Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Cine este judecătoarea acuzată că a primit un milion de euro mită

Ziarul de Vrancea
9 aug 2013 923 vizualizări
Veronica Cîrstoiu, cercetată de DNA pentru luare de mită, este magistratul a decis anularea condamnării lui Dinel Staicu şi reducerea pedepsei lui Adrian Năstase n fiul ei, anchetat şi el în acest dosar, a omorat trei oameni în 2013, după ce a urcat băut la volan

Veronica Cîrstoiu, judecător la Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti, este cercetată pentru luare de mită şi complicitate la trafic de influenţă, a anunţat, vineri, Direcţia Naţională Anticorupţie. În acelaşi dosar este cercetat şi fiul judecătoarei, Florin Cergan, pentru complicitate la trafic de influenţă. Potrivit procurorilor, persoane interesate în soluţionarea favorabilă a unor dosare penale aflate pe rolul instanţelor, au remis prin intermediar, în mai multe tranşe, sume de bani în cuantum de peste un milion de euro, "în scopul obţinerii unor soluţii favorabile în cauze penale". "În acest context, la seara zilei de 8 august 2013, una din tranşele de bani, în cuantum de 50.000 euro, a fost primită de Cergan Florin pentru a o remite mamei sale Cîrstoiu Veronica. Aceasta, la rândul său, potrivit înţelegerii cu persoanele implicate şi interesate, urma să transmită această tranşă unuia dintre judecătorii învestiţi cu judecarea uneia dintre cauzele respective", potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale. Florin Cergan a fost prins în flagrant, joi seară, procurorii dispunând vineri reţinerea lui pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii DNA au solicitat, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii, avizul pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a Veronicăi Cîrstoiu. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu lucrători din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

O ucis trei oameni şi "îşi vede liniştit de viaţă".

Veronica Cîrstoiu este una dintre cele trei judecătoare care au anulat condamnarea la şapte ani de închisoare a lui Dinel Staicu în dosarul fraudării Băncii Religiilor. Judecătoarea a făcut parte şi din completul care a decis reducerea pedepsei cu o săptămană în cazul lui Adrian Nastase. Cîrstoiu a fost şi judecătoarea care a făcut opinie separată la decizia de rămanere în arest a primarului oraşului Năvodari, Nicolaei Matei.
Fiul judecătoarei a fost implicat, în martie 2011, într-un accident rutier soldat cu moartea a trei persoane, instanţa respingând atunci propunerea de arestare preventivă a acestuia, formulată de procurori. Accidentul a avut loc în Târgovişte, la 8 martie 2011, când Cergan, pe atunci preot în parohia Lăculeţe din comuna dâmboviţeană Glodeni, conducea un autoturism BMW. Acesta a intrat într-o Dacie în care se aflau preotul Nicolae Nicolae de la Parohia Gheboaia, soţia şi fiica acestuia, în vârstă de 15 ani, toţi trei decedaţi în accident. Martorii spuneau, la vremea respectivă, că maşina lui Cergan avea peste 100 de kilometri pe oră. În plus, probele biologice au arătat că fiul judecătoarei se urcase băut la volan. Iniţial, acesta nu a recunoscut că se afla la volanul autoturismului BMW, însă, a doua zi, s-a prezentat la Poliţie şi a mărturisit că el a provocat accidentul, fiind reţinut de procurori pentru 24 de ore, sub acuzaţia de ucidere din culpă. Procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Cergan, însă Judecătoria Târgovişte a respins propunerea. La câteva zile după accident, Arhiepiscopia Târgoviştei i-a ridicat lui Cergan dreptul de a sluji. Presa locală relata, în martie 2013, că în dosarul accidentului au fost făcute mai multe expertize, însă Cergan "îşi vede liniştit de viaţa sa".

Ambasada Chinei: Sperăm ca deputaţii care au vizitat Taiwanul să evite repetarea întâmplărilor

Beijingul se opune vizitelor unor reprezentanţi ai statului român în Taiwan, zonă nerecunoscută de România, şi îşi exprimă speranţa că deputaţii care au fost recent la Taipei îşi vor da seama "în profunzime" de sensibilitatea chestiunii, evitând repetarea întâmplărilor care ar dăuna relaţiilor bilaterale, a declarat vineri ataşatul de presă al Ambasadei Chinei în România, Zhang Zheng. "De curând, patru deputaţi români au efectuat o vizită în Taiwan, iar asta nu numai că nu e ceea ce doreşte să vadă partea chineză, însă China se şi opune acestui lucru. Şi societatea română consideră că aceasta este împotriva trendului ascendent al relaţiilor chino-române", a afirmat Zhang Zheng. El a arătat că, în cei 64 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între China şi România, "toate guvernele române, Parlamentul român şi partidele politice respectă consecvent principiul unei singure Chine, iar autorităţile şi popoarele celor două ţări se tratează cu sinceritate". Potrivit lui Zhang Zheng, acest lucru "este demn de lăudat în relaţiile dintre China şi alte state din lume". Acesta a caracterizat relaţiile chino-române ca fiind "de prietenie", reprezentând "rezultatul eforturilor şi preocupărilor mai multor generaţii din cele două ţări", de aceea ele "trebuie preţuite în mod deosebit". "După ce s-a întâmplat acest incident, Camera Deputaţilor, Ministerul Afacerilor Externe şi Partidul Social Democrat etc din România au luat măsuri şi au dat publicităţii declaraţii, reafirmând că România continuă să aplice politica privind o singură Chină, fapt pe care îl apreciem. În lume există o singură Chină, iar poziţia noastră faţă de chestiunile legate de regiunea Taiwan este consecventă şi clară", a adăugat Zhang Zheng.
El i-a îndemnat pe deputaţii care au fost recent la Taipei "să trateze cu mare precauţie contactele cu Taiwanul".
Patru deputaţi, respectiv independentul Remus Cernea, social-democraţii Ninel Peia şi Ovidiu Iane şi democrat-liberalul Costică Canacheu, au fost recent în Taipei. Ministerul Afacerilor Externe a afirmat joi că dezavuează deplasările unor reprezentanţi ai statului român, inclusiv parlamentari, în zone nerecunoscute de România, precum Taiwan, şi a anunţat că şeful diplomaţiei a dispus măsuri pentru retragerea paşaportului de serviciu utilizat de unul dintre membrii delegaţiei. Cel care a rămas fără paşaport de serviciu a fost Remus Cernea.

Parchetul General a preluat dosarul torţionarului Vişinescu

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat, vineri, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu. Parchetul instanţei supreme a precizat că dosarul a fost preluat având în vedere complexitatea cauzei şi volumul mare de activităţi procesuale şi procedurale ce urmează a fi efectuate în vederea soluţionării cu celeritate a acesteia.
Alexandru Vişinescu a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 - 1963. "Practic, toţi deţinuţii politici închişi în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat au fost torturaţi fizic şi psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului. Toate dovezile noastre, fie că este vorba despre mărturiile foştilor deţinuţi politici, de amănuntele oferite de către foştii subalterni sau de documentele din arhive, arată că Alexandru Vişinescu este responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său", a explicat preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru.

Populaţia României a scăzut cu 4.875 de persoane în luna iunie

Populaţia României a scăzut cu 4.875 în luna iunie, când s-au născut peste 14.400 de copii şi au decedat aproape 19.400 de persoane, a informat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).  În luna iunie s-au născut 14.445 de copii, cu 403 mai puţini decât în luna mai şi au decedat 19.320 de persoane, cu 844 mai puţine. La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna iunie 12.154 de căsătorii, cu 3.802 mai multe decât în luna mai, iar numărul divorţurilor a fost de 2.322, cu 512 mai puţine decât în luna mai.
În iunie 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 2.268, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 543 mai mic. În iunie 2013 au fost încheiate cu 1.664 mai multe căsătorii decât în aceeaşi lună din anul precedent, iar numărul divorţurilor a scăzut cu 611.

ANI: Doi senatori şi un deputat, în incompatibilitate

ANI a constatat că senatorul Valer Marian, deputatul Liviu Harbuz şi fostul senator Iulian Rasaliu au fost în incompatibilitate, întrucât au fost, în timpul mandatelor parlamentare, administrator în cadrul unor firme, respectiv au ocupat o funcţie publică de conducere. Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, Valer Marian a fost în incompatibilitate întrucât a deţinut, simultan, calitatea de senator şi funcţia de administrator în cadrul SC Nord Vest Press SRL şi SC Bonda Impex SRL. De asemenea, Valer Marian nu a menţionat calitatea de administrator la societăţile comerciale în niciuna dintre declaraţiile de interese depuse în calitate de senator, în acest caz fiind sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cazul lui Liviu Harbuz, ANI a constatat că se află în incompatibilitate din 20 decembrie 2012, întrucât deţine, simultan, atât calitatea de deputat, cât şi pe cea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul "Harbuz Liviu Persoană Fizică Autorizată". Marian Iulian Rasaliu, în perioada mandatului de senator (2008-2012), a participat la concursul organizat în 1 octombrie 2010 de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Braşov, în vederea ocupării funcţiei de şef serviciu al Serviciului Economic Recuperare Debite. În urma susţinerii concursului, Marian Iulian Rasaliu a fost declarat "admis" şi numit în funcţia publică la data de 12 octombrie 2010, pe perioadă nedeterminată.
Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Un şofer român beat a provocat moartea unui militar italian

Un român aflat în stare de ebrietate şi având permisul de conducere suspendat a provocat un grav accident rutier în Italia. Accidentul a avut loc joi seară în localitatea Monterotondo, în apropiere de Roma. Românul în vârstă de 45 de ani avea permisul de conducere suspendat după ce provocase un alt accident, tot în stare de ebrietate. Joi seara, el s-a urcat din nou la volan, în pofida interdicţiei dispuse de autorităţile italiene. Românul era în stare de ebrietate şi conducea cu aproximativ 160 de km/h. A lovit o altă maşină şi un motociclist în vârstă de 48 de ani, un militar italian aflat în concediu. Motociclistul a murit pe loc în urma impactului. Românul a fost reţinut şi, ulterior, plasat în arest preventiv, pentru omor din culpă şi conducere în stare de ebrietate

S-au filmat în timp ce călcau cu maşina caini vagabonzi

Poliţiştii au declanşat o anchetă după ce pe internet a fost postat un filmuleţ în care mai mulţi tineri apar călcând cu autoturismele câini fără stăpân. Potrivit Cameliei Bucur din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila, poliţiştii s-au autosesizat în acest caz după ce pe internet şi apoi în presa locală au apărut imagini cu mai mulţi tineri care ar călca câini fără stăpân, cu autoturismul, pe străzi din Brăila. "Materialul video publicat va fi analizat, iar dacă se va constata că sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracţiuni prevăzute de Legea 205/2004 privind protecţia animalelor vor fi dispuse măsurile legale în consecinţă", a declarant, vineri, Camelia Bucur. În filmuleţul postat pe Youtube apare un autoturism în care se află mai mulţi tineri care, în timpul nopţii, vânează câinii maidenezi pe care îi întâlnesc pe străzile Brăilei. Filmul respectiv a fost realizat şi postat pe internet chiar de către tinerii respectivi. Potrivit imaginilor, la indicaţiile unuia dintre ei, şoferul maşinii accelerează, se îndreaptă spre o haită de câini, loveşte un patruped, după care se amuză şi îşi continuă vânătoarea de animale. Din primele informaţii, incidentul ar fi avut loc în zona Portului Brăila

Dan Diaconescu se face eurodeputat

Dan Diaconescu va fi cap de listă la PP-DD în alegerile europarlamentare de anul viitor, a anunţat Simona Man, preşedintele partidului. "Dan Diaconescu va candida în mod cert la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în anul viitor. Voi candida atât eu la aceste alegeri, cât şi Liviu Neagu, secretarul general a partidului, alegeri la care, potrivit estimărilor, vom obţine un procent de circa 20% din mandatele alocate României", a spus Simona Man.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.