut statului român urgentarea acestor acte. Fără aceste acte, ambasada din Turcia nu poate elibera documentele care însoţesc mortul. Familia Cioabă nu a cerut nimic gratis. Noi am plătit avionul şi vom plăti tot ce va mai fi nevoie, dar cerem urgentarea situaţiei cu privire la asigurare", a spus Dorin Cioabă. Întrebat despre informaţiile apărute în presă referitoare la faptul că tatăl său ar fi urmat să fie aşezat într-un sicriu de aur, Dorin Cioabă a spus: "Coşciugul va fi unul normal, iar înmormântarea va fi una simplă".

Preda, atac la Predoiu

Europarlamentarul Cristian Preda, suspendat din PDL, a declarat ieri că la Cotroceni nu se poate ajunge de pe locul doi. El s-a referit la vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, cel care a ironizat duminică Mişcarea Populară. "E ridicol că PDL îşi umflă muşchii de 15% în faţa partidelor care au 5%", a spus Preda la RFI. În opinia sa, ultimele declaraţii ale liderilor democrat-liberali referitoare la alegerile europene şi prezidenţiale sunt ''regretabile''. "E confirmat de altfel pur şi simplu un punct de vedere care a fost exprimat deja în decembrie anul trecut, după legislative. Singura notă nouă care a apărut este aroganţa celui puternic faţă de cei mai slabi. Sigur, e puţin trist şi aş zice şi ridicol să îţi arăţi muşchii de 15% în faţa celor care au 5%. Cred că aroganţa celui puternic faţă de cei mai slabi nu e un motiv de bucurie, în general nu-i bine să exprimi public aşa ceva, dar cu atât mai clar e că asta nu aduce voturi", apreciază europarlamentarul. El speră ca alegerile interne pentru desemnarea candidatului PDL la preşedinţia României să nu fie un simulacru. "Ideea că doar în parohia PDL se va decide nu-i sănătoasă. Îmi vine să le transmit foştilor mei colegi că e bine să se trezească. La Cotroceni nu poţi ajunge de pe locul doi, cum s-a ajuns în Parlamentul României. De altfel, tot BPN-ul actual al PDL-ului e format în majoritatea lui din oameni care au intrat în Parlament de pe locul doi. La Cotroceni, dragă Cătălin Predoiu, nu se ajunge de pe locul doi. Cred că ar trebui găsite resurse pentru a stimula o competiţie care să dea pe cineva cu şanse la 50%, nu cu şanse la 15%", a conchis Cristian Preda.

Cum va fi vremea în Moldova în ultimele zile de vară

Vremea va continua să fie caldă în următoarele trei zile la nivel naţional, dar din 21-22 august şi în special la începutul săptămânii viitoare se vor semnala ploi pe arii din ce în ce mai extinse, mai ales în zona Banatului, Crişanei, Transilvaniei, Maramureşului şi Munteniei, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 19 august - 1 septembrie 2013.
În Moldova, maximele termice vor marca o scădere treptată, de la valori medii în jurul a 30 de grade Celsius în primele zile, până spre 26 de grade Celsius, la sfârşitul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză. Valorile termice nocturne se vor menţine relativ staţionare în jurul unei medii de 16 grade Celsius în prima săptămână, apoi vor marca o scădere cu aproximativ două grade. Ploile vor fi prezente sporadic, mai ales în a doua jumătate a perioadei de prognoză.

O tânără şi-a incendiat bebeluşul, apoi l-a aruncat într-o latrină

O tânără în vârstă de 24 de ani din localitatea vasluiană Şerboteşti este cercetată de poliţişti după ce şi-a incendiat bebeluşul, pe care apoi l-a aruncat în latrina din curtea casei sale. Femeia le-a spus anchetatorilor că a născut acasă, fără asistenţă medicală, iar bebeluşul s-a născut în viaţă.
Tânăra a mai susţinut că imediat după naştere l-a înfăşurat pe nou-născut într-un cearceaf, după care l-a abandonat într-una din camerele locuinţei, iar a doua zi a constatat că bebeluşul este mort, astfel încât a incendiat, în curtea casei, cearceaful în care se afla copilul. Ulterior, femeia a aruncat cadavrul în latrina din curtea casei. În funcţie de rezultatele comunicate de Serviciul de Medicină Legală Vaslui, procurorul de caz va face încadrarea juridică a faptei comise de tânăra de 24 de ani, aceasta putând fi acuzată de pruncucidere sau omor calificat.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.