Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Partidul lui Băsescu, ironizat de liderii PDL

Ziarul de Vrancea
18 aug 2013 425 vizualizări
"Mişcarea Populară nu este o mişcare, iar populară cu atât mai puţin", spune prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu n unii dintre cei care au aderat la PMP sunt nişte "rataţi", acuză Vasile Blaga

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, ieri, că partidul nu va accepta un candidat comun al dreptei la Preşedinţie decât din interiorul său, iar Vasile Blaga a spus că democrat-liberalii vor merge singuri la alegerile parlamentare şi nu vor mai face "donaţii" partiduleţelor. Totodată, cei doi lideri PDL au criticat Mişcarea Populară. "Avem o echipă puternică şi avem oameni valoroşi, avem un partid în care avem o comunicare între centru şi bază. Nu mai merge ca altădată, să fie o locomotivă şi 20 de vagoane, ci trebuie 20 de locomotive, şi sunt atâţia oameni de valoare la vârful PDL", a spus Cătălin Predoiu. "Mişcarea Populară nu este o mişcare, iar populară cu atât mai puţin", a continuat prim-vicepreşedintele PDL. De asemenea, el a spus că PDL nu va accepta un candidat comun la Preşedinţie al dreptei, decât din rândurile sale şi în condiţiile fixate de acest partid, ridiculizând pretenţiile unor voci ale Mişcării Populare ori ale Forţei Civice de a impune un candidat comun care să nu fie agreat de PDL. "Acum o lună ne cereau desfiinţarea, acum ne cer o alianţă. Da, noi suntem cei care vor coagula dreapta, dar PDL va arăta linia. În ce priveşte desemnarea candidatului la Preşedinţie, PDL îl va da. O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din rândurile noastre, dar o să-l avem!", a spus Predoiu.

"Nu vom mai face donaţii pentru nimeni"

La rândul său, Vasile Blaga, invocând numele persoanei desemnate să conducă organizaţia judeţeană Bihor a Partidului Mişcarea Populară, Mircea Matei (fost preşedinte PDL Oradea, fost senator PDL Bihor), a spus că este vorba despre "rataţi", care vor pune singuri cruce acestei formaţiuni. Preşedintele PDL a afirmat că primul obiectiv este un rezultat de 20% la alegerile pentru Parlamentul European, iar dacă acesta va fi obţinut, atunci partidul nu va mai trebui să riposteze "partiduleţelor" de dreapta, care îi cer în prezent candidaţi comuni pentru Preşedinţie şi Parlament. "Partidul nostru va merge singur în alegerile parlamentare, nu vom mai face donaţii pentru nimeni, că destui au intrat şi anul trecut în Parlament pe cheltuiala noastră, pe banii şi pe munca noastră", a încheiat Vasile Blaga, referindu-se la solicitările unor reprezentanţi ai Forţei Civice şi Mişcării Populare de a deschide negocieri pentru candidaturi comune.

MRU: Singurul viitor al dreptei este un mare partid centru-dreapta

Pe de altă parte, preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, că singurul viitor al dreptei este "un mare partid centru-dreapta", care să fie "suficient de flexibil şi de modern pentru a adăposti toate orientările doctrinare". Întrebat când ar trebui să se facă această construcţie, el a amintit că Forţa Civică a propus în martie un plan de unificare a dreptei, în doi paşi tactici şi unul strategic. "Primul pas tactic - listă comună la europarlamentare, al doilea pas tactic - candidat comun unic la prezidenţiale, iar pasul strategic - o federare a partidelor de centru-dreapta în orizontul lui 2016 să poată participa împreună la locale şi generale. Acest program a fost agreat cu Partidul Popular European. Cei doi paşi tactici înseamnă colaborare pe aceste proiecte punctuale, deci nu înseamnă nici neapărat alianţă alta decât electorală, nu înseamnă nicidecum fuziune ", a spus Mihai Răzvan Ungureanu. Senatorul a adăugat că partidul său este pregătit pentru o astfel de alianţă electorală.
Anterior, Elena Udrea a declarat, sâmbătă, că se gândeşte ca în interiorul PDL să se ia decizia de a iniţia o construcţie politică de centru dreapta care să aibă un singur candidat la Preşedinţie. Ea a susţinut că din construcţia respectivă ar putea face parte Forţa Civică, Mişcarea Populară şi, eventual, PNL, "după ce nu va mai fi în alianţă".

Trei tineri au murit după ce maşina în care erau a intrat într-un copac

Trei tineri au murit, ieri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un copac de pe marginea drumului, apoi a luat foc, în judeţul Constanţa. Potrivit lucrătorilor Serviciului Rutier Constanţa, accidentul s-a petrecut în jurul orei 4.00, pe drumul judeţean 395 care leagă localităţile constănţene Plopeni şi Chirnogeni, fiind anunţat de un şofer care a trecut prin zonă şi a văzut autoturismul marca BMW, înmatriculat în Bulgaria, în timp ce ardea. "Din primele cercetări s-a stabilit că autoturimul, care circula dinspre Chirnogeni către Plopeni, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. După impact autoturismul a luat foc", a precizat şeful SPR Constanţa, Ciprian Sobaru. La faţa locului au ajuns pompierii ISU Dobrogea, trupurile celor trei tineri, despre care se crede că ar fi din judeţul Constanţa şi ar avea între 19 şi 25 de ani, fiind scoase numai după ce un echipaj de descarcerare a tăiat maşina în bucăţi.

Principesa Irina va fi judecată în stare de libertate

Principesa Irina, fiica regelui Mihai, va fi judecatã în stare de libertate în procesul în care este acuzatã de organizarea ilegală a unor lupte de cocoşi, a decis o instanţă din statul american Oregon. Conform site-ului Heraldandnews.com, judecătorul a decis eliberarea principesei Irina şi a soţului ei, care îşi susţin nevinovăţia, iar procesul ar urma să înceapă în 15 octombrie. Irina Kreuger Walker şi soţul ei John Wesley Walker, fost ajutor de şerif în comitatul Coss, sunt acuzaţi că au organizat cel puţin zece lupte de cocoşi la ferma lor din apropiere de Irrigon, în statul american Oregon, în perioada aprilie 2012 - mai 2013, obţinând un profit de aproximativ 2.000 de dolari pe zi (1.500 de euro). Acuzaţiile care îi vizează sunt organizarea unui sistem ilegal de jocuri de noroc şi conspiraţie pentru încălcarea Legii statale privind protecţia animalelor. Potrivit acuzării, luptele implicau zeci de cocoşi, echipaţi cu pinteni ataşaţi de picioare, luptând până la moarte într-un sport sângeros interzis în prezent în 50 de state americane. Un arbitru supraveghea luptele şi concesionarii vindeau bere şi mâncare, iar cei care administrau acţiunea luau 10 procente din sumele pariate. Pentru fiecare cap de acuzare, ei riscă o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari. Potrivit unor surse judiciare, în cursul percheziţiilor au fost descoperite plantaţii de marijuana, arme de foc şi muniţie. Pentru aceste delicte nu au fost formulate acuzaţii.

MRU: PNL este prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, sâmbătă, că există posibilitatea de accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta, dar acest lucru se va putea petrece abia în viitor fiindcă acum PNL este "prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu".
"Dialog am cu PNL. Sunt foarte mulţi lideri PNL în Senat şi e absolut firesc să ai dialog. Nu avem o problemă să avem dialog. Există o linie roşie peste care noi nu putem trece, dar nu numai noi, am văzut şi declaraţiile domnului preşedinte Blaga, ale doamnei Udrea, ale lui Aurelian Pavelescu. Ne întrebăm dacă există o posibilitate de a accepta PNL într-o formulă complexă de centru-dreapta. Sigur că undeva în viitor există, dar în momentul de faţă PNL este prizonierul unui proiect personal al domnului Antonescu. Sigur aţi văzut declaraţiile unor distinşi senatori ai PNL, care spun că Partidul Naţional Liberal este în momentul de faţă condiţionat în existenţa sa de proiectul prezidenţial al domnului Antonescu. În condiţiile acestea ai un dialog politic, dar nu un dialog cu rezultat politic", a spus liderul Forţei Civice.

Un roman a inventat "maşina timpului"

Un imigrant român le-a oferit o explicaţie bizară carabinierilor italieni care l-au surprins în timp ce încerca să o agreseze sexual pe o conaţională. El le-a prezentat un aparat pe care l-a numit o "maşină a timpului" ce i-ar demonstra nevinovăţia. Vineri după-amiază, în Roma, o româncă în vârstă de 33 de ani a sunat la numărul de urgenţe afirmând că un conaţional pe care nu îl cunoaşte a interpelat-o şi încearcă să o agreseze sexual. Carabimierii au sosit în scurt timp şi au observat că un român începuse să o agreseze sexual pe femeia care solicitase ajutor, într-o staţie de autobuz din capitala Italiei. Românul, în vârstă de 39 de ani, a fost imobilizat şi reţinut pentru tentativă de agresiune sexuală. Însă carabinierii au rămas uimiţi de explicaţia bizară a românului. În buzunarul acestuia a fost găsit un aparat din care ieşeau multe fire, iar suspectul a declarat: "Aceasta este o maşină a timpului. Voi da timpul înapoi şi vom vedea ce s-a întâmplat de fapt". Potrivit paginii online a agenţiei Adnkronos, românul a fost prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă, iar judecătorul a dispus ca bărbatul să fie supus unei expertize psihiatrice.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.