Național

"Penalul" Voiculescu, la un pas să numească procurorii şefi

Ziarul de Vrancea
2 apr 2013 533 vizualizări
ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta, a renunţat ieri să mai propună nume pentru conducerea Parchetelor, în urma unei discuţii la CSM n astfel, procurorii şefi vor fi propuşi de noul ministru al Justiţiei, nominalizat de liberali n PNL este un partid controlat de fostul securist Dan Voiculescu, în prezent judecat pentru corupţie

Premierul Victor Ponta a anunţat ieri că procurorul general şi şeful DNA vor fi selectaţi în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiţiei, precizând că aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma discuţiei cu membrii secţiei de procurori ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). El a precizat că a propus Consiliului o procedură directă, în care el să formuleze propuneri, candidaţii să fie audiaţi la CSM, iar preşedintele să numească, dar secţia de procurori a CSM a avut o altă opţiune. "Am avut o discuţie despre procedură: dacă mergem pe procedura prevăzută în acest moment de lege, cu propunerea ministrului Justiţiei, avizul CSM şi numirea de către preşedinte, sau dacă mergem pe acea procedură discutată şi cu ministrul Pivniceru şi cu Comisia Europeană, care presupune anumite etape discutate de Pivniceru cu secţia de procurori. Opinia membrilor secţiei de procurori este de a merge pe o procedură de selecţie, cu toate acele etape", a spus Ponta. Premierul a precizat că îl va informa telefonic pe preşedintele Traian Băsescu despre această concluzie, cu menţiunea că nu va exista "o procedură rapidă". "Probabil că voi numi mai întâi un nou ministru al Justiţiei, care va stabili şi va conduce aceste proceduri", a spus Ponta. Întrebat în acelaşi timp dacă portofoliul Ministerului Justiţiei va rămâne la PNL, premierul a răspuns: "Sigur, de ce nu?".
Anterior, ieri dimineaţă, după participarea la festivităţile prilejuite de Ziua Jandarmeriei, jurnaliştii l-au întrebat pe Ponta dacă o va numi pe Codruţa Kovesi la conducerea DNA, iar răspunsul premierului a fost: "Da".

Liderii USL, supuşi interogatoriului la Antenei 3

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că îi este "neclar" ce s-a îmtâmplat la CSM la şedinţa la care a luat parte Victor Ponta, că aşteaptă clarificări de la acesta, iar decizia în ceea ce priveşte persoana care va ocupa poziţia de ministru al Justiţiei va fi luată astăzi. "S-ar putea să fie dureros interimatul lui Victor Ponta şi ne gândim să-i scurtăm suferinţa", a adăugat ironic liberalul. El a reiterat faptul că în situaţia în care Codruţa Kovesi ar fi fost propusă de Ponta la şefia DNA, ar fi fost posibil ca PNL să ia în discuţie să renunţe la ministerul Justiţiei.
Posibilitatea numirii Codruţei Kovesi la şefia DNA, variantă care nu a fost negată de Ponta în calitate de interimar la Justiţie, a tulburat în ultimele zile apele în USL. Tonul a fost dat de Antena 3, televiziunea fostului securist Dan Voiculescu, judecat în prezent pentru corupţie. "Jurnaliştii" l-au adus în platou pe Ponta şi l-au supus la un "interogatoriu" pe acest subiect. Pentru că premierul nu a cedat la momentul respectiv presiunilor, ziariştii l-au chemat la ordine pe liderul PNL, Crin Antonescu, şi l-au forţat pe acesta să anunţe că USL este în pericol dacă fosta şefă a Parchetului General va fi numită la conducerea DNA.
Ieri, Antonescu a declarat că nu a avut nicio discuţie cu Dan Voiculescu în ultimele luni şi este eronată informaţia că ar fi vorbit cu acesta despre portofoliul Justiţiei.

Ce propuneri avea în buzunar Victor Ponta

Tiberiu Niţu pe funcţia de Procuror general, Bogdan Licu în poziţia de prim-adjunct şi Codruţ Olaru pe funcţia de adjunct al Procurorului general, la DIICOT Alina Bica iar la DNA Laura Codruţa Kovesi - acestea au fost propunerile pe care premierul Victor Ponta intenţiona să le propune CSM, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. În şedinţă CSM nu s-a discutat însă despre nume, deoarece procurorii secţiei penale i-ar fi pus în vedere primului ministru că nu vor acorda un aviz cată vreme nu va face o procedură deschisă în acord cu standardele menţionate în MCV. De notat că nici unul din procurorii de pe lista lui Victor Ponta nu vine din DNA, unde au fost instrumentate marile dosare de corupţie.
Pe de altă parte, potrivit RTV, portofoliul Justiţiei ar putea fi preluat astăzi de prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis. Pe lista ministeriabililor cu care lucrează liberalii mai apar europarlamentarul Norica Nicolai şi senatorul Tudor Chiuariu. PNL ia în calcul şi numirea unui tehnocrat, susţin surse citate de RTV. Este vorba de Ovidiu Puţura, actualmente secretar de stat în Ministerul de Justiţie şi Corneliu Bârsan, judecător la CEDO. O altă variantă este chiar un fost consilier al preşedintelui Băsescu, Renate Weber, care este acum europarlamentar. Nu în ultimul rând, se analizează şi posibilitatea numirii senatorului Victor Ciorbea, fost prim-ministru în guvernarea CDR.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
voicu, acum 4063 zile, 2 ore, 53 minute, 55 secunde
ptiu dihania nesatula????????libidinosul
klaus, acum 4063 zile, 10 ore, 27 minute, 13 secunde
Ce oameni,ce călcătură,ce priviri încrucișate,ce caractere totul după sufletul nației !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.