Național

MOZAIC STIRI NATIONALE:Cat ne costă medicii care pleacă din ţară

Ziarul de Vrancea
28 mar 2013 537 vizualizări
Statul cheltuie cu formarea unui medic specialist circa 51.000 de lei, bani de la care îşi ia adio în cazul în care acesta părăseşte Romania

Statul a pierdut, în ultimii ani, peste 226 de milioane de euro prin plecarea din ţară a aproximativ 20.000 de medici, spune Vasile Astărăstoae. Potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor din România (CMR), pentru formarea unui medic timp de şase ani, statul cheltuieşte aproximativ 30.000 de lei, iar pentru specializarea acestuia, încă 21.000 de lei, adică aproximativ 51.000 de lei în total. Până în prezent, din România au plecat aproximativ 20.000 de medici, statul pierzând astfel peste 226 de milioane de euro, potrivit estimărilor CMR. Rezidenţii aleg să plece din ţară nu doar din cauza veniturilor insuficiente, ci şi a modului în care sunt trataţi. "Am cerut dublarea veniturilor pentru rezidenţi. Este adevărat că, în 2013, bugetul Sănătăţii a crescut, dar banii s-au dus spre companiile de medicamente", a spus ieri Vasile Astărăstoae, în cadrul unei conferinţe pe această temă.

Un medic specialist caştigă cat o asistentă medicală

George Grădinariu, rezident în chirurgie la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, i-a explicat ministrului Sănătăţii, prezent la eveniment, situaţia în care se află el şi colegii lui medici şi motivele pentru care mulţi aleg să plece din ţară. "Am trei colegi care pleacă în Germania, doi în Franţa şi unul în Irlanda, nu numai pentru salarizare, ci şi din cauza modului în care suntem trataţi. Primim 1.000 de lei, din care plătim chirie, cumpărăm mâncare în gărzile care nu ne sunt plătite. Nu avem bani de cărţi, noroc cu internetul. Apoi, toţi se aşteapă ca noi să fim medici buni. Nu am nimic cu nimeni, dar un medic specialist câştigă cât o asistentă medicală sau cât o infirmieră de la ATI. Dacă ar fi dublate veniturile rezidenţilor, atunci Ministerul Sănătăţii ar trebui să aloce între 1şi 2 la sută din bugetul pe 2013 pentru plata acestora", a spus rezidentul, care a precizat că în România sunt 15.000 de rezidenţi.
La rândul său, ministrul delegat pentru Cercetare şi învăţământ superior, Mihnea Costoiu,a spus că la Educaţie există un miliarde de euro în programul POSDRU, din care s-ar putea aloca burse pentru rezidenţi, însă trebuie găsită modalitatea ca aceştia să aplice la proiecte. "Am putea acorda rezidenţilor burse cuprinse între 2.000 şi 4.000 de lei pe lună. Putem vorbi de triplarea veniturilor, dar este o singură problemă: rezidenţii trebuie să fie în subordinea univeristăţilor", a adăugat Costoiu.

Cunoscut lider sindical, fost colaborator al Securităţii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ieri definitiv că prim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ion Pisc Scrădeanu, a fost colaborator al fostei Securităţi. Acesta a declarat că decizia instanţei, prin care i-a fost respins recursul la sentinţa dată de Curtea de Apel este "un abuz grosolan". Liderul sindical susţine că nu a fost judecat pe fond pentru a putea dovedi că nu este adevărat ceea ce se scrie despre el. "Dacă se face dovada că eu am făcut rău înseamnă că sunt cel puţin nebun", a mai spus Pisc.
Potrivit CNSAS,  în 9 decembrie 1982 Pisc Scrădeanu a fost racolat de fosta Securitate pe probleme de "antiterorism", la acea vreme liderul sindical fiind lăcătuş mecanic la fosta Întreprindere Energetică Rovinari.
Conform documentelor, liderul sindical semna notele informative cu numele "Dragnea", nume pe care l-a folosit din 1982 până în decembrie 1989. Din 1986, acesta a început să dea note informative despre colegii pe care îi avea la locul de muncă, oferind informaţii şi caracterizări despre cei cu care discuta şi care îşi manifestau neîncrederea în regimul comunist. "Vă informez că în virtutea relaţiilor profesionale am avut posibilitatea să-l cunosc şi să discut cu numitul B.C., subinginer la I.E. Rovinari. Cu aceste ocazii am constatat că acesta era slab pregătit profesional, nu era preocupat de realizarea sarcinilor şi nu arareori în discuţii afirma că singura sa posibilitate de afirmare este şi rămâne Occidentul. Pentru a ajunge acolo va încerca în continuare, folosind toate mijloacele pe care le-ar avea la dispoziţie. De cele mai multe ori am considerat că făcea aceste afirmaţii şi datorită stilului său aventurier şi nestatornic", preciza Pisc Scrădeanu într-o altă notă informativă semnată.

Doi medici au eliberat reţete gratuite false de 2,3 milioane lei

Medicii Tiberius Mogoş şi Carmen Dondoi, precum şi administratorul lanţului farmaceutic 2Na, Georgeta Oprea, sunt cercetaţi după ce ar fi eliberat reţete gratuite pentru medicamente antidiabetice pe numele unor falşi pacienţi, producând un prejudiciu de 2,3 milioane de lei.
Potrivit procurorilor, în perioada 1 septembrie 2008 - 31 august 2009, Tiberius Viorel Mogoş, medic primar, a întocmit fictiv reţete gratuite pentru medicamente antidiabetice folosind informaţii referitoare la pacienţi cărora nu le-a recomandat aceste medicamente sau la pacienţi care nu se aflau în evidenţa sa, ori folosind datele de stare civilă ale unor persoane decedate. "Învinuitul remitea aceste reţete, dar şi pe cele completate de către învinuita Dondoi Carmen (medic rezident în cadrul aceluiaşi cabinet), învinuitei Oprea Georgeta Doina, reprezentant legal al unei farmacii, pentru ca aceasta să primească valoarea medicamentelor de la CASMB", au precizat procurorii. Cei doi medici şi farmacista au produs în acest fel un prejudiciul de 2.341.794 de lei.

Linie telefonică gratuită pentru românii care călătoresc în Cipru

Ambasada României la Nicosia a deschis o linie telefonică gratuită, la numărul 8000 9091, pentru informarea despre criza bancară din Cipru a cetăţenilor români care vor să călătorească în această ţară. MAE a avertizat încă de săptămâna trecută cetăţenii români care vor să meargă în Cipru în această perioadă să deţină numerar în euro, suficient pentru durata sejurului şi să ia măsurile necesare pentru asigurarea securităţii obiectelor de valoare pe care le deţin. Românii trebuie să se aştepte că furnizorii de servicii (magazine, restaurante, benzinarii, etc.) nu acceptă plata prin intermediul cardurilor, nefiind posibilă nici verificarea soldului.
Băncile din Cipru, închise începând de pe 16 martie, au lucrat ieri cu publicul, timp de şase ore, pentru prima dată în aproape două săptămâni, dar vor opri din nou activitatea azi, în ajunul Paştelui pe rit Catolic, dar şi luni, 1 aprilie, de ziua naţională a ţării.

Ponta le-a pus gand rău magistraţilor

Premierul Victor Ponta a declarat ieri că printre priorităţile sale ca ministru interimar al Justiţiei se află şi găsirea de mijloace prin care magistraţii "să plătească şi ei" atunci când greşesc. "Cred că trebuie să facem o adevărată reformă în Justiţie, care n-a fost făcută niciodată. Să se termine procesele mult mai repede, să coste cât mai puţin, în aşa fel încât să aibă acces şi oamenii simpli, nu doar cei care au bani de avocaţi. şi trei: când greşesc magistraţii să plătească şi ei. Astea sunt cele trei lucruri pe care nu le-a făcut nimeni, evident nu le-a făcut domnul Băsescu, pentru că pentru el era important cine este şef peste procurori", a spus Victor Ponta. Referitor la afirmaţia potrivit căreia procesele trebuie să dureze mai puţin, Victor Ponta a dat ca exemplu cazul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj Nicolae Mischie, care a fost condamnat după zece ani de la începerea procesului. "L-au condamnat pe domnul Mischie al meu de la Gorj, după zece ani. Care este efectul pentru popor? După zece ani am şi uitat ce a făcut de fapt", a spus Ponta.

Noi consilieri la Palatul Cotroceni

Preşedintele Traian Băsescu i-a numit, ieri, pe Adrian Rădulescu şi Gabriel Berca consilieri prezidenţiali, începând cu data de 1 aprilie. Cei doi au fost în legislatura trecută parlamentari PDL. Gabriel Berca a fost ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Ungureanu. El a fost de asemenea secretar general al Guvernului în perioada în care Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu. Adrian Rădulescu a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi preşedinte al Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.