Național

MOZAIC STIRI NATIONALE: Un decan de la Universitatea Bucureşti, propus preşedinte al "Mişcării Populare"

Ziarul de Vrancea
1 apr 2013 485 vizualizări
Grupul de iniţiativă al Fundaţiei "Mişcarea Populară" i-a propus lui Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, să preia conducerea acestei fundaţii

Informaţia a fost publicată ieri pe blogul consilierului prezidenţial Cristian Diaconescu.
Marian Preda, în vârstă de 49 de ani, este decan al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă socială din cadrul Universităţii Bucureşti şi a condus Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice.
El este autor al unor studii despre sistemul de pensii, migraţie sau consum de droguri. Marian Preda a declarat ieri pentru HotNews.ro că propunerea de a conduce Fundaţia i-a fost făcută de Cristian Diaconescu, şeful cancelariei prezidenţiale. "Voi reflecta", a precizat Preda. "Eu mi-am depus o cerere de adeziune la Mişcarea Populară de săptămana trecută. Am trimis-o pe blogul lui Cristian Diaconescu, după care am primit un răspuns de mulţumire pentru că am trimis şi cateva sugestii. De curand am primit această propunere care mă onorează", a adăugat Marian Preda.
Întrebat dacă va rămîne în Mişcarea Populară şi după posibilă transformare în partid politic, el a spus: "Să aşteptăm pană atunci. Aceasta este o etapă. Cealaltă va veni mai tarziu, dacă va veni. Cred mult în ideile de dreapta şi în soluţiile de dreapta".
Marian Preda a făcut parte din Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), organism ştiinţific care a decis că premierul Victor Ponta şi-a plagiat lucrarea de doctorat.

Vreme caldă dar ploioasă în următoarele săptămani

În următoarele două săptămâni, vremea se anunţă una de primăvară, însă prognoza va sta sub semnul precipitaţiilor însemnate cantitativ, în special în intervalul 3-9 aprilie în majoritatea zonelor. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în perioada 1-14 aprilie, valorile termice vor fi oscilante şi se vor încadra ziua între 6 şi 15 grade Celsius, iar noaptea între -7 şi 6 grade Celsius.
În Moldova, mediile temperaturilor maxime vor scădea între 1 şi 4 aprilie, de la 18 la 12 grade Celsius. Scăderea regimului termic va continua în intervalul 5-8 aprilie, când se vor înregistra maxime diurne de aproximativ 7 grade şi minime nocturne ce se vor situa în jurul valorii de zero grade Celsius. În ultima parte a perioadei de prognoză se va manifesta o uşoară tendinţă de creştere a regimului termic, în medie cu 2-3 grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, vor fi ploi mai importante cantitativ în zilele de 3 şi, posibil, 8 aprilie. În intervalul 9-11 aprilie, este posibilă apariţia lapoviţei pe timpul nopţilor, mai ales în nordul regiunii.

Care sunt sărbătorile primăverii preferate de romani

Peste 70% dintre români au fost păcăliţi cel puţin o dată de 1 Aprilie, arată Barometrul de opinie "Adevărul despre România" realizat de Inscop Research. Astfel, întrebaţi dacă "au fost păcăliţi vreodată de 1 aprilie", 71,3% dintre români declară că au fost păcăliţi, în timp ce 22,8% declară că nu au fost ţinta farselor. 5,8% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.
45,1% dintre români spun că obişnuiesc să facă păcăleli de 1 aprilie, în timp ce 52,3% spun că nu obişnuiesc să facă păcăleli. 2,6% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare. Bărbaţii declară într-o proporţie mai mare decât femeile că au fost păcăliţi de 1 aprilie. Aceeaşi diferenţă o regăsim între tinerii care au fost ţinta păcălelilor mult mai des decât bătrânii. De asemenea, la oraşe oamenii sunt păcăliţi mai des de 1 aprilie decât în mediul rural. Totuşi, 1 aprilie nu este cea mai populară "sărbătoare" laică a primăverii, situându-se în topul importanţei acordate de respondenţi pe locul al şaselea, cu numai 2,4%. În acest clasament, pe primul loc să află 8 martie (48,7%), urmată de 1 mai (16,6%) şi de 1 martie (15,1%). De asemenea, ziua păcălelilor este depăşită în preferinţele românilor şi de Valentine's Day (10,7%) şi Dragobete (6,5%).
Sondajul a fost realizat la comanda cotidianului Adevărul în perioada 19 - 27 martie 2013. Volumul eşantionului a fost de 1.082 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ^/- 3%.

Judecătorii fug de dosarul "Zambaccian"

Contestaţiile din dosarul "Zambaccian" vor fi judecate din 8 aprilie de un complet de al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Ieri însă, trei dintre cei cinci judecători, respectiv Ioana Bogdan, Cristina Rotaru şi Angela Dragne, au făcut cereri de abţinere în acest dosar. Judecătorii Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru au soluţionat fondului dosarul "Trofeul calităţii", iar Angela Dragne a făcut parte din completul care a dispus achitarea persoanelor judecate în dosarul "Mătuşa Tamara". Faptul că cei trei au mai făcut parte din complete în alte dosare ale lui Năstase, ar fi, potrivit avocatului fostului premier, şi motivul cererilor de abţinere.
Dosarul "Zambaccian" a ajuns pe rolul instanţei supreme după ce procurorii au făcut recurs la decizia din 30 martie 2012 dată de un complet de trei judecători. Atunci, Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind achitat pentru luare de mită.
Soţia fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată tot la trei ani de închisoare cu suspendare, fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.

Parlament unicameral? Se aşteaptă poziţia Comisiei de la Veneţia

Preşedintele Forumului constituţional, Cristian Pârvulescu, a declarat, ieri, că, cel mai probabil, o decizie privind parlamentul unicameral sau bicameral se va lua în funcţie de punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, de la începutul lunii mai, privind revizuirea Constituţiei.
El a precizat că forumul a generat deja o serie de discuţii în contradictoriu pe teme privind regionalizarea, migraţia politică şi consultarea Comisiei de la Veneţia. De asemenea, coordonatorul Forumului constituţional a menţionat că raportul final va fi prezentat puţin mai târziu decât termenul stabilit iniţial. "Ceea ce ne propunem noi este ca până în jur de 20 mai să prezentăm un raport pe care, la începutul lunii mai, îl vom dezbate cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, moment în care vom lua de fapt, în funcţie de sfatul celor de la Comisie, deciziile finale şi avem nevoie maxim de zece zile pentru a putea redacta un asemenea raport", a declarat Pârvulescu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.