Național

Cristi Danileţ revine la CSM

Ziarul de Vrancea
4 apr 2013 551 vizualizări
CCR a decis că dispoziţiile legii în baza cărora magistratul a fost revocat din Consiliu sunt neconstituţionale


Judecătorul Cristi Danileţ a fost revocat neconstituţional din Consiliul Superior al Magistraturii, a constatat ieri Curtea Constituţională. Astfel, CCR a constatat că articolul 55, alineatele 4 şi 9 din Legea 317/2004 sunt neconstituţionale. Potrivit articolului 55, alineatul 4, "membrii aleşi ai CSM sunt revocaţi şi la cererea majorităţii adunărilor generale de la nivelul instanţelor sau parchetelor pe care le reprezintă, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului. În cadrul adunărilor generale, decizia se ia cu votul a două treimi din numărul judecătorilor sau procurorilor". Alineatul 9 prevede că "în termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării semnate şi motivate de reprezentanţii adunărilor generale prevăzute, Plenul CSM dispune revocarea din funcţie a membrului ales".
În 26 februarie, Cristi Vasilică Danileţ, judecător la Tribunalul Cluj, şi Alina Ghica, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, au fost revocaţi din CSM, ca urmare a voturilor exprimate în acest sens în adunările generale ale judecătorilor. Cei doi magistraţi au făcut contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând anularea hotărârilor de revocare din CSM. În cazul Alinei Ghica, colegele sale de la Curtea de Apel Bucureşti s-au abţinut în a judeca acţiunea acesteia, astfel că judecătoarea a solicitat strămutarea dosarului. În dosarul lui Cristi Danileţ, în 18 martie, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acesta privind revocarea sa din CSM. Danileţ a susţinut că articolul 55 ar încălca prevederile constituţionale privind statutul judecătorului, dreptul la apărare şi atribuţiile CSM.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ulise Grosu, acum 4061 zile, 19 ore, 17 minute, 40 secunde
Eu sunt curios sa vad ce reactie vor avea magistratii umiliti de politrucii de la CCR.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.